Tratamentul endodontic, cunoscut si sub denumirea de „tratament de canal”, este o procedura stomatologica prin care se indeparteaza pulpa dentara afectata de carii profunde, infectii sau traume, curatandu-se si sigilandu-se canalele radiculare pentru a preveni complicatiile.
Scopul acestui tratament este de a salva dintele si de a elimina durerea, evitand extractia.
O extractie dentara este procedura prin care un dinte este indepartat complet din alveola sa, fie din cauza cariilor severe, infectiilor, fracturilor sau altor probleme dentare.
Aceasta poate fi simpla sau chirurgicala, in functie de complexitatea cazului.
Pentru a preveni problemele functionale si estetice, poate fi necesar un implant dentar, o punte sau o proteza,
Una dintre cele mai comune si, totodata, dificile, decizii din sfera stomatologica este alegerea intre tratamentul endodontic si extractia dentara.
Aceasta decizie se bazeaza pe o multitudine de factori, cei mai importanti fiind reprezentati de gradul de distructie a dintelui in cauza, viabilitatea acestuia pe termen mediu si lung si riscurile pe care le presupun fiecare dintre optiunile terapeutice, raportat la cazul clinic.
Prin urmare, cunoasterea indicatiilor acestora, precum si a criteriilor de decizie in favoarea unui tratament sunt indispensabile intelegerii importantei lor in conduita terapeutica.
Tratamentul endodontic, cunoscut si sub denumirea de tratament de canal, este indicat in urmatoarele situatii:
Cariile profunde cu afectare pulpara – atunci cand un proces carios ajunge la nivelul pulpei dentare, se produce inflamatia si, ulterior, necroza acesteia, tratamentul endodontic fiind esential pentru a asigura mentinerea dintelui in cavitatea orala;
Traumatismele dentare – fracturile dentare cu deschiderea camerei pulpare pot fi tratate endodontic, in cazul in care radacina dintelui este intacta;
Abcesele periapicale – procesele inflamatorii de natura infectioasa de la nivelul apexului radacinii pot fi tratate in numeroase cazuri prin tratamentul mecanic si chimic al sistemului endodontic si obturarea consecutiva a canalelor radiculare;
Retratamentele endodontice – un tratament de canal poate esua din variate cauze, dependente sau independente de medicul stomatolog, necesitand o noua interventie terapeutica;
Restaurarea functionala si estetica posibila – dintii afectati de procese carioase sau fracturi coronare pot fi pastrati si restaurati protetic sau prin metode directe, in cazul in care nu au fost afectate radacinile si pot sustine o coroana protetica.
In anumite situatii, extractia dentara este preferabila tratamentului endodontic.
Printre cazurile in care acest lucru este valabil, se numara:
Procesele carioase extinse, cu distructie coronara severa – caz in care dintele are o pierdere mare de substanta dentara si nu mai poate fi restaurat corespunzator;
Fracturile radiculare – daca radacina unui dinte este fracturata longitudinal, tratamentul endodontic nu poate asigura mentinerea sa, deoarece nu se poate realiza o obturatie corecta de canal in lipsa etanseitatii peretilor canalului in portiunea in care acesta se realizeaza;
Infectiile recurente – in cazul in care infectia periapicala persista in ciuda tratamentului endodontic, extractia poate fi singura optiune pentru a evita o posibila extindere a procesului infectios in lojele geniene, submandibulare sau submentoniere;
Dintii cu mobilitate severa – parodontopatia marginala cronica avansata poate duce la pierderea suportului osos al dintelui dincolo de posibilitatea efectuarii unui tratament parodontal, facand necesara extractia dintelui.
Medicul stomatolog decide intre tratamentul endodontic si extractie pe baza unei analize atente a radiografiei dentare si a gradului de distructie coronara.
Radiografia retroalveolara ofera informatii despre dimensiunea si localizarea leziunii carioase, importante intrucat, in cazul in care leziunea afecteaza o mare parte a coroanei si se extinde subgingival, restaurarea poate fi dificila.
De asemenea, importante sunt si integritatea radacinii si a tesuturilor periapicale, deoarece prezenta unor leziuni inflamatorii de dimensiuni crescute sau a unei fracturi radiculare indica extractia, in special in cazul in care infectia este recurenta.
Prezenta calcificarilor canalare posibil extinse pe toata lungimea canalelor radiculare face ca tratamentul endodontic sau fie dificil de realizat, impunand extractia dentara.
In plus, medicul evalueaza si structura tesuturilor restante ale dintelui, astfel ca, in cazul in care mai exista suficienta substanta dentara pentru a sustine o restaurare protetica (spre exemplu, o coroana de acoperire sau o reconstituire corono-radiculara), tratamentul endodontic este preferat. In caz contrar, extractia este solutia de electie.
Tratamentul endodontic se desfasoara in mai multi pasi.
Primul pas este acela de a efectua anestezia, in cazul in care dintele este vital, ulterior izolandu-se cu sistemul de diga in vederea asigurarii unei asepsii optime.
Medicul creeaza o cavitate de acces pentru a patrunde in cavitatea pulpara, reperand orificiile de intrare in canalele radiculare si, cu ajutorul unor diverse seturi de ace endodontice, acestea se curata si se largesc.
In acest timp, sunt utilizate solutii antiseptice pentru dezinfectarea canalelor si diferiti agenti pentru facilitarea tratamentului mecanic de canal.
Ulterior, dupa decontaminarea finala, canalele sunt sigilate cu materiale biocompatibile, cel mai frecvent cu conuri de gutta-percha.
Dupa finalizarea tratamentului endodontic, dintele este restaurat cu o obturatie sau cu o coroana protetica pentru a-i reda functionalitatea si estetica.
Extractia dentara este un procedeu chirurgical ce poate fi simplu sau complex, in functie de pozitia si starea dintelui de extras.
Se administreaza in prima faza anestezic, pas care, spre deosebire de conduita terapeutica a tratamentului de canal, este un pas obligatoriu.
Cu ajutorul unui sindesmotom se taie ligamentele supraalveolare din jurul dintelui, iar prin intermediul elevatorului se mobilizeaza in sens transversal si sagital dintele, pana este posibila extractia sa cu ajutorul clestelui.
Ulterior indepartarii acestuia, se realizeaza sutura mucoasei pentru asigurarea etanseitatii alveolei post-extractionale si se aplica o compresa sterila din tifon, cu scopul protejarii plagii chriurgicale si opririi sangerarii.
Este recomandat ca, in urma unei extractii, sa fie evitate alimentele dure, dieta sa fie una semilichida si, impotriva durerii, sa fie administrate analgezice si antibiotice, in functie de riscul de dezvoltare a unei infectii.
Decizia intre tratamentul endodontic si extractia dentara trebuie luata in urma unei evaluari atente a dintelui si a prognosticului sau pe termen lung.
Atunci cand este posibil, tratamentul endodontic este preferabil, deoarece permite conservarea dintelui natural.
Totusi, in situatiile in care dintele nu mai poate fi salvat, extractia ramane solutia optima, pregatind terenul pentru inserarea unui implant.
Bibliografie:
https://www.nhs.uk/conditions/root-canal-treatment/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK589654/
https://www.healthline.com/health/dental-and-oral-health/root-canal-vs-implant#the-procedures