Medicamentele pentru disfunctia erectila au efecte benefice si pe alte tesuturi si organe

Inca din 1998, anul in care FDA (Food and Drug Administration) a aprobat folosirea Viagra (sildenafil) pentru „disfunctia erectila”, acesta a devenit un termen familiar, probabil spre nemultumirea multor parinti care s-au vazut nevoiti sa raspunda intrebarilor puse de copii care erau asaltati de reclamele TV.

Odata cu introducerea pe piata a sildenafil-ului si ulterior a altor medicamente similare, ca de exemplu: Levitra (vardenafil) si Cialis (tadalafil), multi barbati au reusit sa gaseasca remediu pentru o afectiune despre care le era jena sa discute cu medicul inainte campania mediatica declansata de introducerea acestor medicamente pe piata.

„Pe masura ce creste numarul de pacienti care solicita acest tip de terapie pentru disfunctia erectila, este extrem de important ca medicii specialisti din diverse domenii sa cunoasca foarte bine mecanismul de actiune si efectele sistemice ale acestor medicamente” declara Dr. Ernst R. Schwarz, cardiolog la Cedars-Sinai Medical Center, care s-a specializat in tratarea pacientilor cu disfunctie erectila (DE) si afectiuni cardiace, diabet zaharat, hipertensiune arteriala sau alte afectiuni inrudite.

Dr. Schwarz si colegii sai au incercat sa determine ce se cunoaste la ora actuala despre efectele asupra diferitelor organe a utilizarii pe termen indelungat a acestor medicamente.

Studiile efectuate pana la ora actuala au ajuns la concluzia ca medicamentele denumite inhibitori de fosfodiesteraza tip 5 (PDE-5i), au in general efecte benefice si la nivelul altor tesuturi si organe nu doar pentru disfunctia erectila. Recent FDA a aprobat o varianta modificata a sildenafil-ului pentru tratamentul hipertensiunii pulmonare primare, o afectiune care apare in special la femeile tinere, determinand cresterea presiunii sanguine la nivel pulmonar care poate duce la insuficienta cardiaca si in final la deces.

„Cand am investigat diferite tesuturi si organe – sangele, cordul, plamanii, circulatia cerebrala – nu am depistat aproape de loc efecte negative asupra acestora datorate medicamentelor.

De fapt, efectele medicatiei au fost chiar benefice la nivelul acestora. Cele mai importante efecte benefice au fost depistate in cazul hipertensiunii pulmonare primare, insuficientei cardiace sau cardiopatiei ischemice” a declarat Dr. Schwarz. „Singurul neajuns este datorat faptului ca datele pe care le-am avut la dispozitie au fost obtinute in urma unor studii pe termen scurt.

Viagra este pe piata inca din 1998 iar celelate doua medicamente au primit aprobarea FDA in 2003. Asadar, nu au putut fi efectuate pana in prezent studii prospective pe parcurul mai multor ani. Pe de alta parte, aceste medicamente sunt pe piata de cativa ani iar pana in prezent nu au fost raportate efecte secundare pe termen lung.”

Cu toate ca exista anumite diferente intre cele trei medicamente, ele au majoritatea efectelor comune prin inhibarea activitatii enzimei fosfodiesteraza tip 5, care este intalnita mai ales in tesuturile si vasele sanguine ale penisului, musculaturii netede de la nivelul vaselor de sange si la nivelul trombocitelor.

In cazul utilizarii medicamentelor pentru tratarea disfunctiei erectile, acestea inhiba actiunea enzimei determinand crestera nivelurilor de guanozin monofosfat ciclic (GMPc) si oxid nitric (NO), substante care promoveaza relaxarea musculaturii netede a vaselor de sange crescand astfel fluxul sanguin la nivelul penisului.

Potrivit articolului, inhibitorii PDE-5sunt eficienti pentru tratarea disfunctiei erectile chiar si la persoanele varstnice, cele cu diabet si cele care au cardiopatie ischemica (suferinta cardiaca secundara reducerii debitului sanguin coronarian datorata aterosclerozei).

Mai mult, autorii declara ca „ intrucat PDE-5 este prezenta la nivelul musculaturii netede din arterele si venele din intreg organismul, utilizarea inhibitorilor de PDE-5 a fost asociata cu diverse efecte cardiovasculare.”

„Scopul initial a fost sa se produca inhibitori de PDE-5 pentru a trata angina pectorala, durere toracica ce apare in momentul in care muschiul cardiac nu este oxigenat corespunzator” a declarat Dr. Schwarz. „Astfel ca, efectele lor la nivelul cordului par benefice. Nitratii si celelalte substante utilizate in mod obisnuit pentru imbunatatirea fluxului coronarian au un efect secundar numit – fenomenul de furt vascular – prin care sangele este dirijat de la nivelul zonelor neperfuzate corespunzator pentru a imbunatatii fluxul sanguin in zonele normal perfuzate.

In schimb, inhibitorii de PDE-5 imbunatatesc fluxul sanguin in chiar si in zonele in care acesta este restrictionat datorita aterosclerozei, avand astfel un efect protector asupra muschiului cardiac.”

Impactul medicamentelor asupra functiei analizatorului vizual este controversat datorita suspiciunii existentei unei legaturi intre inhibitorii de PDE-5 si pierderea acuitatii vizuale, ceea ce a determinat intentarea unui proces anul trecut impotriva producatorului medicamentului Viagra.

Potrivit autorilor acestui articol, s-a observat prin „analiza rezultatelor obtinute din studiile clinice efectuate la 13000 barbati si mai mult de 35000 de pacienti tinuti sub observatie pe parcursul mai multor ani” ca afectarea oculara la acesti pacienti este similara cu cea din populatia generala.

Chiar daca au fost raportate unele cazuri de afectare oculara in cazul tuturor inhibitorilor de PDE-5, datele publicate recent nu sugereaza o crestere a incidentei NAION (neuropatie anterioara ischemica optica non-arterica) la pacientii care fac tratament cu inhibitori de PDE-5 pentru disfunctie erectila.

Concluzii:

- Cu toate ca enzima PDE-5 a fost depistata la nivelul arterelor cerebrale, sildenafil-ul nu pare sa determine dilatarea arterelor cerebrale sau sa influenteze in vreun fel circulatia cerebrala, ceea ce indica faptul ca nu exista nici un risc de aparitie a accidentului vascular cerebral sau a hemoragiei.

- PDE-5 este prezenta si la nivelul trombocitelor, celule care au un rol foarte important in coagulare, insa sildenafil-ul un pare sa influenteze functia trombocitelor. Cu toate acestea, efectele acestui medicament nu au fost evaluate si la pacientii cu tulburari de coagulare sau la cei aflati sub tratament anticoagulant.

- Studiile experimentale si cele efectuate pe pacientii cu disfunctie erectila au indicat faptul ca inhibitorii de PDE-5 sun eficienti si foarte bine tolerati si sunt dovezi ca ei nu sunt folositi la potentialul lor maxim.

Sursa: Cedars-Sinai Medical Center