Cea mai buna modalitate de a face fata unei migrene este de a o evita.
Prin identificarea si evitarea factorilor declansatori, se poate reduce frecventa si severitatea atacurilor.
In timp ce unii factori pot scapa de sub control, altii sunt usor de evitat.
Urmatoarele recomandari pot ajuta in prevenirea migrenei:
- identificarea factorilor declansatori ai migrenei si notarea lor intr-un jurnal zilnic
- program de somn si activitati obisnuite
- alimentatie echilibrata, evitarea consumului de alimente care ar putea declansa migrena
- controlul stresului
- evitarea fumatului activ si a fumatului pasiv
Migrenele pot fi declansate de anumite alimente, stres si schimbarea rutinei zilnice sau a mediului.
Cei mai obisnuiti factori declansatori ai migrenei:
- stresul (chiar in timpul unei perioade stresante sau imediat dupa reducerea stresului);
- ciclul menstrual;
- durata somnului, prea lunga sau prea scurta;
- mesele rapide sau omiterea meselor;
- modificari ale presiunii atmosferice;
- lumina stralucitoare sau lumina reflectata de la soare;
- alimente, ca de exemplu ciocolata;
- excesul de cafeina sau retragerea din consum a cafeinei;
- fumatul activ sau pasiv.
Alti factori determinanti ai migrenei includ:
- emotiile puternice, depresia sau anxietatea
- efortul fizic
- consumul de bauturi alcoolice, ca si vinul rosu sau de Porto
- aspartamul: un indulcitor artificial care este gasit in sucurile, iaurturile si alimentele dietetice
- glutamatul monosodic: condiment care deseori este intalnit in mancarea chinezeasca, carne si alte alimente
- nitratii: care sunt gasiti in preparatele din carne ca si cremvustii, bacon (sunca) si alte mezeluri
- tiramina: care este intalnita in muraturi sau in alimentele marinate, branza statuta (veche) si in drojdie
- anticonceptionalele si terapia hormonala
- diferite medicamente, in special cele care produc vasodilatatie
- folosirea in exces a antialgicelor pentru cefalee (durere de cap)
- lumini stralucitoare, lumina stralucitoare reflectata de soare sau alti stimuli vizuali intensi
- mirosuri, ca de parfum, vopsea, praf si al anumitor flori.
Pastrarea unui jurnal (evidente) zilnic poate parea plictisitoare si nefolositoare. Dar prin urmarirea activitatii zilnice, a ceea ce se mananca sau se bea, a factorilor de mediu, se poate descoperi un tipar (model) al cefaleei si se identifica modalitati usoare de a evita viitoare episoade de migrena. Simpla notare si evitarea factorilor declansatori, ar trebui experimentata in cazul catorva migrene. Aceasta din urma va imbunatati calitatea vietii pacientului si va reduce frecventa atacurilor de migrena.
Pentru a identifica si a evita factorii declansatori se recomanda:
- sa se pastreze un jurnal al durerilor de cap: aceasta poate ajuta la identificarea factorilor declansatori ca si alimentele, activitatile, conditiile meteorologice si starea generala a sanatatii; daca pacientul sufera de migrene ocazional, poate observa ce a mancat sau a baut si care au fost conditiile meteo cand a debutat (aparut) cefaleea; daca se plange de cel putin o migrena pe luna, trebuie sa pastreze o evidenta zilnica referitoare la cefalee; poate dura cateva luni pana la identificarea factorilor declansatori de catre pacient;
- exercitii fizice obisnuite: daca se remarca o migrena in timpul exercitiilor, se noteaza tipul de activitate desfasurat, conditiile meteo si ceea ce s-a mancat in ziua respectiva;
- pastrarea unui program regulat de somn: durata somnului prea lunga sau prea scurta poate determina aparitia migrenei; daca se observa aparitia migrenei cand programul de somn a fost disturbat, aceasta poate fi controlata de catre pacient;
- urmarirea atenta a alimentatiei: multe alimente, ca si branza, vinul rosu, ciocolata si cofeina au fost identificate ca si factori declansatori ai migrenei; in cazul aparitiei unei migrene, se noteaza alimentele si bauturile care au fost consumate inaintea debutului cefaleei;
- mesele regulate: postul este cunoscut ca si cauza a atacurilor migrenoase la multi oameni; el poate fi identificat si controlat prin consumarea unor mese regulate si gustari frecvente;
- controlul stresului cat mai bine posibil: multi oameni remarca aparitia migrenei dupa terminarea unui eveniment stresant; uneori evenimentele stresante nu pot fi controlate, dar se poate influenta raspunsul fata de aceste evenimente; exercitiile de relaxare sau biofeedback pot ajuta la diminuarea stresului.
Exista multi alti factori declansatori ai migrenei care nu pot fi controlati, ca si:
- schimbarile conditiilor meteo
- modificarile hormonale (de exemplu, in timpul sarcinii sau ciclului menstrual)
- privirea catre lumina reflectata de soare sau lumina stralucitoare.
Totusi, cunoasterea acestor factori determinanti ai migrenei poate ajuta la elaborarea unui plan de tratament, care sa fie la indemana cand sunt experimentati acesti factori. Recunosterea momentului cand a fost produsa expunerea la un factor de risc poate, de asemenea, ajuta la instituirea unui tratament la primele semne ale migrenei.
Se poate folosi marker pentru a sublinia fragmente din jurnal si pentru a nota in dreptul paginilor intrebarile.
Se ia jurnalul cand se merge la medic, pentru a se comunica acestuia modificarile notabile ale simptomelor.
Se prezinta medicului factorii posibili incriminati si se incearca gasirea unei solutii de a evita acesti factori.