Raportarea cazurilor si a evenimentelor la care intervin serviciile publice de ambulanta

Ordin pentru aprobarea Metodologiei de raportare a cazurilor si evenimentelor la care intervin serviciile publice de ambulanta, ordin nr. 418/2008

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 277 din 09/04/2008

Ministerul Sanatatii Publice, nr. 168/2008
Ministerul Internelor si Reformei Administrative, nr. 418/2008

Avand in vedere prevederile titlului IV "Sistemul national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat" din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 15/2005, in temeiul dispozitiilor ARTICOLUL 7 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii Publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale ARTICOLUL 7 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative, aprobata cu modificari prin Legea nr. 15/2008, ministrul sanatatii publice si ministrul internelor si reformei administrative emit urmatorul ordin:

ARTICOLUL 1

Se aproba Metodologia de raportare a cazurilor si evenimentelor la care intervin serviciile publice de ambulanta, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

ARTICOLUL 2

(1) Conducerea serviciilor de ambulanta judetene sau al municipiului Bucuresti este obligata sa transmita inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene sau al municipiului Bucuresti zilnic, prin fax - in scopul certificarii autenticitatii documentului - si, in cazul in care este posibil, prin intermediul postei electronice, intre orele 5,00-5,30, informatiile prevazute in anexa la metodologia aprobata prin prezentul ordin.

(2) Datele cuprinse in raport fac obiectul intervalului de timp cuprins intre ora 7,00 a zilei precedente si ora 5,00 a zilei in curs.

(3) Pentru intervalul orar 5,00-7,00 din ziua in curs informatiile vor fi insumate in raportul aferent zilei urmatoare.

ARTICOLUL 3

Rapoartele, intocmite conform prevederilor ARTICOLUL 2, vor fi transmise de personalul aflat in tura de serviciu a dispeceratelor inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene sau al municipiului Bucuresti, prin fax, autoritatilor de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti corespondente si inaintate, in format electronic, catre Dispeceratul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, pana cel mai tarziu la ora 6,30, in vederea centralizarii datelor la nivel national si comunicarii acestora conducerii Ministerului Sanatatii Publice.

ARTICOLUL 4

Raportarea evenimentelor la care participa fortele de interventie ale inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene sau al municipiului Bucuresti, inclusiv cele ale serviciilor mobile de urgenta, reanimare si descarcerare (SMURD), se va efectua in continuare conform cadrului normativ in vigoare ce reglementeaza fluxul informational specific organizat la nivelul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta si aprobat prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative.

ARTICOLUL 5

(1) Zilnic, la ora 9,00, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta transmite conducerii Ministerului Sanatatii Publice, prin centrul operativ al ministerului de specialitate, Situatia centralizatoare, la nivel national, a interventiilor serviciilor publice de ambulanta din ultimele 24 de ore.

(2) Situatia mentionata la alin. (1) va fi insotita de informarea privind interventiile SMURD desfasurate in ultimele 24 de ore la nivel national.

(3) Materialele specificate la alin. (2) se prezinta zilnic ministrului sanatatii publice si persoanelor nominalizate de acesta.

ARTICOLUL 6

(1) In situatii de o gravitate extrema sau deosebit de complexe, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, precum si inspectorii sefi ai inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene sau al municipiului Bucuresti pot solicita conducerilor serviciilor publice de ambulanta inaintarea, in regim de urgenta, a unor rapoarte suplimentare, stabilind in acest sens tipul si formatul (telefonic, letric sau electronic), periodicitatea si/sau termenele-limita de raportare.

(2) In cazul situatiilor de urgenta specificate la alin. (1), primul raport suplimentar, fara a mai fi necesara o solicitare prealabila, va fi transmis inspectoratului pentru situatii de urgenta judetean sau al municipiului Bucuresti, in scris si/sau in format electronic, in cel mult 60 de minute de la anuntarea cazului. Raportul va contine urmatoarele informatii:
a) o scurta descriere a cazului, fortele si mijloacele cu care s-a intervenit, modul de rezolvare a situatiei medicale si stadiul acesteia;
b) numarul total al pacientilor, numarul decedatilor, precum si numarul celor care au necesitat sau necesita transport la spital;
c) lista cu pacientii care se afla in stare critica si diagnosticul preliminar al acestora.

(3) Anterior transmiterii raportului suplimentar prin fax/posta electronica, personalul de serviciu din dispeceratul medical are obligatia de a raporta telefonic inspectoratului pentru situatii de urgenta judetean sau al municipiului Bucuresti situatia operativa existenta in momentul ajungerii echipajului serviciului public de ambulanta la locul evenimentului, precum si primele masuri luate pentru acordarea primului ajutor medical victimelor, cu exceptia situatiei in care interventia se desfasoara in comun cu echipajele SMURD.

(4) Imediat dupa primirea raportului suplimentar scris sau in format electronic, personalul din serviciul operativ al inspectoratului pentru situatii de urgenta judetean sau al municipiului Bucuresti va retransmite documentul catre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta.

(5) La solicitarea conducerii Ministerului Sanatatii Publice, in baza rapoartelor suplimentare inaintate de inspectoratele pentru situatii de urgenta judetene sau al municipiului Bucuresti, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta va pune la dispozitia solicitantului informatiile transmise din teritoriu.

