Transplantul reprezinta procedura prin care un tesut, al unui donator este transferat unui pacient, pentru a suplini functia acelui tesut. Transplantul poate sa fie de organe solide sau de celule stem. Aceasta procedura poate sa fie salvatoare de vieti, pentru pacientii cu boli altfel incurabile, dar este insotita de complicatii, iar pacientul necesita urmarire si medicatie pe termen lung.
In destul de multe situatii, pentru ca organismul primitorului sa nu respinga tesutul strain este necesar tratament imunosupresiv.
Daca transplantul se efectueaza de la un geaman (izogrefa), cel mai probabil nu va fi nevoie de imunosupresoare, deoarece cel mai probabil tesutul transplantat nu va fi recunoscut ca si corp strain, dar pot exista si situatii, in care se poate efectua xenotransplant cu tesuturi de origine animala.
In cazul transplantului de celule stem poate sa apara o reactie adversa severa, reactie grefa contra gazda. Aceasta poate sa apara si in transplantul de organe solide, dar mai rar. Alte complicatii ce pot sa apara in cazul transplantului sunt: infectiile, cancerele si disfunctia organului transplantat.
Transplantul pulmonar poate sa fie: unipulmonar, bipulmonar si transplant plaman-inima.
Cel mai frecvent tip din 2001 incoace este cel bipulmonar. Supravietuirea medie este mai mare in acest tip fata de celelalte. Astfel este metoda de transplant pulmonar de electie.
Totusi transplantul unipulmonar poate sa fie folosit la pacientii varstnici, deoarece este o interventie cu o durata mai scurta. De asemenea acest tip de transplant ar putea permite si un acces mai larg la transplant.
Desi transplantul pulmonar poate sa fie salvator intr-o multitudine de boli de plamani cum ar fi: boala pulmonara obstructiva cronica, boala interstitiala, fibroza chistica, sarcoidoza, deficit de alfa1-antitripsina si hipertensiune pulmonara, in cancer este foarte rar folosit.
Astfel poate sa se efectueze transplant doar in cazuri incipiente sau in unele cazuri de adenocarcinom.
Desi prin transplant se poate astfel indeparta tumora primara, mai raman in sange celule canceroase, ce pot determina reaparitia tumorii, mai ales ca transplantul lasa organismul intr-o stare slabita in perioada imediat post-transplant.
Acest lucru se intampla si pentru ca neoplaziile pulmonare sunt in 70% din cazuri diseminate in momentul diagnosticului. In aceste situatii este necesar tratament sistemic (chimioterapie, imunoterapie), iar pacientul transplantat nu ar putea sa tolereze medicamentele. Riscul de recurenta al cancerului poate sa ajunga pana la 75%.
Exista 2 situatii in care se poate efectua transplant pulmonar in cancerul pulmonar.
Pe de o parte, se poate efectua in cazul cancerelor cu crestere lepidica, deoarece acestea raman localizate la nivelul plamanului. Tot din punct de vedere al histopatologiei tumorala, se poate lua in calcul pentru transplant si adenocarcinomul, chiar si in forme minim invazive.
Pe de alta parte, ar fi cazurile de pacienti cu forme localizate de boala, dar care au alte boli subiacente (ex.: boala pulmonara obstructiva cronica in stadiu final), care impiedica indepartarea chirurgicala tumorii.
Inainte de transplant trebuie efectuate bronhoscopie si PET-CT pentru a demonstra absenta diseminarii la distanta.
Din punct de vedere chirurgical, la ora actuala se prefera transplantul secvential, pentru a evita utilizarea bypassului cardiopulmonar. Aceasta tehnica consta in indepartarea primului plaman in timp ce celalt este in continuare ventilat.
O alta problema, dar care tine de etica transplantului si mai putin de partea medicala, este reprezentata de faptul ca pacientii cu cancer pulmonar pot avea o supravietuire limitata si nu ar beneficia de pe urma transplantului, fata de pacientii cu alte boli. Supravietuirea la 5 ani, post transplant este de 54%.
