Ministrul Sanatatii detine mai multe proprietati in tara si strainatate si actiuni la Forza Rossa

Familia Ion si Camelia Bazac are trei apartamente, o casa de vacanta si un teren la Snagov, trei autoturisme de lux, conturi de peste 2,8 milioane de lei si detine pachetul majoritar de actiuni la Forza Rosa SRL, potrivit declaratiei de avere publicata, luni, pe site-ul Guvernului Romaniei.

Printre proprietatile pe care le detin ministrul Bazac si sotia sa se numara un apartament in Monaco si doua in Bucuresti, un teren de 215.000 metri patrati si o casa de vacanta in Snagov si un spatiu comercial in Capitala.

Familia Bazac mai are trei autoturisme de lux si un ATV. De asemenea, ei detin bijuterii in valoare de 45.000 de euro.

Ministrul Sanatatii are conturi de peste 2,8 milioane de lei si 121.000 de dolari. In ultimul an, Bazac a mai obtinut venituri din vanzarea actiunilor pe care le detinea la Credit Europe Bank, din care a castigat peste 1,2 milioane de euro si din vanzarea unui autoturism Mitsubishi, cu aproximativ 45.000 de lei.

Mai mult, familia Bazac detine pachetul majoritar de actiuni la Forza Rossa, firma care importa autoturismele marca Ferrari in Romania, si la compania Inox Distribution. Valoarea acestor actiuni este estimata la peste 672.435 de lei.

Ion Bazac a castigat 120.510 lei anual din salariul pe care il obtine ca director la Inox Distribution si administrator delegat la Inox SA.