Bursele reprezinta formatiuni sub forma unui sac care contin o canitate mica lichid. Interiorul sacului este captusit de membrana sinoviala, iar lichidul este de fapt lichid sinovial care are rolul de a lubrifia articulatiile. Bursele au rolul de a reduce frictiunea dintre componentele articulare (oase, tendoane, ligamente, muschi).
Bursita reprezinta inflamatia acestei structuri anatomice numita bursa. In corpul uman exista aproximativ 140 de burse. Astfel, bursitele pot aparea oriunde la nivelul corpului, insa cel mai frecvent afecteaza soldurile, umerii, genunchii si coatele.
Multe patologii pot duce la aparitia bursitei precum trauma locala, infectia, poliartrita reumatoida, etc.
Bursitele se manifesa cu durere la nivelul articulatiei afectate, senzatia de caldura locala si cresterea in volum a zonei afectate. Durerea poate sa fie accentuata la mobilizarea segmentului afectat. Este descrisa sensibilitate la palparea bursei de catre pacient.
Exista mai multe cauze care duc la aparitia bursitei. Cele mai incriminate sunt suprasolicitarea, presiunea prelungita, trauma si bolile autoimune.
De exemplu, presiunea prelungita care se pune la nivelul coatelor atunci cand le sustinem pe o suprafata tare poate duce la aparitia bursitei cotului. In cazul ciclistilor de performanta poate aparea bursita la nivelul soldurilor prin suprasolicitarea articulatiei de miscarea repetata de pedalare.
Trauma afecteaza direct bursa prin lovirea directa. Frecvent poate duce la bursita septica prin suprainfectare cu Stafilococul auriu. In cazul bolilor autoimune, frecvent bursita se regaseste in patologii precum poliartrita reumatoida, lupus eritematos sistemic, tiroidita autoimuna, sclerodermie, etc.
Intelegerea cauzelor care pot duce la aparitia bursitei pot ajuta pacientul in luarea unor masuri de preventie. Totodata, recunoasterea simptomelor de catre pacient si prezentarea timpurie la medic pentru un tratament adecvat pot duce la evitarea complicatiilor pe termen lung.
Printre cele mai frecvente tipuri de bursita intalnite se regasesc urmatoarele:
Bursita umarului - bursita subacromiala, bursita subdeltoidiana
Bursita cotului - bursita olecraniana
Bursita soldului - bursita trohanteriana, bursita de iliopsoas, bursita ischiatica si bursita glueana
Bursita genunchiului - la acest nivel putem avea bursita suprapatelara, bursita prepatelara, bursita infrapatelara si bursita de pes anserinus cunoscuta si ca bursita anserina sau bursita labei de gasca. Aceasta din urma reprezinta inflamatia bursei localizata intre tibie si cele trei tendoane semitendinos, gracilis si croitor.
Bursita piciorului - bursita retrocalcaneana, bursita metatarsiana, bursita metatarsofalagiana
Diagnosticul de certitudine se pune clinic si imagistic.
Este necesara anamneza pacientului, examenul clinic si investigatiile paraclinice precum ecografia musculo-scheletala, radiografia sau RMN-ul (rezonanta magnetica nucleara).
Ecografia musculo-scheletala poate vizualiza structurile soase si tesuturile moi, precum si cantitatea de lichid acumulara in bursa si dimensiunea acesteia.
Radiografia se efectueaza pentru a evalua structurile oasoase si in cazul bursitei nu poate confirma diagnosticul.
RMN-ul ofera informatii despre tesuturile moi, putand evalua si starea bursei.
Exista o serie de masuri ce pot fi luate pentru evitarea instalarii bursitei.
Exercitiile de streching imbunatatesc flexibilitatea si amplitudinea miscarii articulare si contribuie si la reducerea riscului de accidentare prin cresterea tonusului muscular general.
Exercitiile cu greutati de tipul ganterelor ajuta la tonifierea musculara a diferitelor grupe musculare lucrate.
Variatia exercitiilor este necesara pentru a evita suprasolicitarea unei singure articulatii. Schimbarea si alternanta exercitiilor contribuie la reducerea riscului de a se produce microtraumatisme la nivelul unei articulatii, dar si a structurilor din jurul acesteia.
Majoritatea bursitelor se vindeca de la sine, insa o serie de masuri precum repausul, medicatia, modificari ale stilului de viata, dar si fizioterapia sau chiar interventia chirurgicala pot ajuta la ameliorarea simptomelor.
Odihna este necesara in cazul unei accidentari.
Totodata, se pot lua masuri precum purtarea de incaltamine corespunzatoare in cazul bursitelor piciorului sau in cazul bursitelor de la nivelul cotului se pot folosi cotiere special pentru a nu se mai pune presiune pe articulatia cotului.
Pentru evitarea bursitelor soldului, profestionitii din ciclism, dar si cei ce pedaleaza doar de placere apeleaza la servicii de ajustare a bicicletei, adica la imbunatatirea biomecanicii si a pozitiei pe bicicleta prin masuratori antropometrice specifice. Se analizeaza pozitia pe bicicleta si felul in care se pedaleaza si se fac reglajele necesare ale componentelor bicicletei astfel incat pozitia sa fie una corespunzatoare
Pentru combaterea durerii se folosesc analgezice si antiinflamatoare orale, dar si injectarea de corticosterizi local.
Efectuarea fizioterapiei prin ansamblul de masuri terapeutice ce au la baza agentii fizici poate contribui la scaderea inflamatiei si a durerii. In functie de efectele cautate, medicul poate prescrie proceduri cu curenti electrici de joasa sau medie frecventa, laserterapie, magnetoterapie, etc.
Kinetoterapia este necesara pentru a contribui la imbunatatirea tonusului muscular si pentru prevenirea atrofiei sau hipotrofiei musculare ce se poate instala in caz de imobilizare prelungita.
Bursita reprezinta o problema de sanatate des intalnita. Ea poate crea disconfort prin durere si prin limitarea mobilitatii articulatiei afectate, dar recunoscand timpuriu simptomele, poate fi gestionata corespunzator printr-un tratament adecvat. Scopul fiind de a reduce durerea si inflamatia locala si de a redobandi mobilitatea articulara. In plus, modificarile stilului de viata si luarea masurilor de preventie pot imbunatati pe termen lung sanatatea articulatiilor cu intarzierea, ba chiar evitarea instalarii bursitei in cursul vietii.
Bibliografie
https://www.arthritis-health.com/blog/most-common-types-bursitis
https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases--conditions/pes-anserine-knee-tendon-bursitis/