Depresia postpartum (dupa nastere)

Generalitati

Depresia postpartum este o afectiune medicala severa ce poate apare in primele luni dupa nastere. Fara tratament, depresia postpartum poate avea o evolutie prelungita si epuizanta. Aceasta boala este foarte frecventa, afectand 1 din 8 femei in timpul primelor luni dupa nastere. Depresia postpartum poate aparea si dupa avort spontan, nastere cu fat mort sau adoptie.

In cazuri rare, o femeie cu depresie postpartum poate dezvolta simptome psihotice care o pot pune in pericol pe pacienta si pe cei din jur, gandurile delirante fiind indreptate in special asupra copilului (psihoza postpartum).

Cauze

Depresia postpartum pare sa fie determinata de modificari hormonale bruste care apar dupa nastere. Aceste modificari hormonale pot determina depresie postpartum cand sunt asociate cu alti factori de risc cum ar fi depresie anterioara (inclusiv cea din tulburarea bipolara), absenta sprijinului din partea partenerului, prietenilor si a familiei, sau un stres excesiv.

Atat avortul spontan cat si nasterea cu fat mort pot determina aceleasi modificari hormonale care pot duce la depresie postpartum.

Simptome

Tristetea postpartum

Un anume grad de insomnie, iritabilitate, plans, sentimente de coplesire si modificari de dispozitie sunt normale in primele zile dupa nastere. Aceste stari, de obicei ating un maxim in ziua a patra si dispar in mai putin de 2 saptamani, cand modificarile hormonale se atenueaza. Starea este comuna, jumatate din femei au temporar depresie medie alternand cu stari de fericire dupa nastere.

Aceste stari este bine sa fie impartasite cu personalul medical pentru a putea fi urmarite.
Depresia postpartum

Simptomele depresiei postpartum pot fi o continuare sau o agravare a tristetii postpartum sau pot apare mai tarziu dupa nastere sau pierderea sarcinii. In unele cazuri, simptomele pot atinge un varf dupa o crestere continua de 3-4 luni. Posibilele simptome de depresie postpartum necesita o evaluare medicala.

Depresia postpartum se caracterizeazaprin 5 sau mai multe simptome depresive (inclusiv una din primele doua din cele de mai jos), in majoritatea timpului in ultimele doua saptamani:
- dispozitie depresiva-plans facil, lipsa de speranta, sentiment de gol interior, asociat sau nu cu anxietate severa
- absenta placerii din toate sau aproape toate activitatile zilnice
- modificari in apetit sau greutate - de obicei o scaderea apetitului si a greutatii, mai rar o crestere
- probleme de somn - de obicei nu poate dormi chiar si atunci cand copilul doarme
- modificari in felul de a vorbi si a merge - de obicei neliniste, dar uneori si incetineala
- oboseala extrema sau pierdere a energiei
- sentimente de lipsa de valoare sau vinovatie, fara o cauza aparenta
- dificultati in concentrarea atentiei si in luarea de decizii
- ganduri despre moarte sau sinucidere. Unele femei cu depresie postpartum au ganduri infricosatoare ca isi vor rani bebelusul; acestea par sa fie mai degraba temeri decat dorinte de a face rau.

Tratamentul timpuriu al depresiei postpartum este important atat pentru mama cat si pentru copil. Poate fi de folos intocmirea unei liste de simptome ale depresiei postpartum care sa fie prezentata personalului medical.

Psihoza postpartum

Aceasta conditie severa afecteaza in special femeile cu tulburare bipolara sau istoric de psihoza postpartum.

Simptomele, care de obicei se dezvolta de-a lungul primelor 3 saptamani dupa nastere (cel mai devreme la 1-2 zile dupa nastere), includ:
- sentimentul de indepartare de copil, alti oameni si mediul inconjurator (depersonalizare)
- somn intrerupt, chiar si atunci cand copilul doarme
- gandire confuza si dezorganizata, care creste riscul de autoranire, ranire a copilului sau a altor persoane
- modificari drastice ale dispozitiei si comportament bizar
- halucinatii, care implica vazul, auzul, mirosul si atingerea
- gandire deliranta care nu se bazeaza pe realitate.
Psihoza postpartum este considerata o urgenta, necesitand tratament medical imediat. In cazul aparitiei simptomelor psihotice, este necesara interventia medicala de urgenta. Pana la initierea tratamentului exista riscul sa fie raniti atat mama cat si copilul.

