Colicile la sugari reprezinta o perioada de agitatie si disconfort, atat pentru bebelusi, cat si pentru parinti. Este important de stiut ca acestea nu reprezinta o afectiune medicala, ci un proces fiziologic ce indica adaptarea sistemului digestiv la noua dieta pe baza de lapte matern sau formula de lapte. Aceasta etapa apare la majoritatea sugarilor bine hraniti si reflecta dezvoltarea sistemului digestiv. Desi aceasta perioada poate fi dificila, in special pentru parinti, colicile la sugari pot fi gestionate si chiar ameliorate prin aplicarea unor metode simple.
Afla mai multe despre aceasta etapa din viata micutului tau si descopera sfaturi practice care sa te ajute in gestionarea colicilor la sugari.
Informatii generale despre colici
Colicile la sugari se manifesta asemanator unor crampe la nivel abdominal, care creeaza disconfort. In general aceste simptome apar la cateva saptamani de la nastere, odata cu cresterea copilului si dezvoltarea sistemului sau digestiv. Daca aceste simptome se manifesta cel putin 3 ore pe zi, 3 zile pe saptamana si dureaza pana la 3 saptamani putem vorbi despre colici.
Colicile la sugari pot dura pana la 4 luni si se manifesta la copiii de ambele sexe. De cele mai multe ori, colicile sunt mai frecvente in cea de-a doua parte a zilei si spre seara. De asemenea, colicile apar atat la copiii hraniti cu lapte matern sau cu formula de lapte.
Care sunt cauzele colicilor la sugari
Diagnosticul de colici la copii este mai mult unul de excludere, care este pus atunci cand investigatiile medicale relevante nu depisteaza alte anomalii sau afectiuni. Cele mai strans legate cauze care pot favoriza aparitia colicilor sunt:
• Digestie deficitara a laptelui, cauzata de imaturitatea tubului digestiv si a microflorei intestinale;
• Ingestia aerului pe durata procesului de hranire si o postura incorecta dupa hranire;
• Intoleranta la diversi compusi ai laptelui matern sau laptelui praf;
• Tehnica de alaptare incorecta care favorizeaza acumularea de aer in abdomenul bebelusului;
• Spasme la nivel abdominal;
• Dieta mamei;
• Alimentatia excesiva.
Simptomele colicilor
Starea de agitatie si neliniste descrie cel mai bine perioada colicilor la bebelusi. De cele mai multe ori majoritatea simptomelor apar imediat dupa hranire, la acelasi interval orar in fiecare zi. Iata cum se manifesta colicile si cum recunosti aparitia acestora:
• Plans zgomotos imediat dupa hranire, care se intinde pe o durata mare de timp;
• Agitatie in timpul plansului, manifestata prin frecarea picioarelor si miscarea corpului;
• Incovoierea corpului, cu genunchii cat mai aproape de abdomen si pumnii stransi;
• Refuzul laptelui;
• Somn nelinistit, cu intervale scurte de timp;
• Racirea membrelor inferioare;
• Inrosirea fetei din cauza plansului excesiv.
Sfaturi pentru gestionarea colicilor la sugari
Exista multe metode prin care colicile pot fi ameliorate, insa nu este obligatoriu ca acestea sa functioneze de fiecare data. De aceea este important sa identifici cea mai eficienta tehnica pentru gestionarea colicilor in cazul bebelusului tau. Iata ce poti incerca:
• Alina-i plansul prin diverse metode, precum masaje usoare pe abdomen sau pe spate, comprese calde si leganat usor in brate;
• Adopta o tehnica de hranire corecta, care poate preveni acumularea excesiva de gaze. Incepe cu alegerea corecta a biberonului, planifica perioade dese de hranire in cantitati mici si stimuleaza-l sa eructeze dupa fiecare masa;
• In cazul hranirii cu lapte matern, mama trebuie sa adopte o dieta speciala, care sa excluda produse lactate, ciocolata, cafea si alcool, mancare picanta si legume care produc gaze;
• Incearca expunerea la zgomote albe, care ii distrag atentia si il linistesc;
• Include in dieta suplimente pe baza de bacterii benefice care ajuta la dezvoltarea florei intestinale.
Colicile sunt o perioada trecatoare, care marcheaza inceputul dezvoltarii sistemului digestiv al bebelusului tau. Identifica primele simptome si aplica sfaturile noastre pentru a gestiona mai usor aceasta perioada de neliniste pentru parinti si sugarii.
Surse:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/colic/symptoms-causes/syc-20371074
https://kidshealth.org/en/parents/colic.html
https://familydoctor.org/condition/colic/