Afectiunile oftalmologice - simptome ce pot fi observate de pacient

Generalitati

Ochii au mai mult de 2 milioane de parti componente, situandu-se pe locul secund in topul celor mai complexe organe ale corpului uman, primul loc fiind ocupat de creier. Functia primara a sistemului oftalmologic este vederea, considerata de multi cel mai important simt a omului.
Dar rolul semnificativ al ochilor este dincolo de rolul fiziologic. Inca din antichitate ochii erau considerati o sursa care provoaca fascinatie dar si teama. Datorita capacitatii de a hipnotiza, ochii sunt considerati o puternica sursa a raului, iar mai tarziu odata cu aparitia expresiei de ”ochiul diavolului”, se credea ca acestia au puteri malefice asupra copiilor, adultilor si chiar asupra recoltei sau vremii.

Pentru egiptenii antici dar si pentru alte culturi ochiul reprezenta o putere pozitiva. “Ochiul lui Horus” – expresia ce a aparut acum mai bine de 500 ani - este unul din cele mai vechi si solide reprezentari pozitive ale ochiului, simbolizand atat protectie cat si putere (ochiul stang simbolizeaza Luna, iar ochiul drept este cunoscut sub numele de Ochiul lui Ra – Zeul Soarelui).

Indiferent de conotatiile atribuite ochilor, trebuie sa fim constienti ca prin intermediul acestora cunoastem pentru prima data o persoana si ca acestia sunt cea mai recognoscibila parte a fetei, daca nu a intregului corp. Din aceasta cauza mastile au jucat un rol cheie si au fost folosite timp de secole pentru a ascunde anumite sentimente. Si astazi mastile mai joaca un rol important in timpul unor festivale precum Halloween sau Mardi Gras, cand sunt folosite pentru a ascunde identitatea umbrelor si a creaturilor malefice.

Considerati “oglinda sufletului” sau “fereastra sufletului”, ochii exprima toate emotiile oamenilor: dragoste, ura, fericire, furie, durere, lacomie, suparare sau invidie. Daca stii ce anume sa observi, ochii pot spune multe despre sanatatea ta, indicand simptome primare ale unor afectiuni. Deci, sa nu va mirati daca medicul se va uita in ochi in timpul unui prim examen fiziologic.

Semnele si simptomele oculare pot fi simptome primare ale unor afectiuni extraoculare.

Cearcanele

Cearcanele pot fi cauzate atat de oboseala, cat si de mahmureala. Dar acestea nu sunt singurele cauze, deoarece multora dintre noi le apar aceste semne inestetice si dupa ce au dormit mai bine de 8 ore, iar in cazul altora acestea pot fi mostenite ereditar. In aceasta situatie, intra in joc si alti factori decisivi in aparitia cearcanelor, cum ar fi dereglarea hormonala in cazul unei femei.

Cu totii avem pielea de sub ochi mai subtire si mai sensibila, dar unii au aceasta piele mult mai subtire, mai palida si mai transparenta decat altii. Cu cat pielea este mai transparenta, mai subtire si mai deschisa la culoare cu atat exista o posibilitate mai ridicata de a avea vase de sange de culoare albastruie sub ochi.
De regula, in timpul menstruatiei sau a sarcinii femeile sunt mai palide, iar vasele de sange de sub ochi sunt mult mai vizibile. De asemenea, unele medicamente, cum ar fi aspirina, Coumadin (warfarina) etc. pot dilata vasele de sange de sub ochi, facand mai vizibile vasele de sange si cearcanele.

Cearcanele de sub ochi pot, de asemenea, sa sublinieze afectiuni medicale, iar cea mai frecventa este eczema (afectiune dermatologica caracterizata prin mancarimi si piele uscata si deshidratata) si alergii. Alergiile determina congestionarea vaselor de sange si sangele pulseaza mai ales sub ochi. Adesea aceste alergii declanseaza si mancarimi ale ochilor, iar cand pacientul isi freaca ochii exista posibilitatea ca tesuturile subtiri sa fie deteriorate si sa duca la aparitia glaucomului.

De asemenea, cearcanele pot aparea si ca urmare a expunerii indelungate la soare, fapt care irita pielea, chiar si pe cea din jurul ochilor.