Mecanism fiziopatologic

Mai mult de jumatate din femei au simptome legate de dispozitie in primele doua saptamani dupa nastere. In cazul majoritatii femeilor cu tristete postpartum, schimbarile de dispozitie, insomnia, sentimentul de coplesire si agitatia dispar in urmatoarele doua saptamani. Totusi, 1 din 8 femei dezvolta depresie postpartum de lunga durata in saptamanile si lunile de dupa nastere. Modificarile hormonale si durerea cauzata de avortul spontan sau nasterea de fat mort, de asemenea pot declansa depresie postpartum la multe femei.

Depresia postpartum face dificila functionarea femeii, inclusiv afecteaza ingrijirea copilului si formarea atasamentului cu acesta. Bebelusii mamelor depresive tind sa fie putin atasati de mamele lor si sa fie mai inceti in comportament, limbaj si dezvoltarea mentala.

Fara tratament, depresia post partum poate dura aproximativ 7 luni si poate continua peste un an. Tratamentul prompt este important atat pentru mama cat si pentru copil. Cu cat tratamentul este inceput mai devreme, cu atat recuperarea este mai rapida, scazand sansele de repetare a depresiei si dezvoltarea copilului este mai putin afectata de boala mamei.

In cazuri rare (1 din 500) simptome periculoase ale psihozei postpartum - cum ar fi comportament bizar, halucinatii vizuale, auditive, olfactive sau tactile, sentimentul de a fi detasat de ceilalti si de realitate si impulsul de a-si face rau precumsi celorlalti - se pot dezvolta brusc in primele 3 saptamani postpartum, cel mai devreme in prima sau a doua zi dupa nastere. Aceste simptome tind sa fie mai severe decat cele ale psihozelor nelegate de nastere si pot declansa comportamente amenintatoare de viata, imprevizibile.

Psihoza postpartum afecteaza mai frecvent femeile care sufera de tulburare bipolara sau care au antecedente de psihoza postpartum. Aceasta afectiune este considerata o urgenta si necesita tratament medical imediat si ingrijire continua. Deseori, simptomele psihotice care au fost tratate cu succes sunt urmate de simptome ale depresiei postpartum care necesita tratament aditional.

Factori de risc

Fiecare femeie are risc de tristete postpartum in primele doua saptamani dupa nastere, datorita modificarilor homonale bruste si a solicitarii determinate de ingrijirea nou-nascutului. Femeile care au avut un avort spontan sau o nastere cu fat mort, au de asemeni un risc. In total, 20% din femeile cu tristete postpartum vor suferi de depresie postpartum.

Totusi, sunt cunoscuti cativa factori care cresc riscul de depresie pe termen lung dupa sarcina. Daca femeia a avut depresie postpartum la o sarcina anterioara, exista un risc crescut de a face din nou. Aproximativ 50% din femeile cu istoric de depresie postpartum vor avea aceasta afectiune si dupa urmatoarea sarcina. Alti factori de risc includ:
- absenta sprijinului din partea familiei, partenerului sau a prietenilor
- stres aditional cum ar fi probleme financiare, nou-nascut bolnav sau probleme de familie
- prima sarcina
- depresia in timpul sarcinii actuale; 75% din femeile care sunt depresive in timpul sarcinii vor avea depresie postpartum
- depresie inainte de sarcina; 25% din femeile care au avut un episod depresiv de-a lungul vietii vor avea depresie postpartum
- tulburarea bipolara, cunoscuta si ca boala maniaco-depresiva, poate de asemeni creste riscul de comportament psihotic dupa nastere
- istoric familial de depresie sau tulburare bipolara
- tulburare disforica premenstruala anterioara sarcinii, tipul sever de sindrom premenstrual.

