11 angajate ale unei fabrici din Bihor au ajuns la spital intoxicate cu o substanta necunoscuta

Unsprezece angajate ale unei fabrici de ambalaje de carton din localitatea Osorhei, judetul Bihor, au ajuns in spital, miercuri, dupa ce s-au intoxicat cu o substanta necunoscuta, transmite corespondentul NewsIn.

Muncitoarele s-au simtit rau la scurt timp dupa ce au intrat in hala unde isi desfasurau activitatea. Rand pe rand, 11 angajate, din cele cateva zeci care lucrau in hala, au lesinat. Femeile au primit ajutor medical din partea echipajelor de urgenta, alertate de colegii victimelor.

"La fata locului am gasit 11 femei cu manifestari clinice variate: cutanate, digestive, neuropsihice", a precizat Adriana Casian, medic SMURD.

Responsabilii firmei unde s-a produs incidentul exclud posibilitatea ca intoxicarea sa se fi produs din cauza substantelor cu care se lucreaza. Ei spun ca acestea sunt conforme cu legislatia si au fost folosite fara nici un fel de problema de mai multi ani.
"Pentru montat manerele se foloseste adeziv pe baza de amidon, e din cartofi, si pentru partea laterala este un aracet, un simplu aracet", a afirmat Edit Groza, administratorul societatii.

Directia de Sanatate Publica Bihor a trimis la fata locului un laborator mobil pentru a efectua analize. La randul lor, specialistii Inspectoratului Teritorial de Munca au inceput cercetarile, insa nu au dorit sa ofere deocamdata informatii despre derularea anchetei. Toate cele 11 muncitoare internate in spital sunt in afara oricarui pericol.