Pungi sub ochi

Edemul pielii de sub ochi este numit popular „punga” si poate fi un semn al depresiei, la fel ca si in cazul cearcanelor. Este foarte probabil ca aceasta depresie sa fie insotita de insomnie si de ore intregi de plans, deci nu trebuie sa dam vina pe aparitia acestor pungi din jurul ochilor doar pe depresie. Plansul poate determina retinerea lichidului, astfel, acesta este depozitat si in pungile din josul ochilor. Menstruatia, sarcina, excesul consumului de sare si unele medicamente (antidepresive si medicamente pentru astm), pot contribui, de asemenea, la aparitia pungilor de sub ochi.
Exista si inversul situatiei, cand aceste pungi pot semnala deshidratarea organismului cauzata de alcool, deci, poate fi un mod al organismului prin care avertizeaza ca se consuma prea mult alcool. Lichidul se poate acumula in jurul ochilor si in timp ce dormim, si din aceasta cauza se intampla sa ne trezim cu ochii umflati.

Pungile aparute sub ochi, adesea, pot indica riscul crescut al aparitiei hipotiroidismului, hipoactivitatea tiroidei. In cele din urma, atat cearcanele cat si pungile de sub ochi, inevitabil, pot fi semne ale imbatranirii; odata cu inaintarea in varsta pielea din jurul ochilor este tot mai subtire si isi pierde din elasticitate.

Ridurile perioculare

Ridurile pot fi usor de observat, acestea caracterizandu-se prin incretitura pielii sau o proeminenta a pielii pleoapei inferioare a ochiului. Aceasta incretitura este semnul unei afectiuni genetice numita Denny-Morgan, care astazi este unul din semnele date de ochi in legatura cu prezenta eczemei. Concomitent cu eczema, persoanele care sufera de boala Denny – Morgan, pot suferi de astm sau de febra fanului.

Ptoza palpebrala - pleoape cazute

Ptoza palpebrala (pleoapele lasate sau cazute) este o afectiune cunoscuta sub denumirea de ptozis sau ptoza palpebrala; din nefericire de multe ori aceasta este doar un alt semn care arata inaintarea in varsta, cand elasticitatea si tonusul muscular scade iar pleoapele nu mai sunt sustinute cum trebuie. Afectiunea strict relationata cu varsta afecteaza, de regula, ambii ochi, si nu reprezinta un motiv de ingrijorare.

Uneori ploapele lasate nu au legatura cu varsta inaintata ci sunt un semn al hipotiroidismului sau de Miastenia Gravis (MG) - afectiune autoimuna care cauzeaza slabirea musculara, mai ales la nivelul ochilor. Alte simptome ale afectiunii MG sunt: vederea incetosata, vorbirea neclara si dificultati de inghitire. Aceasta afectiune apare mai ales la femeile de sub 40 ani si la barbatii de peste 60 ani.

Ptoza palpebrala, de asemenea, poate fi un simptom al paraliziei lui Bell, un tip de pareza faciala in care nervii care controleaza muschii fetei sunt afectati prin leziuni sau afectiuni. Alte simptome ale paraliziei lui Bell sunt: dificultatea de a inchide ochii sau de a clipi, ceea ce poate determina lacrimarea ochilor sau senzatia de uscare a acestora.

Partea buna este ca de cele mai multe ori paralizia lui Bell nu este permanenta, iar tratamentul de recuperare dureaza 2-3 saptamani. Doar 10% dintre persoanele afectate pot suferi din cauza recidivarii afectiunii - de regula, in cealalta parte a fetei.

Ptozisul poate fi cauzat si ca urmare a lezarii unor nervi - afectiune cunoscuta sub denumirea de Sindromul Horner, care afecteaza numai o parte a fetei. Ochiul din partea lezata a fetei va avea o pupila mai mica iar irisul isi schimba culoarea; mult mai interesat este faptul ca partea fetei afectata de sindrom nu transpira.
Sindromul Horner, de regula, indica o leziune grava a nervilor faciali, posibil din cauza unei leziuni la nivelul capului sau al gatului, o afectiune la nivelului coloanei vertebrale, o tumoare la nivelul creierului sau cancerul de plamani. Rareori, se intampla ca sindromul Horner sa fie prezent inca de la nastere.

Pleoapele lasate pot indica si o serie de afectiuni neurologice, unele dintre ele putand fi tratate. De exemplu, pleoapele lasate pe o singura parte a fetei pot semnala: infarct cerebral, infectii, tumori cerebrale, diabet sau anevrism cerebral.

Ochii proeminenti - exoftalmia

Cand ochii proeminenti sunt prezenti inca de la nastere, de regula sunt o trasatura de familie. Dar daca ochii tai incep sa proemine odata cu trecerea anilor este vorba despre afectiunea cunoscuta sub denumirea de exoftalmie sau proptoza - poate fi unul din simptomele primare ale hipertiroidismului (hiperactivitatea tiroidiana). In realitate, exoftalmia reprezinta cel mai frecvent simptom ale bolii Basedow Graves, declansata de hiperactivitatea glandei tiroide.
Basedow Graves este o afectiune autoimuna care se caracterizeaza prin atacarea glandei tiroide de catre proprii anticorpi, determinand un exces de hormoni tiroidieni, accelerand metabolismul persoanei, uneori la nivele periculoase.