Factorii de risc pentru psihoza postpartum includ:
- istoric personal sau familial de tulburare bipolara. Femeile cu acest factor de risc sunt de 3 ori mai predispuse la psihoza postpartum decat cele fara acest istoric
- psihoza postpartum in antecedente.
In cazul in care femeia a avut psihoza postpartum la o sarcina anterioara, este necesara supravegherea medicala, in special daca apare o noua sarcina.

Consultul de specialitate

Se apeleza serviciul de urgenta daca femeia se teme sa nu se raneasca pe sine, sa raneasca copilul sau pe cei din jur.

Consultarea imediata a personalului medical in cazul:
- aparitiei halucinatiilor care implica mirosul, atingerea, auzul sau vazul sau a gandurilor care nu au baza in realitate (delir). Exemple de idei delirante ar fi teama de supraveghere, de a nu fi furata sau de citire a mintii
- mentinerii simptomelor de depresie mai mult de 2 saptamani. Nu este necesara prezenta tuturor simptomelor de depresie posibile pentru a avea aceasta afectiune. Se recomanda consultul cat mai precoce, inainte ca boala sa se agraveze.

Simptomele depresiei postpartum includ:
- dispozitie depresiva - plans facil, lipsa de speranta, sentiment de gol interior, asociat sau nu cu anxietate severa
- absenta placerii din toate sau aproape toate activitatile zilnice
- modificari in apetit sau greutate - de obicei o scaderea apetitului si a greutatii, mai rar o crestere
- probleme de somn - de obicei nu poate dormi chiar si atunci cand copilul doarme
- modificari in felul de a vorbi si a merge - de obicei neliniste, dar uneori si incetineala
- oboseala extrema sau pierdere a energiei
- sentimente de lipsa de valoare sau vinovatie, fara o cauza aparenta
- dificultati in concentrarea atentiei si in luarea de decizii
- ganduri despre moarte sau sinucidere. Unele femei cu depresie postpartum au ganduri infricosatoare ca isi vor rani bebelusul; acestea par sa fie mai degraba temeri decat dorinte de a face rau.

Expectativa vigilenta

In cazul in care nu apar ganduri de autoranire sau de ranire a altora, halucinatii, idei delirante, se poate astepta 2 saptamani in speranta ca simptomele depresive vor dispare. Dupa acest interval, totusi, este importanta consultarea medicului. Cu cat tratamentul este mai precoce, cu atat recuperarea este mai rapida si afectarea dezvoltarii copilului mai limitata.

Medici specialisti recomandati

Medicul obstetrician poate fi primul profesionist care sa observe si sa puna diagnosticul de depresie postpartum. De aceea este important controlul medical la 3 si la 6 saptamani de la nastere. Tratamentul depresiei postpartum include medicatie si o forma de consiliere. Pentru tratarea eficienta a depresiei este necesara o buna relatie terapeutica intre pacienta si consilier.

Diagnosticul si conducerea tratamentului pentru depresia postpartum pot fi oferite de:
- medicul de familie
- psihiatru

Consilierea profesionista poate fi oferita de:
- psiholog
- asistent social
- consilier licentiat
- psihiatru (prescrie tratamentul si poate oferi consilierea).

Investigatii

Depresia postpartum este o conditie medicala care necesita tratament. Nu este intotdeauna evidenta pentru observator si nu exista teste de laborator pentru depresie. De aceea este importanta comunicarea simptomelor catre medic.

Poate fi folositoare alcatuirea unei liste cu simptomele depresiei care sa fie aratata medicului. Nu este nevoie ca toate simptomele de depresie sa fie prezente. Indiferent de cate simptome sunt prezente este important consultul medical inainte sa se agraveze.

Medicul va diagnostica si prescrie tratament pentru depresie postpartum, daca pacienta prezinta cinci sau mai multe din simptomele enumerate mai sus (inclusiv una din primele doua), petrecute in fiecare zi din ultimele doua luni.

