Naum Ciomu, obligat definitiv sa plateasca daune de 500.000 de euro in solidar cu Spitalul Panduri

Curtea de Apel Bucuresti a decis, luni, sa respinga recursul declarat de Naum Ciomu impotriva sentintei prin care a fost obligat in solidar cu Spitalul Panduri sa plateasca 500.000 de euro daune morale, dupa ce fostul medic a taiat in trei penisul unui pacient.

Curtea de Apel a respins, luni, si recursul declarat de Spitalul Panduri. Ciomu si unitatea spitaliceasca au fost obligati sa plateasca 200 de lei cheltuieli de judecata. Decizia instantei este definitiva.

Recursul a fost dezbatut, luni, cu usile inchise la Curtea de Apel Bucuresti.

Organul sexual al lui Ion Jiga, pacientul care s-a ales cu penisul sectionat in urma unei interventii chirurgicale, ar fi putut fi refacut daca bucatile taiate ar fi fost conservate adecvat de catre personalul medical, isi motiveaza instanta obligatia Spitalului Panduri de a raspunde in acest caz.

Magistratii considera ca vina apartine si personalului medical. "Este de inteles ca inculpatul, fiind in stare de soc, chiar bun profesionist, nu si-a dat seama in acel moment de greseala, dar ceilalti colegi din spital nu au facut niciun gest pentru a interveni constructiv in derularea evenimentelor", se arata in motivare. in consecinta, judecatorii afirma ca "unitatile sanitare, vazandu-se obligate la plata, inclusiv pentru consecintele care se puteau evita prin gesturi de intr-ajutorare colegiala, vor manifesta mai multa atentie in selectarea si educarea propriului personal medical".

Tribunalul Bucuresti a decis sa majoreze cuantumul despagubirior de la 125.000 de euro (n.r. suma stabilita de Judecatoria Sectorului 5) la 500.000 de euro, din cauza faptului ca sotia lui Ion Jiga a decis sa divorteze. "in aceste conditii este cert ca valoarea prejudiciului moral a crescut in mod considerabil, partea vatamata vazandu-se in situatia de a avea familia destramata", fara sanse de refacere a vietii de cuplu, mai arata magistratii Tribunalului Bucuresti.

Magistratii instantei de apel (n.r. Tribunalul Bucuresti) au mai pus la socoteala si numarul de ingrijiri medicale, Ion Jiga stand aproape 2 luni in spital, pentru a se reface dupa interventiile chirurgicale de reconstructie a penisului, in urma carora i-a fost salvata doar functie urinara.

De asemenea, Tribunalul a tinut cont, in stabilirea daunelor de 500.000 de euro, de faptul ca Ion Jiga se afla mai tot timpul sub tratament medical pentru afectiuni renale, lucru costisitor de altfel, dar si de faptul ca o parte a corpului sau, de unde a fost prelevat tesut pentru proteza peniana, a capatat un aspect inestetic care ar putea fi remediat printr-o interventie chirurgicala.

Cu privire la absenta discernamantului, aspect sustinut de medicul Naum Ciomu atat in fata magistratilor Judecatoriei Sectorului 5, cat si la tribunal, instanta a stabilit ca doctorul a avut discernamant in momentul in care a sectionat penisul unui pacient al sau, in timpul unei interventii chirurgicale, data fiind reactia sa imediata: "Ce am facut? L-am nenorocit!". "A fi profund afectat, de-a dreptul socat intr-o atare situatie, constituie o dovada de discernamant. Dimpotriva, o netulburare, o stare impasibila a inculpatului in acea situatie, ar fi fost poate dovada ca inculpatul nu a avut discernamant", explica magistratii Tribunalului Bucuresti.

Doctorul Naum Ciomu a facut recurs impotriva deciziei Tribunalului, iar procesul a reinceput la Curtea de Apel in data de 25 august.

Tribunalul Bucuresti a dispus, in data de 4 iulie, ca Naum Ciomu, in solidar cu Spitalul Panduri din Capitala, sa plateasca 500.000 de euro, daune morale, dupa ce fostul medic a taiat in trei penisul unui pacient, in timpul unei interventii chirurgicale de rutina. Tribunalul a mentinut condamnarea de un an cu suspendare pentru Naum Ciomu.

Doctorul Naum Ciomu, fost medic la Spitalul Panduri, a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare pentru vatamare corporala foarte grava, dupa ce, in 13 iulie 2004, in timpul unei interventii chirurgicale de rutina, a taiat in trei penisul unui pacient. Prin sentinta din 9 ianuarie 2007 a Judecatoriei Sectorului 5, medicul a fost obligat si la plata a 125.000 euro daune morale si 9.866 lei daune materiale.