Excesul hormonal poate, de asemenea, sa afecteze musculatura, tesuturile iar grasimea se depoziteaza la nivelul ochilor, scotand ochii in relief, rezultand astfel ochiul proeminent, cunoscut sub denumirea de oftalmopatia Graves. Aproximativ jumatate dintre persoanele care sufera de boala Basedow Graves sufera de si oftalmopatia Graves. In realitate, semnele de la nivelul ochilor apar inainte ca boala Graves sa fie diagnosticata. Alte simptome ale bolii Graves: palpitatii, tremur al mainilor, insomnie, intoleranta la caldura, cresterea poftei de mancare, sete excesiva dar si pierderea anormala in greutate.

Boala Basedow Graves este de 8 ori mai frecventa in randul femeilor decat in randul barbatilor, iar femeile prezinta un risc de 5 ori mai mare de a suferi de exoftalmie din cauza tiroidei.

Daca doresti sa faci deosebirea intre ochii proeminenti si exoftalmie este indicat sa iti observi sclerotica - membrana alba opaca, alcatuita din fibre tari si elastice, care formeaza invelisul exterior al globului ocular. In cazul ochilor proeminenti nu poti observa sclerotica din partea superioara a irisului si partea superioara a pleoapei.
In cazul, persoanelor cu exoftalmie, sclerotica de deasupra sau dedesubtul irisului este usor de observat.

Persoanele care sufera de oftalmopatia Graves, de asemenea, au probleme in timpul clipitului, dand senzatia ca persoana priveste in gol timp indelungat. Ochiul care nu clipeste suficient nu produce o cantitate suficienta de lacrimi, conducand la iritarea si/sau uscarea ochiului. In unele cazuri, inchiderea completa a ochilor este aproape imposibila, crescand vulnerabilitatea ochilor in fata anumitor leziuni, inclusiv ulceratii ale corneei si posibile perforatii. In cele din urma daca ochii nu pot fi inchisi complet in timpul noptii, dormitul poate deveni extrem de dificil.

In cazul in care exoftalmia nu este cauzata de o afectiune tiroidiana, aceasta poate fi semnul unei infectii sau al glaucomului, sau poate semnala afectiuni mult mai grave cum ar fi leucemie sau tumoare oculara. Tratamentul afectiunilor tiroidiene si nu numai, adesea, ajuta ca ochiul sa isi revina la normal. Dar in cele mai multe cazuri, chiar si dupa tratament persoanele pot ramane cu ochii umflati.
In cazuri severe, interventia chirurgicala este necesara pentru a impiedica extinderea bolii si la globul ocular.

Pleoape intoarse pe dos - ectropion

Persoana care isi poate intoarce pleoapele pe dos nu este o ciudatenie, aceasta actiune fiind posibila ca rezultat al unei afectiuni recent identificata si numita Sindromul Floppy al Pleoapelor, afectiune frecvent intalnita la barbatii obezi. Pleoapele intoarse pot fi semnul unor afectiuni severe legate de obezitate, printre care se afla: hipertensiunea, diabetul si Sindromul de apnee in somn.

Formatiune pe pleoapa - xantelasma

Aparitia unei formatiuni pe pleoapa este la fel de neplacuta si de jenanta ca aparitia unui chist in oricare alta parte a corpului.
Daca acest chist este galbui, probabil este vorba de afectiunea numita xantelasma - pete galbui, usor proeminente, nedureroase, formate din depozitarea grasimilor sub piele. De regula, aceasta afectiune apare in coltul interior a pleoapei superioare si apar cu precadere in cazul persoanele care au trecut de varsta de 60 ani. Femeile prezinta un risc de 2 ori mai ridicat de a suferi de aceasta afectiune comparativ cu barbatii.

Xantelasma este o afectiune nedureroasa iar jumatate dintre cazuri sunt cauzate de cresterea nivelului colesterolului LDL (“colesterolul rau”) sau scaderea nivelului de cholesterol HDL (“colesterolul bun”), ambele tipuri constituind un factor de risc major pentru afectiunile cardiovasculare.
Si deoarece xantelasma se poate mari, exista posibilitatea ca afectiunea sa interfereze cu vederea si astfel devine necesara inlaturarea chistului prin interventie chirurgicala. Riscul de recidivare al acestei afectiuni este destul de ridicat.

