Zoonozele - bolile transmise de la animale la oameni

Cele mai frecvente zoonoze. Cum ne ferim de ele?

Introducere

Animalele de companie ne imbogatesc vietile cu afectiune si loialitate, fiind alaturi de noi la orice pas, atat fizic, cat si moral. Totusi, ele pot reprezenta si gazde pentru diverse boli zoonotice – afectiuni infectioase ce se transmit de la animale la om. Desi probabilitatea contactarii acestor boli este redusa, este important sa fim informati cu privire la riscurile potentiale si sa adoptam masuri preventive pentru a ne proteja sanatatea. In cele care urmeaza, veti descoperi cele mai frecvente zoonoze care pot fi prezente la micul tau blanos si cum sa le previi.

Ce sunt ZOONOZELE? Ce tipuri sunt frecvente la caini si pisici?

Zoonozele sunt boli infectioase transmise de la animale la oameni, cauzate de bacterii, virusi, paraziti sau fungi (ciuperci). Aceste boli se pot raspandi prin contact direct cu animalele infectate, prin intermediul vectorilor, consumul de alimente sau apa contaminate, sau prin inhalarea particulelor din mediul inconjurator.
Printre cele mai frecvente tipuri de zoonoze intalnite la caini si pisici se numara: rabia, salmoneloza, dermatofitoza, toxoplasmoza, leptospiroza, campylobacterioza

Rabia

Rabia este o boala virala mortala pentru mamifere, transmisa prin muscatura unui animal infectat. Virusul Lyssavirus, prezent in saliva animalului provoaca afectiuni ale sistemului nervos central.
Simptome la animale prevad schimbari de comportament, agresivitate, apatie, dificultati de inghitire, hipersalivare, paralizie si chiar convulsii.
Prevenirea acestei boli se face prin vaccinarea anuala a animalelor de companie si este esentiala. Totodata, daca aveti de gand sa faceti drumetii in natura alaturi de patrupedul vostru, incercati sa evitati contactul cu animalele salbatice, indeosebi cu liliecii sau vulpile. Daca sesizati orice muscatura de animal salbatic, anuntati imediat atat medicul dumneavoastra, cat si veterinarul.
In cazul in care sunteti muscat de un animal suspect de rabie nu va panicati. Curatati rana cu apa si sapun, apoi mergeti de urgenta lacea mai apropiata institutie sanitara.
Riscul pentru oameni este dat de muscatura unui animal infectat, fiind singura cale de transmitere. Vaccinarea antirabica este recomandata persoanelor cu risc ridicat de expunere, precum cadrele medicale veterinare, silvicultorii, inginerii zootehnici etc.

Salmoneloza

Salmoneloza este o infectie bacteriana cauzata de bacteriile din genul Salmonella, care poate afecta cainii si pisicile si se poate transmite la oameni. Animalele se pot infecta prin consumul de alimente contaminate, cum ar fi carne cruda sau oua, sau prin contactul cu fecalele altor animale infectate.
Simptomele la caini si pisici variaza de la asimptomatice la severe. Semnele clinice includ diaree, febra, varsaturi, letargie, scaderea apetitului si deshidratare. In cazurile grave, infectia poate duce la septicemie, o stare care pune viata in pericol. Diagnosticul se face prin teste de laborator, precum culturi bacteriene din fecale, care confirma prezenta Salmonella.
Tratamentul consta in principal in terapia de sustinere, incluzand rehidratarea si mentinerea echilibrului electrolitic. Antibioticele pot fi necesare in cazurile severe, dar utilizarea lor trebuie sa fie atent evaluata pentru a preveni rezistenta bacteriana.
Prevenirea salmonelozei implica o igiena riguroasa:
- spalati-va pe maini dupa ce va jucati cu animalele sau dupa ce strangeti deseurile lor;
- evitati hranirea animalelor cu carne sau oua crude;
- curatati regulat bolurile de hrana si apa;
- evitati contactul cu fecalele altor animale.

Dermatofitoza

Dermatofitoza este o infectie fungica a pielii, parului si ghearelor, cunoscuta si sub numele de "ciuperca pielii". Se transmite prin contact direct cu un animal infectat sau prin contact indirect cu obiecte contaminate.
Simptomele la animale sunt date de mancarime intensa, descuamare, roseata, caderea parului, leziuni circulare pe piele.
Preventia include mentinerea igienei animalelor de companie, dar si a locurilor in care acestea isi desfasoara activitatea.
Tratamentul este sustinut de medicamente antifungice sub forma de crema, sampoane, tablete sau injectii, insa acesta variaza atat ca si compozitie, cat si ca intensitate sau mod de administrare in functie de patogenitatea ciupercii invadatoare.
Boala se manifesta la oameni sub forma unei zoonoze cu caracter dermatologic, prin leziuni circulare, mancarime si roseata pe piele.
In cazul in care animalul tau se confrunta cu probleme dermatologice, medicul veterinar Alina Rusu, specialist in dermatologie, din cadrul Joyvet poate fi contactata la 0731803803 sau la adresa Dumitru Papazoglu 68, Sector 3, Bucuresti.