Desi simptomele cele mai importante sunt mai dificil de comunicat este importanta implicarea medicului mai ales in cazul prezentei impulsului de a-i rani pe ceilalti si pe copil.
In afara de a cauta simptomele pentru depresie, medicul poate testa nivelul de hormon stimulator al tiroidei (TSH) pentru a se asigura ca o problema a tiroidei nu contribuie la aceste simptome.

Diagnostic precoce

Daca pacienta a avut depresie, depresie postpartum sau psihoza postpartum in antecedente, prezinta depresie in timpul sarcinii actuale sau sufera de tulburare bipolara, este necesar ca medicul sau familia sa urmareasca cu atentie pacienta. Unii experti sugereaza ca femeile cu risc ar trebui sa se prezinte la control la 3-4 saptamani dupa nastere si nu dupa 6 saptamani.

Tratament - Generalitati

Tratamentul precoce al depresiei postpartum este important pentru mama, copil si restul familiei. Cu cat tratamentul este mai precoce, revenirea este mai rapida iar depresia va afecta mai putin bebelusul. Bebelusii mamelor depresive pot fi mai putin atasati de mamele lor, pot ramane in urma in dezvoltarea comportamentului si a abilitatilor mentale.

Consultarea medicului pentru acest tip de simptome duce la alegerea unui tratament potrivit. Medicatia antidepresiva si terapia cognitiv - comportamentala s-au dovedit la fel de eficiente pentru multe femei. Consilierea si terapia suportiva sunt considerate tratament de prima linie pentru depresia postpartum de la usoara la severa. Femeile cu depresie usoara beneficiaza mai mult de pe urma consilierii decat cele cu depresie moderata sau severa la care se combina consilierea cu tratamentul antidepresiv.

Variantele de tratament pentru depresia postpartum includ:
- consilierea pentru pacienta si partenerul ei. Consilierea s-a dovedit a fi la fel de eficienta ca si medicatia pentru depresia usoara. Terapia cognitiv-comportamentala si consilierea interpersonala sunt tratamente bine cunoscute pentru depresia postpartum. Terapia cognitiv comportamentala o ajuta pe pacienta sa-si schimbe felul de a gandi si a simti, oferind de asemeni o relatie suportiva. Consilierea interpersonala (care se concentreaza pe relatie si pe adaptarile necesare conditiei de a avea un nou-nascut) ofera suport emotional si asistenta pentru rezolvarea problemelor si stabilirea unor scopuri
-medicatie antidepresiva, care efectiv indeparteaza simptomele depresiei postpartum pentru majoritatea femeilor. Pentru femeile care alapteaza, expertii recomanda anumiti inhibitori ai recaptarii serotoninei (ISRS) sau antidepresive triciclice, care sunt considerate relativ sigure in timpul alaptarii.

Durata tratamentului

Antidepresivele se administreza de obicei cel putin 6 luni, mai intai pentru tratarea depresiei postpartum si apoi pentru prevenirea recaderilor. Pentru prevenirea recaderilor, medicul poate recomanda continuarea tratamentului timp de un an, inainte de a considera intreruperea acestuia. Expertii recomanda tratament antidepresiv pe termen lung pentru femeile care au avut trei sau mai multe episoade depresive in trecut.

Profilaxie

Desi nu pot fi prevenite modificarile hormonale care determina tristetea postpartum, exista cativa pasi pentru prevenirea aparitiei depresiei postpartum. In cazul existentei unui istoric de depresie sau de depresie postpartum, exista cateva optiuni de preventie aditionale care pot fi luate in considerare.