(6) In cazul producerii situatiilor mentionate la alin. (5), persoana desemnata de ministrul sanatatii publice este informata, in maximum 15 minute de la sosirea raportului suplimentar la Ministerul Sanatatii Publice, de catre ofiterul de serviciu.

ARTICOLUL 7

Aparitia unui numar neobisnuit de mare de solicitari poate reprezenta manifestarea unei intoxicatii colective sau a unei epidemii cu origine necunoscuta si se raporteaza inspectoratului pentru situatii de urgenta judetean sau al municipiului Bucuresti conform modelului prezentat in anexa la metodologie.

ARTICOLUL 8

Autoritatile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, conducerea serviciilor publice de ambulanta judetene si al municipiului Bucuresti, inspectorii sefi ai inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene si al municipiului Bucuresti si seful Centrului operational national din cadrul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.

ARTICOLUL 9

Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare in termen de 15 zile de la publicare.

ARTICOLUL 10

Nerespectarea dispozitiilor prezentului ordin se sanctioneaza conform prevederilor legale in vigoare.

Metodologie de raportare a cazurilor si evenimentelor la care intervin serviciile publice de ambulanta, 2008

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 277 din 09/04/2008

1. Culegerea, sistematizarea si centralizarea datelor si informatiilor specifice de catre serviciile de ambulanta judetene sau al municipiului Bucuresti

2. Intocmirea si transmiterea raportului zilnic personalului din dispeceratele inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene sau al municipiului Bucuresti, conform modelului din anexa care face parte integranta din prezenta metodologie

3. Prelucrarea si valorificarea datelor primite de specialistii aflati in tura de serviciu a inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene sau al municipiului Bucuresti

4. Intocmirea situatiilor zilnice privind activitatea specifica serviciului de ambulanta la nivelul zonelor de competenta si expedierea acestora autoritatilor de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti

5. Inaintarea situatiilor mentionate la pct. 4 la Dispeceratul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta

6. Preluarea si centralizarea datelor si informatiilor in Dispeceratul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, intocmirea si transmiterea Situatiei centralizatoare, la nivel national, a interventiilor serviciilor publice de ambulanta, insotita de informarea privind interventiile SMURD si, dupa caz, de alte evenimente care pun in pericol sanatatea si viata oamenilor, petrecute in ultimele 24 de ore la nivel national, personalului din tura de serviciu a Centrului operativ cu activitate permanenta din Ministerul Sanatatii Publice

7. Informarea ministrului sanatatii publice si a personalului cu atributii in domeniu

NOTA: Metodologia intocmirii si transmiterii rapoartelor suplimentare rezida din normele juridice prevazute in cuprinsul ordinului.

ANEXA la metodologie

FORMULAR DE RAPORTARE ZILNICA A ACTIVITATII SEVICIILOR DE AMBULANTA

1. Perioada care face obiectul raportarii, de la LL [] ZZ [] ora [] pana la LL [] ZZ [] ora []

2. Serviciul de ambulanta al judetului ...................../municipiului Bucuresti

3. Numele persoanei care a completat raportul .....................

4. Numarul total interventii efectuate cu ambulante de tip B si C []

5. Numarul accidentelor rutiere/feroviare la care s-a intervenit fara alte forte implicate (ISU/SMURD) []

6. Numarul accidentelor rutiere/feroviare la care s-a intervenit in cooperare cu alte forte de interventie (ISU/SMURD) []

7. Numarul altor accidente/traumatisme la care s-a intervenit fara alte forte implicate (ISU/SMURD) []

8. Numarul altor accidente/traumatisme la care s-a intervenit in cooperare cu alte forte de interventie (ISU/SMURD) []

9. Numarul total de pacienti transportati la spital cu mijloacele proprii ale serviciului de ambulanta []

10. Numarul total de pacienti predati la sau preluati de la echipajele ISU/SMURD, inclusiv elicopterul []

11. Numarul pacientilor gasiti decedati la sosirea echipajelor serviciului de ambulanta []

12. Numarul pacientilor care au intrat in stop cardiac pe parcursul transportului catre o unitate sanitara []

13. Numarul total de pacienti intubati de personalul serviciului de ambulanta inaintea predarii acestora []

14. Probleme disciplinare aparute in ultimele 24 ore DA [] NU []

15. Probleme organizatorice aparute in ultimele 24 ore DA [] NU []

16. Numarul evenimentelor sau accidentelor rutiere in care au fost implicate mijloacele proprii ale serviciului de ambulanta []

17. Numarul total de echipaje tip B pentru urmatoarele 24 h z. []/n. []

18. Numarul total de echipaje tip C pentru urmatoarele 24 h z. []/n. []

19. Numarul medicilor de garda pentru urmatoarele 24 h z. []/n. []

20. Numarul asistentilor de garda pentru urmatoarele 24 h z. []/n. []

21. Numarul ambulantierilor de garda pentru urmatoarele 24 h z. []/n. []

NOTA: Detalii privind activitatile specificate la pct. 14 si 15 vor fi inaintate de serviciile de ambulanta judetene sau al municipiului Bucuresti, direct, conducerii Ministerului Sanatatii Publice, la solicitarea punctuala a personalului abilitat, conform dispozitiilor ministrului sanatatii publice.

Director medical/Medic responsabil tura,
...................................................
(numele, prenumele si semnatura)
Data: ..........-.........-......... Ora: ......,......