Ministerul Sanatatii stia, inca din luna august, de problema atei chirurgicale importata din China, insa unele spitale au ignorat ordinul de retragere a produsului din uzul medical, in ciuda avertismentelor ca acesta ar putea provoca imbolnaviri sau chiar decesul pacientului.
"Ministerul a trimis o circulara, in luna august, in care spunea ca respectiva ata chirurgicala este nesterila, din cauza unei posibile contaminari, si cerea ca aceasta sa nu mai fie folosita. in unele spitale, insa, ordinul ministerului nu a fost respectat", au declarat, pentru NewsIn, surse din Maternitatea Ramnicu Valcea.
Unii medici, care stiau ca folosesc ata chirurgicala nesterila, si-au instiintat pacientii in legatura cu acest lucru, tardiv si inutil, dupa efectuarea interventiei chirurgicale. "Am nascut in luna septembrie si, dupa operatie, mi s-a spus ca am fost cusuta cu ata contaminata", a declarat, pentru NewsIn, o pacienta a maternitatii din judetul Valcea.
Contactati, joi, de NewsIn, reprezentantii Ministerului Sanatatii au precizat ca nu au trimis, inca, o notificare pe adresa Uniunii Europene, cu privire la posibila prezenta a atei chirurgicale nesterile in mai multe tari de pe continent. "Deocamdata, au fost trimise probe la Institutul Cantacuzino si, dupa analizarea acestora, daca va fi cazul, vom face necesara notificare", au declarat reprezentantii Ministerului.
Ministerul Sanatatii a dispus verificarea stocurilor de ata chirurgicala in toata tara, dupa ce, in urma cu trei luni, o femeie din judetul Arges a decedat la scurt timp dupa ce nascuse, prin cezariana, la un spital din Calinesti.
Pe 29 septembrie, autoritatile sanitare vasluiene au intrat in alerta, dupa ce, in urma controlului dispus de Ministerul Sanatatii, au fost descoperite in patru din cele sapte unitati spitalicesti din judet sute de cutii cu ata chirurgicala nesterila.