Prevenire

Pentru minimalizarea efectelor schimbarilor hormonale postpartum si a stresului, este importanta mentinerea unui echilibru al mintii si al corpului:
- solicitarea ajutorului din partea celor din jur, astfel incat femeia sa doarma destul, sa manance sanatos, sa faca exercitii fizice si sa obtina cat mai mult sprijin
- evitarea alcoolului, a cofeinei sau a altor droguri si medicamente, daca nu au fost prescrise de medic
- monitorizarea stricta este importanta. Daca femeia este ingrijorata de aparitia depresiei postpartum, este bine ca primul control dupa nastere sa fie dupa 3-4 saptamani si nu dupa 6 saptamani.

Masuri preventive pentru femeile cu risc crescut

Daca exista un istoric de depresie sau depresie postpartum, medicul poate planifica masuri de preventie pentru aparitia depresiei postpartum. Se pot lua in cosiderare urmatoarele optiuni, daca:
- exista un istoric de depresie. Se recomanda expectativa vigilenta daca pacienta nu a prezentat simptome depresive la sfarsitul primei sarcini. Totusi, daca exista un istoric de depresie severa unii experti recomanda consilierea si terapia suportiva inainte de nastere. Se poate incepe un tratament antidepresiv dupa nastere, pentru prevenirea depresiei postpartum in special daca pacienta a avut aceasta afectiune si inainte
- un istoric de depresie postpartum. Dupa nastere, se recomanda sa nu se astepte pana la aparitia simptomelor, ci sa se inceapa consilierea si terapia suportiva (unele femei incep consilierea cu cateva luni inainte de nastere). De asemeni se poate alege, impreuna cu medicul, o combinatie de consiliere si tratament antidepresiv
- depresie in timpul sarcinii. In cazul administrarii unui tratament antidepresiv in timpul sarcinii, administrarea va continua si in perioada postpartum pentru a reduce riscul de depresie postpartum.

Tratament ambulatoriu

Depresia postpartum este o afectiune medicala, nu un semn de slabiciune. Este bine ca femeia sa fie sincera si sa comunice cu cei din jur simptomele pe care le prezinta. Astfel se poate forma o echipa impreuna cu medicul, prietenii si familia pentru tratarea simptomelor acestei afectiuni.
- programarea de vizite si iesiri cu prietenii si familia, care pot suna regulat pacienta pentru a-i oferi sprijin. Izolarea hraneste depresia mai ales cand se asociaza cu stresul ingrijirii unui nou-nascut
- dieta echilibrata. Daca apetitul este redus, se recomanda mai multe gustari de-a lungul unei zile. Folosirea unor suplimente nutritionale sunt de ajutor pentru mentinerea energiei
- exercitii fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos. Miscarea imbunatateste dispozitia
- profitarea de razele solare cat mai mult timp posibil - mentinerea draperiilor deschise si iesirea in aer liber cat mai des
- solicitarea ajutorului pentru prepararea hranei si realizarea altor sarcini in casa. Familia si prietenii sunt deseori fericiti sa ajute o mama cu un nou-nascut
- evitarea alcoolului si a cofeinei. Evitarea alcoolului si a altor droguri pentru imbunatatirea starii (automedicatie). Solicitarea ajutorului medical in cazul aparitiei simptomelor ce necesita tratament medical
- evitarea suprasolicitarii; se recomanda cat mai multa odihna si somn. Oboseala poate creste depresia
- participare la un grup de suport pentru proaspete mamici. Nimeni nu poate intelege mai bine si oferi suport decat alte femei care trec prin aceleasi incercari.
Potentialul pentru violenta domestica poate creste in timpul sarcinii sau in timpul adaptarii cuplului la nou-nascut. Daca partenerul este violent sau abuziv emotional, mama si copilul prezinta un risc fizic, crescand astfel si riscul pentru depresie postpartum. In aceste conditii este cruciala protejarea mamei si a copilului prin solicitarea de ajutor si sprijin.

Tratament medicamentos

Antidepresivele sunt folosite in mod curent pentru tratarea depresiei postpartum, de obicei in combinatie cu consilierea si terapia suportiva:
- pentru depresia moderata si severa expertii recomanda un antidepresiv combinat cu terapie suportiva si consiliere
- unii experti recomanda tratament antidepresiv pentru profilaxie, dar pana acum studiile nu au aratat ca aceste lucru ar fi eficient.