Pata galbuie pe globul ocular - pinguecula

Daca observi o pata de culoare alba sau galbuie pe globul ocular, nu intra in panica, deoarece probabil nu este altceva decat semnul primar al unei afectiuni frecvente a ochiului, cunoscuta sub denumirea de Pinguecula (pata galbuie in relief situata sub conjunctiva si vizibila pe globul ocular). De regula, aceste pete apar odata cu trecerea anilor asemanator petelor care apar pe piele odata cu trecerea anilor, cauzate fiind de expunerea la soare. De asemeni, aceste pete apar si ca urmare a expunerii la vant sau praf. La fel, ca multe alte formatiuni cauzate de expunerea la soare si de inaintarea in varsta, aceste pete nu devin canceroase, in cel mai rau caz declanseaza anumite iritatii si se pot extinde pe o suprafata mai mare, astfel incat sa interfereze cu vederea si nepotrivirea lentilelor.
De regula, pinguecula poate fi indepartata chirurgical, sub anestezie locala, dar exista toate sansele ca afectiunea sa reapara dupa cateva luni de la operatie.

Ochi congestionati - inrositi

Ochii congestionati pot aparea la persoanele care au plans foarte mult sau in cazul celor care au consumat o cantitate prea mare de substante. Atunci cand plangem, micile vase de sange de la nivelul ochiului se dilata sau se inflameaza, iar consumul de alcool are acelasi efect.
Congestionarea ochilor poate aparea si in urma unei raceli sau a unei alergii. Daca afectiunea nu a disparut dupa cateva zile, timp in care pacientului i-a fost administrat un anticoagulant, exista posibilitatea sa ai o reactie adversa la acesta. Uneori aceste medicamente provoaca hemoragii la nivelul ochiului, dar si in alte parti ale corpului.

Congestionarea cronica a ochiului poate indica afectiunea numita rozaceea oculara. Rozaceea este o afectiune comuna a pielii, caracterizata prin piele iritata, grasa si cu abces. Aproximativ 60% dintre persoanele cu rozacee pot face si rozacee oculara, afectiune ce determina aparitia si a altor afectiuni ale ochilor: iritatie, sensibilitate la lumina, ochi uscati sau umezi.
Lasata netrata, rozaceea oculara conduce la aparitia afectiunilor corneene si slabeste vederea.

Ochi galbeni - icter

Ochii galbeni pot indica prezenta icterului (galbinare), potrivit careia pielea si ochii devin galbeni din cauza unui exces de bilirubina in organism - pigmentul galben-portocaliu din sange. Icterul adesea este un semn de avertisment legat de afectiuni mai severe, cum ar fi afectiunile de ficat (hepatita, ciroza sau cancerul de ficat). De asemenea poate fi si unul din simptomele cancerului pancreatic, anemiei hemolitice sau febrei galbene – o afectiune tropicala transmisa prin intepatura de tantar.
Ingalbenirea ochilor poate indica si Sindromul Gilbert, o forma ereditara de icter, care afecteaza mai mult de 10% dintre caucazieni si de regula, ea produce si alte afectiuni.

In afara de persoanele care prezinta un nivel ridicat de bilirubina, pacientii cu acest sindrom nu prezinta alte semne si simptome, deci, acestia duc o viata perfect normala.
Icterul adesea este o afectiune blanda si uneori poate apare ca urmare a unei perioade de stres, in urma unei infectii sau unui efort intens.

Pata de culoare rosie la nivelul ochilor

Petele de culoare rosie de pe sclerotica sunt pete de sange si acestea reprezinta unul din simptomele unei afectiuni benigne, nedureroase numita hemoragie subconjunctivala.

Aceste pete sunt vasele de sange care se crapa in urma unei tuse puternice, unui stranut, voma sau in urma unei leziuni la nivelul ochiului. In cazul persoanelor invarsta hemoragia subconjunctivala indica faptul ca pacientul sufera si de hipertensiune arteriala sau de translucenta focala senila a sclerei - afectiune prin care rezervele de calciu dau nastere petelor mai inchise pe suprafata globului ocular.
Fara sa constituie un motiv de ingrijorare, aceasta afectiune este doar un alt semn normal, nedureros care apare odata cu inaintarea in varsta.

Inele in jurul irisului

Daca irisul este conturat de un cerc, inseamna ca pacientul sufera de arc senil sau de gerontoxon - afectiune ce apare odata cu inaintarea in varsta. Cercul, inelul care inconjoara irisul este format din cholesterol, care se depoziteaza in jurul irisului sau corneii. Gerontoxonul este o afectiune care apare mai ales in randul femeilor si mai ales in cazul persoanelor de culoare decat in cazul celor albi. Din fericire, din studiile realizate pana acum aceasta afectiune nu ataca vederea.