Toxoplasmoza

Toxoplasmoza este o afectiune cauzata de parazitul Toxoplasma gondii, care poate afecta cainii si pisicile, precum si oamenii. Parazitul poate fi transmis prin consumul de carne cruda sau insuficient gatita, ingestia de apa sau alimente contaminate, sau prin contactul cu fecalele animalelor infectate.
Simptomele toxoplasmozei la caini si pisici pot varia sau pot fi absente, insa cert e ca acestea includ letargie, pierderea poftei de mancare, varsaturi, diaree si inflamatii oculare. La oameni, toxoplasmoza poate provoca simptome similare sau poate ramane asimptomatica, dar este periculoasa pentru femeile insarcinate.
Diagnosticul toxoplasmozei se face prin teste de sange, care detecteaza prezenta anticorpilor impotriva parazitului. Tratamentul la animalele de companie consta in administrarea de medicamente antiparazitare, iar la oameni poate fi necesar un tratament specific, in functie de severitatea simptomelor si de starea de sanatate a individului.
Preventia toxoplasmozei implica masuri de igiena:
- spalarea mainilor dupa atingerea animalelor;
- evitarea hranirii animalelor cu carne cruda;
- curatarea regulata a litierei sau schimbarea cat mai des a pad-ului cateilor.

Leptospiroza

Leptospiroza este o boala bacteriana grava care afecteaza rinichii si ficatul, transmisa prin contact cu urina sau fecalele animalelor infectate.
„Este una din bolile tot mai frecvent diagnosticate in clinica veterinara, reprezentand un risc major chiar si pentru veterinari.”, spune doctorul veterinar Alina Rusu din cadrul Joyvet – Cabinet Veterinar Sector 3.
Simptomele sunt reprezentate de: febra, letargie, varsaturi, diaree, icter si dureri musculare.
Preventia rezulta prin vaccinarea anuala a animalelor de companie, evitarea contactului cu apa sau solul contaminat cu urina infectata si controlul rozatoarelor. Astfel, este necesar sa aveti grija pana si la hamsterii sau porcii de guineea pe care ii detineti pe langa caini sau pisici.
Tratamentul este unul pe baza de antibiotice dependente de severitatea bolii.

Campylobacterioza

Campylobacterioza este o infectie bacteriana cauzata de bacteriile din genul Campylobacter, care poate afecta atat animalele, cat si oamenii. Animalele se pot infecta prin consumul de alimente sau apa contaminate, contactul direct cu fecalele infectate sau prin ingestia de carne cruda sau insuficient gatita.
La caini si pisici, simptomele campylobacteriozei pot varia de la forme asimptomatice la manifestari clinice severe. Semnele clinice includ aceleasi stari, indiferent de specie: diaree, febra, varsaturi, letargie si dureri abdominale.
Diagnosticul campylobacteriozei se face prin teste din fecale, care confirma prezenta bacteriilor Campylobacter.
Tratamentul pentru animalele infectate includ:
- terapia de sustinere cu electroliti;
- terapia de sustinere prin rehidratare;
- antibiotice dependent de tulpina bacteriei.
Prevenirea campylobacteriozei implica asemenea caracteristici ca si pentru celelalte zoonoze.

Concluzie

Zoonozele sunt unele dintre cele mai riscante boli, intrucat acestea afecteaza atat mediul uman, cat si cel animal. Ele trebuie tratate cu seriozitate si tinute sub control pentru ca atat noi, cat si prietenii nostri cu labute, sa ne putem bucura de ceea ce natura ne ofera zi de zi.
Mentinerea unei igiene stricte, evitarea hranirii animalelor cu alimente crude sau insuficient gatite, si consultarea periodica a medicului veterinar sunt pasi esentiali in protejarea sanatatii tuturor membrilor familiei. Trebuie sa fim vigilenti la semnele de boala si sa actionam prompt pentru a preveni raspandirea infectiilor. Prin educatie si masuri preventive adecvate, putem asigura o convietuire sanatoasa si sigura alaturi de prietenii nostri necuvantatori.
In capitala aveti optiunea apelarii la ambulanta veterinara Bucuresti in cazul in care aveti suspiciuni ca un animal ar putea fi infectat cu o boala ce poate fi transmisa oamenilor. Este modul cel mai sigur de a nu va infecta masina si a pastra contactul cat mai putin cu animalul.

Idei principale:
- toate zoonozele enumerate pot fi prevenite prin adoptarea unor masuri de precautie adecvate;
- consultati medicul veterinar pentru sfaturi specifice de prevenire si control al zoonozelor la animalele de companie;
- spalati-va bine pe maini dupa contactul cu animalele de companie sau cu mediul lor;
- gatiti complet carnea si ouale inainte de a le consuma;
- evitati contactul cu apa sau solul contaminat;
- deratizati si dezinfectati periodic casa si tarcul animalelor.

Referinte:
https://www.emro.who.int/about-who/rc61/zoonotic-diseases.html (OMS – zoonoze);
”Manualul Merk de diagnostic si terapie veterinara – editia 11”
”Bacteriologie” – Emil Tirziu (manual FMV Timisoara)