Toate cele 13 spitale din judetul Hunedoara se confrunta cu probleme in aprovizionarea cu medicamente, din cauza faptului ca nu le-a fost aprobat inca bugetul, transmite corespondentul NewsIn.
"Ca sa functionam, apelam la achizitiile de urgenta, dar multe din comenzile noastre sunt refuzate. Primim negatii pentru medicamentele pe preturile vechi. Totusi, ne straduim sa nu ramanem fara clasele mari de medicamente. Din pacate, am epuizat stocul unor preparate mai sofisticate si nu le mai putem achizitiona. Comenzi am lansat, dar nu au fost onorate,” a afirmat doctorul Dan Florea, managerul Spitalului Judetean Deva.
In primele doua luni ale acestui an, spitalele au functionat cu 80 la suta din suma necesara. Solutia salvatoare ar fi definitivarea bugetului, pentru a sti ce suma este alocata pentru achizitia de medicamente, afirma managerul spitalului.
"Pana acum, am primit un buget la media anului trecut, de 80 la suta din necesar, iar ca sa functionam normal am facut adresa la Consiliul Judetean Hunedoara sa fim sustinuti pentru plata utilitatilor lunare. Numai incalzirea ne costa 1,5 miliarde de lei vechi. De rezistat, rezistam, dar pe o perioada scurta”, mai spune Dan Florea, care spera ca in luna martie Spitalul Judetean din Deva va avea totusi un buget care sa-i permita sa functioneze fara sincope.