Sunt cateva controverse legate de semnificatia medicala a acestor cercuri, fiind direct relationata cu xantelasma, colesterolul ridicat, diabet, hipertensiune, sau alte afectiuni cardiovasculare.

Persoanele tinere cu gerontoxon sunt doar un caz particular. Potrivit unui studiu recent realizat in Danemarca, femeile cu gerontoxon sunt predispuse a trai mai putin decat celelalte.

Pupile de marimi diferite

Una din cinci persoane are o pupila mai mica decat cealalta, afectiune care poarta numele de sindromul Adie (anisocoria). Cu toate ca majoritatea cazurilor sunt ereditare, aceasta afectiune poate fi dezvoltata si mai tarziu.
Marimea pupilelor (deschidere de culoare aparent neagra localizata in centrul globului ocular, prin intermediul caruia lumina traverseaza pe retina) este determinata de iris, care permite prin contractie si dilatare dozarea cantitatii de lumina care patrunde in ochi. Pupilele ajung la marimea normala in primii 10 ani de viata si incep sa se micsoreze in jurul varstei de 60 ani, dupa care acestea raman aproximativ la aceeasi dimensiune.

Diferenta de dimensiune a pupilelor, de regula, este o trasatura normala dobandita din nastere care nu cauzeaza nici o problema de vedere. Dar, exista posibilitatea ca o pupila sa isi schimbe dimensiunea ca urmare a unui traumatism sau din motive necunoscute (idiopatic). Cand au loc asemenea schimbari, de regula, pupilele isi revin la dimensiunile normale fara administrarea unui tratament special.
Totusi, uneori schimbarea subita a dimensiunii unei pupile poate semnala prezenta diferitor afectiuni: hemoragia cerebrala, tumori ale creierului, meningita, encefalita sau anevrism.

Culoarea ochilor

Ca si culoarea parului, culoarea ochilor este determinata genetic. Majoritatea persoanelor au ochi de culoare caprui sau negri. Prin comparatie, persoanele cu ochi albastri sunt destul de rar intalnite; in Finlanda se gaseste cea mai mare concentratie de persoane cu ochii albastri – 90% din populatia acestei tari.
Persoanele cu ochi verzi sunt si mai rare; aceasta culoare a ochilor se intalneste mai ales la popoarele germanice, slavice dar persoanele din Ungaria conduc acest top.


Schimbarea culorii ochilor

Schimbarea culorii ochilor este determinata de programul genetic care aparent joaca un rol important in schimbarea culorii ochilor odata cu inaintarea in varsta, iar aproximativ 10-15% dintre persoanele caucaziene trec prin experienta schimbarii culorii ochilor in timpul adolescentei spre perioada de maturizare.
Astfel, ochii caprui in timp se mai pot deschide, iar ochii verzi cu timpul au tendinta de a se mai inchide la culoare. Si persoanele cu ochi albastri au observat ca, in timp, ochii lor devin mai deschisi sau stralucitori, asemanatori cu albastrul de Voronet.


Diferente de culoare a ochilor (heterocromia)

Cand vezi pentru prima data o persoana cu ochii de culori diferite iti trece prin minte ca aceasta are lentile de contact de culori diferite, fie din greseala, fie intentionat pentru a iesi in evidenta.
Insa, exista posibilitatea ca persoana respectiva sa sufere si de heterocromie oculara - afectiune caracterizata prin culori diferite ale ochilor, mai precis a irisului.
In mod frecvent, aceasta afectiune se intalneste la caini, pisici si cai si este mai rara in randul oamenilor.

O alta forma a heterocromiei oculare se caracterizeaza prin diferenta de culoare in cadrul aceluiasi iris, dand nastere termenului popular de pestrit.

Heterocromia oculara poate avea o cauza congenitala, poate aparea ca reactie la anumite medicamente sau ca urmare a unei leziuni sau afectiuni a ochiului.

Heterocromia oculara poate indica o afectiune numita heterocromia Fuchs - afectiune oculara care apare in randul adultilor tineri si de regula afecteaza un singur ochi. Adesea, persoanele cu aceasta afectiune au vederea neclara si prezinta un risc ridicat de a suferi de glaucom sau de cataracta.
De asemenea, heterocromia oculara poate fi unul din simptomele unui tip de glaucom, numit glaucom pigmentar, care afecteaza mai ales persoanele tinere. Alte semne ale glaucomului pigmentar: vedere incetosata si, ocazional, durere dupa exercitii fizice sau efort intens.
Heterocromia oculara poate aparea si ca urmare a unei leziuni la baza ochiului sau poate fi unul din semnele cancerului de piele sau a unei tumori benigne a pielii.

