Agentii infectiosi pot sa determine aparitia cancerului fie singuri, fie impreuna cu alti carcinogeni. Ei pot sa actioneze prin toate cele 6 tipuri de mecanisme, care determina aparitia cancerului: semnale proliferative sustinute, sustragere de la actiunea moleculelor supresoare, rezistenta la moartea celulara, activarea replicarii permanente, inducerea angiogenezei si activarea invaziei si metastazei.
Acestea sunt responsabile de 20% din toate cancerele de la om.
Proteinele produse de virusurile oncogene altereaza caile de semnalizare. Exista cateva virusuri, atat ARN cat si ADN, care sunt sigur asociate cu cancerul: HTLV-1, virusul papiloma (HPV), virusul hepatitic B (VHB), virusul hepatitic C (VHC), virusul Ebstein (EBV), polyomavirusul si virusul herpetic uman de tip 8 (HHV8).
HTLV-1 este cel mai oncogen virus. EBV si HHV-8 necesita cofactori pentru a avea efect oncogen. Totusi acestia din urma sunt o problema majora de sanatate, datorita frecventei lor mari in populatie.
Aceste virusuri au un genom mic, astfel ca sunt dependente de proteinele celulare pentru a-si desfasura ciclul celular. Astfel aceste proteine nu mai sunt implicate in mecanismele normale ale celulei (proliferare, reparare ADN, apoptoza).
In consecinta este un proces in mai multi pasi, prin care apare cancerul, initierea tumorala, proliferarea tumorala si raspandirea tumorala. De asemenea ele determina si un grad ridicat de inflamatie cronica si afecteaza homeostazia organismului. In unele cazuri virusul poate sa se integreze in genomul gazdei
HTLV-1 (virusul uman de tip 1 ce determina leucemie cu celule T) este primul retrovirus descoperit, este un virus ARN si determina in principal leucemie sau limfom cu celule T, prin proliferarea limfocitelor T CD4+. Are 4 forme: acuta, cronica, limfomatoasa si lenta. Se transmite in principal pe cale sexuala si pe cale parenterala (transfuzii de sange, alaptare, ace). Este endemic in Africa, Caraibe, Japonia, Australia si Iran. Cancerul poate sa apara pana la 20-30 de ani de la infectie.
HPV a fost descoperit in 1970, determina multiple tipuri de cancer (col uterin, vulva, penis, vagin, anus, orofaringe) si se transmite prin contact direct piele-piele, piele mucoase sau mucoase-mucoase.
Principala modalitate de transmitere este prin contact sexual neprotejat. Este responsabil de 3% din cancerele femeilor si 2% din cancerele barbatilor.
Exista mai multe subtipuri de HPV, dintre care cele mai frecvent asociate cu cancer sunt tipurile 16 si 18. Dupa infectie, sunt afectate celulele din straturile bazale ale epiteliului. Determina aparitia cancerului prin 2 mecanisme: integrarea in genomul gazdei si stimularea oncogenelor.
Pacientii, care prezinta imunodeficiente, in special cei infectati HIV au risc mai mare de a dezvolta infectia cu HPV si ulterior cancer.
Cea mai buna metoda de prevenire a cancerelor induse de HPV este vaccinarea, care in Romania este gratuita pentru fetele si baietii cu varsta cuprinsa intre 11 si 19 ani si compensata 50% pentru femeile intre 19 si 45 de ani.
Virusurile hepatitice B si C determina aparitia cancerului, cel mai probabil, prin mai multe mecanisme, cum ar fi inflamatie cronica, leziuni ADN si modificari epigenetice.
De cele mai multe ori aceste virusuri determina ciroza si ulterior cancer hepatic.
Pot exista si situatii cand cancerul apare in absenta cirozei, mai frecvent in hepatita B (pana la 20% din cazuri), mai rar in hepatita C. Aceste virusuri sunt responsabile de 80% din cazurile de cancer hepatocelular.
Exista diferente de distributie a infectiilor la nivelul globului, astfel infectia cu virus B este mai frecventa in tarile subdezboltate, pe cand cea cu virus C in tarile dezvoltate.
Pacientii care au infectie cu ambele virusuri au risc mult mai mare de a dezvolta cancer. In cele mai multe cazuri de cancer, acesta este intr-un stadiu avansat. Singura optiune buna de tratament este transplantul hepatic. In unele cazuri se poate incerca radioterapie.
Virusul hepatic B este singurul virus hepatitic, care prezinta structura ADN, dar si care se poate integra in genomul gazdei. Acesta se poate transmite prin fluidele unei persoane infectate, sange, saliva, transpiratii, lacrimi, secretii vaginale, lapte matern si sperma.
Infectia aparuta in timpul copilariei are sanse mult mai mari sa devina cronica, fata de infectia dezvoltata la varsta adulta. Exista mai multe subtipuri de virus hepatitic B (A-J), iar dintre acestea cel care are cel mai mare risc este tipul C. Unele studii arata si un risc mai mare de cancer pancreatic. Principala metoda de preventie a infectiei este vaccinarea.