Alaptarea la san ofera multe beneficii emotionale si fizice, atat pentru mama cat si pentru copil. Pentru acest motiv, expertii au studiat cu grija si au identificat antidepresivele sigure in timpul alaptarii. Astfel, nu este necesara intreruperea alaptarii in timpul tratamentului cu antidepresive pentru depresia postpartum.

Indiferent daca femeia alaptaza sau nu, cel mai probabil medicul va recomanda un inhibitor selectiv al recaptarii serotoninei; aceasta clasa de medicamente adminstrate in timpul sarcinii si alaptarii s-a dovedit a fi foarte eficienta la femei si cu efecte secundare minime.

Deoarece dupa nastere femeia pare sa aiba o sensibilitate crescuta la efectele secundare ale medicamentelor, medicul va incepe tratamentul cu o doza redusa.

Inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei sunt medicatia de prima alegere pentru tratamentul depresiei postpartum. De obicei necesita intre 4 si 8 saptamani pentru a imbunatati depresia, desi unele femei se simt mai bine mai repede. Inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei sunt considerati relativ siguri in timpul alaptarii deoarece in general ei trec in lapte intr-un grad mic (cu exceptia fluoxetinei care a fost gasita in laptele matern in doze mari). Benzodiazepinele si somniferele din clasa Z sunt de evitat in doze mari si pe perioade mai lungi in timpul ultimului trimestru de sarcina sau in timpul alaptarii. Nu au efecte teratogene, insa pot da sindrom de discontinuare si depresie respiratorie la bebelus atunci cand sunt administrate inainte de nastere sau in timpul alaptarii.

De retinut!

Antidepresivele sunt de obicei folosite pentru cel putin 6 luni, mai intai pentru tratarea depresiei postpartum si apoi pentru prevenirea recaderilor. Pentru prevenirea recaderilor medicul poate recomanada continuarea tratamentului pana la un an inainte de intreruperea acestuia. Expertii recomanda tratament antidepresiv pe termen lung la femeile care au avut 3 sau mai multe episoade depresive in trecut.

Tratamentul cu inhibitori selectivi a recaptarii serotoninei NU se intrerupe brusc. Acesta se reduce treptat si numai sub suprevegherea medicului. Intreruperea brusca a tratamentului poate determina simptome asemanatoare gripei, cefalee, nervozitate, anxietate sau insomnie.

Femeia care alapteaza si ia un antidepresiv sau un alt tip de medicatie, trebuie sa informeze pediatrul despre acest lucru.
- administrarea unui tratament care a fost luat si inainte. Dupa nastere este necesara consultarea medicului inainte de administrarea oricarui medicament, mai ales in cazul alaptarii. Femeia poate fi mai sensibila la efectele secundare ale medicamentelor in perioada de dupa nastere, necesitand astfel scaderea dozelor. Unele medicamente sunt considerate mai sigure decat altele in timpul alaptarii
- terapie hormonala. Tratamentul cu estrogeni pentru depresia postpartum a fost putin studiata. Unele femei care luau estrogeni au prezentat imbunatatiri ale starii de sanatate, totusi o parte din ele luau in acelasi timp si un antidepresiv astfel ca este greu de stiut daca efectul se datora estrogenilor. Terapia cu estrogeni este putin probabil sa devina un tratament comun pentru depresia postpartum, deoarece creste riscul de cheaguri de sange (tromboza venoasa profunda) si de cancer al mucoasei uterine (endometru).

Adaugarea de progesteron elimina riscul de cancer endometrial al estrogenilor, dar este cunoscut ca factor declansator pentru depresia postpartum daca este administrata dupa nastere.

Administratia pentru alimentatie si medicamente din Statele Unite ale Americii a sfatuit pacientii, familiile si medicii sa monitorizeze adolescentii si adultii tineri care iau antidepresive pentru semne de suicid. Acest lucru este important la inceputul tratamentului si la schimbarea dozelor.

