Ministerul Sanatatii va realiza un audit al programului national de endoprotezare

O comisie formata din reprezentanti ai Ministerului Sanatatii si ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate va realiza un audit al programului national de endoprotezare, pana pe 27 martie, au anuntat, miercuri, reprezentantii ministerului.

Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a dispus efectuarea acestui control dupa ce postul Realitatea TV a difuzat un material filmat cu camera ascunsa, in care un medic de la Spitalul de Ortopedie Foisor din Bucuresti le cerea bani pacientilor pentru realizarea unei operatii de protezare, desi astfel de interventii sunt platite din Fondul de Asigurari de Sanatate.

Incepand cu data de 27 martie, pe site-ul Ministerului Sanatatii (www.ms.ro) va fi activ un link la informatii despre stocul de proteze si centrele in care se realizeaza protezarea.

In Romania, exista 57 de centre in care se realizeaza implantarea de proteze si 47 in care se realizeaza inlocuirea protezei primare. Pentru anul 2009, programul de endoprotezare are un buget de 33,2 milioane de lei.

Anul trecut, au fost realizate 11.550 de endoproteze si implanturi partiale de coloana, in valoare totala de 33,2 milioane de lei.