Lacrimile

Cu totii stim ca lacrimile apar in urma unei emotii puternice, atat de bucurie cat si de tristete. Insa, potrivit studiilor lacrimile aparute de emotie si cele care ajuta la lubrifierea si la curatarea ochiului au o compozitie chimica diferita. Oamenii de stiinta recent au descoperit ca lacrimile de emotie contin o cantitate mai mare de proteine si anumiti hormoni, aflati in stransa legatura cu stresul.
Lacrimile sunt compuse din 3 straturi:

Lacrimile ajuta la curatarea ochiului, la indepartarea prafului si a altor corpuri straine care patrund in ochi si care ar putea provoca leziuni corneene. De asemenea, lacrimile au puterea de a elimina bacteriile din ochi si cu fiecare clipire, pleoapele lubrifiaza si curata toata suprafata globului ocular.


Lacrimarea ochilor

Daca lacrimile iti curg siroaie, si nu au nici o legatura cu plansul, nu are loc o situatie neobisnuita; la fel ca atunci cand nasul iti curge din cauza unei alergii, la fel se intampla si in cazul ochilor. Deci, daca treci printr-o perioada in care ochii iti lacrimeaza foarte mult, si nu treci printr-un moment plin de emotii, inseamna ca esti intr-un mediu cu prea mult praf sau polen de flori, la care tu esti alergic.

De asemenea, lacrimarea ochilor poarte aparea si din cauza unui deficit de vitamina B2 - vitamina esentiala pentru sanatatea ochilor si a pielii.

Afectiuni care au ca simptom lacrimarea ochilor: rozaceea, obstructionarea ductului lacrimal, polipii nazali si boala Graves.

Senzatia de ochi uscati

In cazul in care ochiul nu produce o cantitate suficienta de lacrimi sau lacrimile contin o cantitate prea mare de substante chimice, stratul apos al lacrimii se evaporeaza foarte repede, iar pacientul se confrunta cu senzatia de ochi uscati. Pacientii cu aceasta afectiune au sentimentul ca tot timpul au nisip in ochi sau ca globul ocular nu este omogen. Aceasta afectiune apare mai ales la femei si la persoanele invarsta.
Organismul unei femei odata cu inaintarea in varsta produce o cantitate mai mica de substanta uleioasa, mai ales dupa menopauza, deoarece este produsa o cantitate mai mica de estrogen. Stratul uleios al lacrimilor fiind mai redus, nu se izoleaza eficient stratul apos, evaporandu-se mai repede.

In mod ironic, lacrimatul ochilor poate fi unul din semnele ochilor uscati; iar uscarea cronica a ochiului poate fi semnul ca nu traiesti intr-un mediu propice pentru organismul tau. Deci, persoanele care traiesc intr-un mediu cald, uscat, cu vant, la mare altitudine sau intr-o casa unde sunt prea multe aparate de aer conditionat prezinta un risc ridicat de a avea senzatia de ochi uscati.

Senzatia de ochi uscati poate apare si ca urmare a administrarii unui tratament cu medicamente fara prescriptie medicala, cum sunt: antihistaminele, antidepresivele si antihipertensivele. De asemenea, aceasta senzatie este un mod al organismului de a spune ca petreci prea multe ore in fata calculatorului sau ca citesti prea mult.

In general, nu trebuie sa te ingrijorezi cand apare senzatia de ochi uscati, insa exista cazuri in care aceasta indica Sindromul Basedow Graves sau alte afectiuni tiroidiene, artrita reumatoida si lupusul (afectiune cronica caracterizata prin inflamarea sau lezarea mai multor parti ale corpului).

Daca pacientul prezinta urmatoarele simptome: ochi uscati, gura uscata, inflamatii articulare, exista posibilitatea ca acesta sa sufere de o alta afectiune autoimuna grava, numita Sindromul Sjogren - afectiune caracterizata prin distrugerea de catre propriul organism a glandelor care asigura hidratarea corpului. Femeile sunt primele victime ale acestei afectiuni, aproximativ 90% dintre suferinzii de sindromul Sjogren fiind femei, in general cu varsta peste 40 ani.

In cazul in care aceasta afectiune nu este tratata corespunzator pot aparea afectiuni severe ale corneii si pot aparea efecte si asupra altor organe: limba, tract digestiv sau sistemul reproducator feminin.