Aceeasi administratie recomanda ca pacientii sa fie supravegheati pentru aparitia si agravarea anxietatii, atacurilor de panica, agitatiei, iritabilitatii, insomniei, impulsivitatii, ostilitatii si maniei. Este importanta observarea acestor comportamente la copii care sunt mai putin capabili sa-si controleze impulsivitatea decat adultii si de aceea pot avea un risc mai mare pentru impulsuri suicidare. Administratia pentru hrana si medicamente nu recomanda oprirea tratamentului antidepresiv, ci doar monitorizarea atenta a celor care il iau si consultarea medicului in cazul aparitiei de noi simptome.

Tratamente alternative

Sprijinul familial si social slab si stresul ridicat, cresc riscul pentru depresia postpartum. Pentru acest motiv sprijinul din partea familiei si al prietenilor este una dintre cele mai importante masuri de preventie si tratament pentru fiecare femeie cu un nou-nascut. Oferirea de ingrijire si sprijin va fi de folos indiferent de incercarile emotionale si fizice ale perioadei postpartum.

Masurile formale de tratament si preventie ale depresiei postpartum includ terapia cognitiv-comportamentala si consilierea interpersonala. Terapia prin lumina s-a aratat promitatoare ca tratament nemedicamentos al depresiei, iar antrenamentul parintilor si masajul copilului pot imbogatii relatia dintre mama si copil.

Alte tratamente

Consilierea

Consilierea s-a dovedit de ajutor pentru preventia si tratamentul depresiei in timpul sarcinii si dupa nastere. Expertii recomanda ca ambii parinti sa participe pentru imbunatatirea succesului tratamentului. Terapia cognitiv-comportamentala si consilierea interpersonala s-au dovedit eficiente in tratamentul depresiei postpartum. Intr-un studiu, terapia cognitiv-comportamentala s-a dovedit la fel de eficienta ca si medicatia in tratamentul depresiei postpartum usoare:
- terapia cognitiv-comportamentala ajuta pacienta sa aiba control asupra felului in care simte si gandeste, oferind in acelasi timp o relatie suportiva. Intr-un studiu, femeile cu depresie postpartum s-au ameliorat dupa o singura sedinta de terapie cognitiv-comportamentala si au aratat o imbunatatira semnificativa dupa 6 sedinte.
- consilierea interpersonala (se axeaza pe relatiile clientei si pe adaptarea personalade a avea un nou-nascut) ofera suport emotional si asistenta pentru rezolvarea problemelor si stabilirea de scopuri. Intr-un studiu, procentul femeilor cu revenire dupa 12 sedinte de consiliere interpersonala a fost mai mare decat cel al femeilor care nu au beneficiat de terapie.

Terapii alternative

- terapia prin lumina foloseste expunerea la lumina stralucitoare (nu tot spectrul luminii care include si raze ultraviolete). In mod obisnuit o persoana care urmeaza terapia prin lumina va sta in fata unei lampi fluorescente cu intensitate mare (intre 2500 si 10000 lucsi), crescand gradat intervalul de expunere pana la 1-2 ore, in fiecare dimineata. Desi terapia prin lumina pentru depresia postpartum nu a fost inca suficient studiata, aceasta s-a dovedit benefica pentru femeile insarcinate si pentru depresia din timpul iernii (tulburare afectiva sezoniera), fara efecte secundare severe
- psihoeducatia parintilor ofera atat educatie cat si sprijin pentru ingrijirea si rezolvarea problemelor bebelusului, la fel ca si sprijinul in tranzitia cuplului spre a fi parinti
- orele de masaj a copilului ofera abilitati de legare fizica si emotionala cu copilul si sansa de a petrece timp cu alte mame.

De retinut!

Consilierea si terapia suportiva sunt tratamente de prima linie pentru depresia postpartum de la usoara la severa. Femeile cu depresie usoara pot beneficia numai din urma consilierii; cele cu depresie moderata sau severa sunt sfatuite sa combine consilierea cu medicatia antidepresiva.