OMS continua sa considere ca o pandemie de gripa este iminenta, dar nu-i poate sti gravitatea

O pandemie de H1N1 este inca "iminenta", pentru ca nu s-a inregistrat o raspandire sistematica dincolo de America de Nord, a declarat sambata un oficial al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, precizand ca nu se poate sti cat de grava va fi aceasta pandemie, relateaza Reuters si AFP.

Michael Ryan, director OMS pentru alerta globala si raspuns, a spus ca in continuare este probabil ca nivelul alertei sa fie ridicat de la actualul nivel 5 pana la punctul maxim, 6, al scalei. "Nu avem nicio dovada de raspandire sistematica in comunitatea de dincolo de America de Nord", a declarat Ryan intr-o conferinta de presa. "inca suntem in faza 5. in prezent, inca as spune ca o pandemie este iminenta, pentru ca asistam la raspandirea bolii. in acest punct, trebuie sa ne asteptam la atingerea fazei 6, dar speram ca nu se va intampla", a spus specialistul.

Directorul general al OMS, Margaret Chan, a ridicat miercuri nivelul alertei pandemice de la 4 la 5, o decizie ce presupune eforturi din partea companiilor farmaceutice pentru a produce medicamente si vaccinul care sa lupte impotriva virsului cunoscut sub numele de gripa porcina. Nivelul 5 arata sa o pandemie este iminenta.

Ryan a precizat ca OMS va trimite peste 2 milioane de kituri de tratamente antivirale catre cele mai sarace tari, pentru a le ajuta sa se pregateasca pentru o raspandire a virusului care i-ar putea expune pe pacienti HIV pozitivi la riscuri suplimentare.

OMS a avertizat ca nu ar fi oportune organizarea unor mari evenimente publice si a unor adunari populare in zonele afectate de gripa, dar nu va renunta la reuniunea sa mondiala programata in aceasta luna la Geneva, la care vor veni ministri ai sanatatii si oficiali din intreaga lume.

"OMS nu stie in ce masura pandemia poate fi grava sau usoara", a declarat sambata Ryan, care a precizat ca evolutia situatiei "urmatoarelor zile in Europa" va fi determinanta. "Gradul de gravitate nu este complet stabilit", a declarat doctorul Michael Ryan.

Guvernul mexican a apreciat ca virusul nu este "asa de agresiv" pe cat erau la inceput temerile , iar epidemia este in faza de "stabilizare", cu un bilant neschimbat de 16 morti in tara. Dr. Ryan a chemat insa la prudenta in evaluarea situatiei. "Daca va amintiti de SARS sau de alte epidemii, stiti ca in acest stadiu al epidemiei este foarte dificil sa facem o estimare precisa a gravitatii" bolii provocate de virusul A (N1H1), a spus oficialul OMS. "Nu critic guvernul din Mexic, care trebuie sa faca fata unei situatii foarte complicate si care a fost extraordinar de cooperant atunci cand am cerut informatii", a adaugat dr. Ryan.

Evolutia situatiei in urmatoarele zile in Europa va permite sa se determine in ce masura virusul mutant s-a propagat pe noul continent, conditie pentru declansarea nivelului maxim al alertei pandemice, a explicat oficialul OMS. El a precizat ca raspandirea sistematica de care a vorbit pentru a declansa nivelul maxim al alertei pandemice presupune o raspandire profunda a bolii intr-o populatie si nu numai intr-un cerc familial.

Ryan a mai spus ca masurile luate pentru a trata cazurile de gripa porcina la calatorii care au venit in Europa din Mexic sau Statele Unite par sa fi fost eficiente.