Porci infectati cu virusul H1N1 transmis de la om au fost depistati in Canada

Un barbat care a fost in Mexic a adus virusul gripal H1N1 din aceasta tara in Canada, contaminandu-si familia, dar si porcii dintr-o ferma, ceea ce constituie o evoutie noua in epidemia actuala, au anuntat sambata autoritatile canadiene, transmit Reuters si AFP.

Agentia canadiana pentru Inspectie Alimentara (ACIA) a subliniat insa ca nu exista riscuri in ceea ce priveste siguranta alimentara.

Incidentul s-a produs in provincia Alberta din vestul tarii. Porcii de la o fema de aici au luat virusul de la un tamplar care fusese recent in Mexic, tara considerata epicentrul epidemiei de gripa care s-a raspandit in 18 state si s-ar putea sa fi ucis mai mult de 100 de oameni - toti insa, cu exceptia unuia, in Mexic. "Un tamplar canadian care fusese in Mexic a prezentat la intoarcere simptome asemanatoare gripei si a lucrat la ferma din Alberta si in consecinta familia sa si porcii de la ferma s-au imbolnavit", a anuntat Departamentul american al Agriculturii intr-un comunicat. Tamplarul, care intre timp s-a vindecat, se intorsese din Mexic la 12 aprilie si si-a reluat lucrul la ferma din Alberta in 14 aprilie.

Se stie ca virusurile gripale pot circula de la om la porc, insa cazul raportat de autoritatile canadiene este primul de acest gen in actuala epidemie. Agentia canadiana a precizat ca porcii infectati au fost plasati in carantina pe durata efectuarii testelor suplimentare si a dat asigurari ca exista putine sanse ca porcii infectati sa transmita virusul la oameni. Toti porcii infectati s-au facut bine sau sunt in curs de refacere. "Siguranta alimentara nu este afectata, iar carnea de porc canadiana poate fi consumata fara riscuri", a anuntat agentia canadiana.

Daca este un fapt obisnuit ca porcii sa ia virusuri de la oameni, de la alti porci sau de la pasari, autoritatile monitorizeaza atent cazul, pentru a evita ca virusul sa faca traseul invers, de la porci la oameni. Circa 10% din cei 2.200 de porci de la ferma respectiva au fost afectati de virus.

Canada are peste 80 de cazuri confirmate de virus H1N1 prezent la oameni, toate fiind insa cazuri de imbolnavire usoara si implicand persoane care au fost recent in Mexic sau care au avut contacte cu oameni care au fost acolo.

Ministrul canadian al agriculturii Gerry Ritz a spus ca discuta cu partenerii comerciali ai Canadei, iar secretarul american al agriculturii, Tom Vilsack, i-a dat asigurari ca piata americana ramane deschisa pentru carnea de porc din Canada. Fermierii canadieni se tem insa ca partenerii comerciali ai Canadei vor impune restrictii asupra carnii de porc. Deja Filipine, El Salvador, Honduras si Ucraina au suspendat importurile de carne de porc din Canada dupa izbucnirea epidemiei de H1N1, iar Coreea de Sud a impus restrictii la importurile de porci vii.

ACIA a reamintit insa ca, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, "virusurile gripale nu pericliteaza siguranta alimentara a produselor din carrne de porc", carnea trebuind in orice caz sa fie gatita pentru a elimina riscurile.

In ceea ce priveste progresia virusului in randul populatiei, 30 de noi cazuri au fost semnalate sambata in Canada, dintre care 17 in Noua Scotie (est), unde au fost depistate, duminica trecuta, intr-o scoala, primele cazuri de gripa. sase dintre cele zece provincii canadiene sunt afectate, iar autoritatile se asteapta ca numarul persoanelor care prezinta simpotme de gripa sa creasca. Autoritatile sanitare au lansat simbata o campanie de informare prin intermediul mass-media.