Virusul hepatic C este transmis in principal prin transfuzii de sange si utilizarea drogurilor intravenoase. Mai rar este transmis prin contact sexual.
Poate sa favorizeze aparitia steatozei la nivelul ficatului, care creste riscul de aparitie a fibrozei si cancerului. Prezinta 6 genotipuri (1-6), iar tipul 3 are cel mai mare risc de cancer.
Inflamatia este mai redusa fata de hepatita B iar progresul apare mai ales in prezenta altor factori de risc ( obezitate, diabet, alcool, sex masculin). Daca pacientul prezinta concomitent infectie HIV, riscul de cancer hepatic este mult mai mare si creste si riscul pentru alte cancere (anus, plaman).
Din pacate nu exista vaccin, care sa previna infectia.
Virusul Epstein Barr a fost descris pentru prima este un virus ADN, descris pentru prima data in cadrul limfomului Burkit.
Se transmite in principal prin saliva si mai rar prin sange si sperma. Este foarte raspandit, iar studiile arata ca pana la 90% dintre oameni au dezvoltat infectia pana in tinerete.
Este responsabil de doar 1.5% din cancere, in ciuda raspandirii largi, datorita capacitatii sale oncogene reduse. Pe langa limfomul Burkit poate sa determine cancer nazofaringian, in acest caz riscul fiind crescut de consumul de peste sarat. Aceste cancere sunt mai frecvente in Asia si Africa.
HHV-8 determina aparitia sarcomului Kaposi. Este raspandit in principal in Africa.
Se transmite in principal prin saliva si posibil prin contact sexual. Are potential oncogen redus si determina cancer mai ales in asociere cu infectia HIV.
Virusul polyoma a fost descoperit in 2008, este rar, dar determina un cancer neuroendocrin agresiv, cancerul cu celule Merkel al pielii.
Este mai frecvent la varste inaintate (dupa 70 de ani). Mecanismul prin care determina cancer este afectarea repararii ADN-ului. Este mai frecvent la cei care au primit un transplant de organ.
Infectia HIV creste riscul de dezvoltare a numeroase cancere.
Aceste sunt impartite in 2 categorii: cele definitorii pentru SIDA si cele non-definitorii pentru SIDA. Din prima categorie fac parte sarcomul Kaposi, limfomul non-Hodgkin si carcinomul cervical invaziv.
Aceste cancere au fost mai frecvente la momentul aparitiei infectiei HIV, dar in ultimii ani datorita terapiilor, tot mai avansate sunt mult mai rare.
Studiile legate de interactiunea dintre bacterii si aparitia cancerului prin perturbarea semnalizarii celulare sunt mai putin abundente fata de virusuri.
Acest aspect are 2 cauze majore: bacteriile au mai multi efectori, deci sunt mai greu de analizat toti si exista putine modele de animale disponibile. Totusi studii recente au reusit sa grupeze acesti efectori si au aratat ca proteinele bacteriene interfera cu repararea ADN-ului, proliferarea si apoptoza.
Helicobacter pylori este singura bacterie cu studii certe legate de riscul de cancer.
Aceasta determina gastrita cronica sau atrofie gastrica si ulterior adenocarcinom gastric. Totusi doar o mica parte din pacientii infectati vor dezvolta cancer gastric.
In plus poate sa determine si aparitia limfomului gastric (cea mai frecventa forma de limfom in afara ganglionilor limfatici). Cancere despre care exista mai putine studii, care sa demonstreze o asociere sunt cele de colon, pancreas si cai biliare.
Unele studii au aratat asociere intre infectia cu Fusobacterium nucleatum si cancerul colorectal, Chlamidia Trachomatis si cancerul cervical si Mycoplasme si cancer colorectal si de prostata.
Relatia din infectiile parazitare si aparitia cancerului este foarte putin studiata.
Aceste organisme afecteaza caile de semnalizare celulare si determina modificari epigenetice. Totusi in unele situatii, datorita activarii sistemului imun, pentru a actiona impotriva acestor paraziti, e posibil sa se dezvolte un efect antitumoral. Plasmodium malariae ar fi asociat cu aparitia limfomului.
Infectiile sunt foarte raspandite si diverse si la momentul actual cunoastem legatura cu cancerul doar in cateva cazuri, dar cercetarile din urmatorii ani ar putea descoperi noi asocieri.
Bibliografie:
https://www.uptodate.com/contents/hiv-infection-and-malignancy-epidemiology-and-pathogenesis
https://www.uptodate.com/contents/virology-of-human-papillomavirus-infections-and-the-link-to-cancer
https://www.uptodate.com/contents/association-between-helicobacter-pylori-infection-and-gastrointestinal-malignancy
https://www.uptodate.com/contents/overview-of-cancer-prevention
https://www.uptodate.com/contents/overview-and-virology-of-jc-polyomavirus-bk-polyomavirus-and-other-polyomavirus-infections
https://www.uptodate.com/contents/human-t-lymphotropic-virus-type-i-disease-associations-diagnosis-and-treatment