Daca suferi de ochi uscati iar tratamentul nu da rezultate optime, clipesti foarte mult, ai spasme faciale inconfortabile si ai probleme in a-ti tine ochii deschisi, chiar si atunci cand nu esti plictisit sau obosit, este posibil sa suferi de o afectiune neuronala rara numita Sindromul Meige - afectiune cunoscuta si sub denumirea de spasm hemifacial sau sindromul Brueghel. In cazuri destul de rare acest sindrom indica prezenta tumorilor pe creier.

Sindronul Meige afecteaza mai ales femeile de varsta mijlocie. Pacientii cu acest sindrom, din nefericite, sunt diagnosticati prea tarziu sau diagnosticul nu este corespunzator.

Ticul motor al ochilor - miokimia

Nu trebuie sa te temi de ticul motor al ochiului, deoarece chiar daca ai impresia ca este usor de observat de catre ceilalti, realitatea este alta. Afectiunea este numita miokimie si este caracterizata printr-un spasm involuntar, nedureros al pleoapelor.

Aceasta actiune a pleoapelor poate fi cauzata de: oboseala, stres, consumul excesiv de cafea, privitul prelungit la televizor, la calculator sau in alte surse de lumina. Acest tic motor inceteaza dupa numai cateva secunde; poate avea loc de cateva ori in aceeasi zi si dispare de la sine.
Miokimia este benigna si poate fi primul simptom al sindromului Meige sau a blefarospasmului, cu care de cele mai multe ori este confundata.

Ochiul este un organ usor iritabil si foarte sensibil, si atat miokimia cat si blafarospasmul lasate netratate pot conduce la grave tulburari ale vederii.

Nistagmus

Cand o persoana priveste cu ochi mici si iscoditori, exista posibilitatea sa sufere de nistagmus – afectiune caracterizata prin miscari involuntare care de regula apar la ambii ochi. Aceasta afectiune proate provoca miscari dreapta-stanga si sus-jos sau chiar circulare ale ochilor. Miscarile ochilor pot fi constante sau episodice si pot dura de la cateva minute, pana la cateva ore. Cu exceptia situatiei in care aceasta afectiune provoaca tulburari de vedere, persoanele cu nistagmus nici nu constientizeaza ca sufera de aceasta boala.

Nistagmusul poate fi unul din semnele bolii Basedow Graves, dar si simptomul unei afectiuni a urechii interioare numita Boala Meniere. De asemenea, nistagmusul poate indica afectiuni neurologice mult mai grave, cum ar fi: infarctul cerebral sau tumori cerebrale.

Fotopsia si fosfenele

Daca vreodata te-ai lovit sau ai fost lovit peste cap cu siguranta ai vazut asa numitele “stele verzi” sau raze de lumina, cunoscute medical sub denumirea de fosfene si sunt cauzate de spasmul vaselor de sange de la nivelul creierului. Senzatia ca vezi raze de lumina este numita fotopsie. Studentii, scriitorii, dar si persoanele care ore in sir au aceeasi activitate pot trece prin experienta fotopsiei, mai ales cand se duc la culcare. Prin aceasta experienta pot trece si persoanele care au consumat in exces bauturi alcoolice.

Aparuta ocazional, fotopsia este absolut normala si nu prezinta motive de ingrijorare, dar aparitia frecventa sau persistenta a razelor luminoase pot constitui simptome ale hipotensiunii arteriale, mai ales daca fotopsia se manifesta dupa ce te-ai ridicat repede. De asemenea, fotopsia fi unul din simptomele migrenelor; de fapt, acestea sunt cele mai comune semne vizuale ale migrenelor.

Paradoxal, unii pacienti care sufera de migrene sufera si de fotopsie, dar nu au dureri de cap. Acest tip de migrena, numita migrena oftalmica poate cauza alte afectiuni, cum sunt congestia nazala sau greturile. Majoritatea persoanelor care sufera de acest tip de migrena vor suferi si de migrenele comune, caracterizate prin dureri puternice de cap.

Halucinoza vizuala senila

Daca incepi sa vezi flori, pasari zburatoare sau fiinte si lucruri care nu exista, nu te speria fiindca nu sunt semne de inceput ale dementei. Este foarte probabil ca aceste stari sa fie cauzate de sindromul Charles Bonnet, afectiune care se caracterizeaza prin halucinatii vizuale, care pot dura timp de cateva secunde sau minute, si pot aparea periodic timp de cateva luni sau ani.

In timp ce unele persoane se declara deranjate si jenate de aceste halucinatii, altii le gasesc de-a dreptul tulburatoare, dandu-le senzatia ca isi pierd mintile. Sper deosebire de alte afectiuni psihologice, pacientii cu sindrom Charles Bonnet sunt constienti ca halucinatiile lor nu sunt reale, iar aceste vedenii niciodata nu sunt acompaniate si de halucinatii auditorii, o forma comuna de psihoza.