Cancerul hepatic reprezinta a treia cauza de deces prin cancer la nivel mondial.
Spre deosebire de alte cancere, in cancerul hepatic, transplantul a aratat rezultate promitatoare, ajungand chiar sa fie una dintre principalele metode de tratament pentru formele localizate strict la nivelul ficatului. Acest lucru se datoreaza partial si faptului ca in 90% din cazuri cancerul de ficat apare pe un ficat cirotic. Astfel se ajunge la necesitate inlocuirii ficatului.
Pacientii supusi transplantului au o supravietuire mai buna decat pacientii, care sunt supusi rezectiei hepatice. Rezultatele foarte bune se datoreaza si unei foarte bune selectii a pacientilor, care sa beneficieze cel mai mult de pe urma transplantului.
Astfel exista criteriile Milano, pentru stabilirea eligibilitatii pentru transplant hepatic. Acestea includ fie ca tumora sa aiba sub 5 cm, fie daca sunt mai multe tumori sa nu fie mai mult de 3 si care sa nu aiba mai mult de 3 cm fiecare si de asemenea sa nu existe invazie vasculara sau limfatica.
O problema ce poate sa impiedice transplantul este tromboza de vena porta, deoarece aceasta creste riscul de complicatii si de recurenta a bolii.
Transplantul hepatic se poate efectua si pentru metastazele hepatice, nu numai pentru cancerul hepatic primar.
De asemenea, metastezele urmatoarelor tipuri de cancer se preteaza la aceasta procedura: colorectal si neuroendocrin.
O posibilitate pentru pacientii cu tumori, care nu se incadreaza in criteriile pentrul transplant este administrarea de tratament pentru reducerea dimensiunii tumorale.
La momentul actual utilizarea de inhbitori de CTLA 4 si de inhibtori de PD1 este promitatoare din punct de vedere a realizarii unei punti catre transplant a pacientilor, care la momentul diagnosticului nu indeplinesc criteriile.
Un studiu a aratat o supravieture de 52% la 10 ani in cazul pacientilor a caror cancer hepatic a fost redus astfel incat sa indeplineasca criteriile Milano.
Transplantul poate sa fie efectuat de la donator viu sau de la decedat. Se poate efectua transplant de la donator viu deoarece ficatul restantat la donator se regenereaza iar la persoana, care primeste transplantul, incepe sa se regenereze de asemenea. Acesta ar fi un caz fericit deoarece astfel se gaseste rapid un donator.
Daca nu exista persoana, care sa doreasca sa doneze sau care nu este compatibila, trebuie asteptat dupa un donator decedat, astfel timpii de asteptare fiind foarte mari.
Operatia propriu-zisa consta intr-o incizie sub nivelul coastelor, urmata de indepartarea portiunii de ficat cu cancerul si in final plasarea si conectarea la sistemul vascular a portiunii de ficat transplantat.
Pe langa cancerul de ficat se poate efectua transplant hepatic si pentru cancere localizate la nivelul ficatului, dar care nu au origine in hepatocite. Astfel se poate face transplant pentru colagiocarcinom hilar si intrahepatic.
Cancerele de pancreas sunt de cele mai multe ori foarte avansate la momentul diagnosticului astfel incat transplantul nu poate sa fie o optiune viabila. Chiar si in cazuri mai putin avansate sansele de reusita ar fi scazute.
Singura optiune viabila de transplant renal in cancerul de rinichi este atunci cand boala este strict localizata la rinichi si se poate gasi rapid un donator. Altfel se prefera alte tipuri de terapie.
Transplantul este o procedura complexa, donatorii sunt putini iar la momentul actual in cancere posibilitatile sunt limitate, cu exceptia cancerului hepatic.
Bibliografie
https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/organ-and-tissue-transplantation
https://www.webmd.com/a-to-z-guides/organ-transplant-overview
https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/living-donor-transplant/about/pac-20384787