Colegiul Medicilor contesta legea salarizarii unice si incadrarea medicului ca functionar public

Colegiul Medicilor din Romania (CMR) considera ca principiile legii privind salarizarea mentin un nivel al veniturilor medicilor inacceptabil de mic, avand in vedere ca Raportul Comisiei Prezidentiale mentioneaza ca venitul unui medic trebuie sa fie egal cu trei salarii medii pe economie.

"Consideram ca includerea medicilor in categoria functionarilor publici, chiar si numai din perspectiva salarizarii, reprezinta o grava eroare. Potrivit art.375 din Legea privind reforma in domeniul sanatatii, medicul nu este functionar public. Excluderea medicului din categoria functionarilor public a fost facuta avandu-se in vedere pe de o parte faptul ca medicul este obligat la devotament exclusiv fata de pacient, iar pe de alta parte, ele este independent si are drept de decizie exclusiva asupra activitatii sale, neputand fi intr-o relatie de subordonare", a precizat presedintele CMR, prof. dr. Vasile Astarastoae.

Conducerea CMR mentioneaza ca desi numarul de medici este insuficient, iar numarul medicilor care opteaza sa profeseze in strainatate, salariile medicilor sunt pastrate la un nivel foarte mic. "Principalul motiv pe care medicii il invoca atunci cand parasesc Romania este salarizarea sub orice critica in raport cu veniturile din Uniunea Europeana. Pare cel putin inexplicabil ca dupa ce in Raportul Comisiei Prezidentiale se mentioneaza in mod expres ca venitul minim al unui medic trebuie sa fie egal cu trei salarii medii pe economie, proiectul de lege impune restrictii pentru aceasta profesie”, a adaugat prof. dr. Astarastoae.

Legea salarizarii unice va fi implementata pe o perioada de trei ani, incepand cu 2010, iar raportul dintre salariul minim pe economie si salariul de baza maxim va fi de cel mult 1 la 15, prin cresterea salariilor mici si medii, concomitent cu inghetarea sau majorarea cu sume mici a salariilor mari.

Premierul Emil Boc a declarat miercuri ca Executivul a aprobat principiile Legii salarizarii unice in sistemul bugetar, urmand ca proiectul de Lege sa fie elaborat de Ministerul Muncii pana in 30 iunie 2009.