Desi, nu sunt predispusi sa dezvolte o tulburare psihica pacientii cu sindromul Charles Bonnet sunt expusi riscului de a-si pierde vederea, deoarece halucinoza vizuala senila este unul din simptomele deteriorarii vederii sau indica riscul ridicat de aparitie a unor afectiuni precum: glaucomul, cataracta sau degenerescenta maculara. Aceasta ultima afectiune este des intalnita si poate conduce la afectiuni grave ale vederii chiar si la pierderea vederii in cazul adultilor.

Femeile, persoanele de culoare alba, persoanele care au o culoare deschisa a ochilor, fumatorii dar si obezii prezinta un risc crescut de a suferi de degenerescenta maculara. De asemenea, aceasta afectiune poate fi mostenita din familie.

Cand halucinoza vizuala senila apare in randul persoanelor care nu au probleme cu vederea, acestea sunt semne ale urmatoarelor afectiuni: Alzheimer, Parkinson, infarct miocardic sau alte afectiuni neurologice.

Din nefericire, persoanele care trec prin asemenea experiente ezita sa mearga la o consultatie medicala din teama de a nu fi diagnosticati cu dementa, dependenta de medicamente sau alte afectiuni psihice. Drept consecinta, aceste persoane nu primesc un tratament corespunzator care sa ii ajute sa isi salveze vederea sau prin care sa trateze cauzele declansatoare.

Fotofobia

Termenul medical “fotofobie” poate fi explicat literalmente ca “frica de lumina”. Dar daca pacientului isi ocroteste tot timpul ochii de razele soarelui, foloseste tot mai frecvent ochelarii de soare si este sensibil la lumina de interior, fotofobia semnaleaza riscul ridicat al mai multor afectiuni.

Sensibilitatea la lumina se manifesta mai ales la persoanele care au ochii de culoare albastra si in cazul pacientilor cu migrene.

Afectiuni oftalmologice semnalate de fotofobie: cataracta, dezlipirea de retina sau eroziunea corneei. In unele cazuri fotofobia poate fi unul din simptomele unor afectiuni mai grave dar tratabile, printre care se regasesc: pojar, hipertensiune, boala Basedow Graves, meningita, encefalita, botulismul, rabia sau intoxicatia cu mercur.

Fotofobia poate aparea ca reactie la tratamentul cu: tetraciclina, doxicilina, belladonna, sau chinina, sau poate semnala deficienta de vitamina B2.

Sensibilitatea la lumina mai poate indica faptul ca pacientul a consumat in exces bauturi alcoolice, cocaina, amfetamine sau alte medicamente.

Nictalopia

Nictalopia este starea patologica care consta intr-o tulburare a vederii nocturne. Aceasta afectiune este unul din semnele comune ale cataractei, si este primul semn care avertizeaza asupra existentei unui deficit de vitamina A (retinol), care poate conduce la uscarea corneei sau la leziuni ale retinei.

Daca pacientul tanar sufera de nictalopie, aceasta poate fi primul simptom ale unei afectiuni genetice numita retinita pigmentara, o afectiune degenerativa a retinei care poate conduce la slabirea puternica a vederii.

Cromatopsia si xantopsia

Cromatopsia se defineste prin incapacitatea de a percepe distinct culorile. Daca nu urmezi un tratament medicamentos, cromatopsia poate fi unul din simptomele unei afectiuni numite ochiul diabetic. In cazul acestei afectiuni pana si micile fluctuatii ale nivelului de glucoza din sange pot conduce la aceste schimbari de vedere.

Daca lucrurile incep sa se coloreze in galben, poti suferi de un anumit tip de cromatopsie numit xantopsia – unul din simptomele afectiunilor grave hepatice.

Daca imaginea de coloreaza in galben si/sau obiectele sunt inconjurate de un cerc luminos si urmezi un tratament cu digitala (medicament folosit mai ales la tratarea afectiunilor cardiovasculare), se poate sa suferi de o intoxicatie digitalica. Aceasta intoxicatie poate conduce la aparitia unor afectiuni severe cardiace, la aritmii cardiace sau chiar la deces.
Daca pacientul de sex masculin sustine ca vede obiectele in albastru si prezinta o sensibilitate la lumina, acestea sunt cateva din cele mai frecvente reactii cauzate de administrarea medicamentelor de tipul: viagra, cialis sai levitra, folosite in tratamentul disfunctiilor erectile.