De obicei, in albumele pentru copii, alaturi de locurile pentru poze sau suvite de par exista si locuri unde scriem primul cuvant, prima propozitie pe care copilul nostru le rosteste. Dar, uneori aceste completari intarzie sa apara, pentru ca unii copii nu vorbesc "atunci cand ar trebui", ingrijorandu-si parintii.
Vorbirea intarziata sau problemele legate de fluenta au multe cauze diferite, asa ca este important pentru parinti sa caute cel mai adecvat mod de diagnostic si tratament. Interventia timpurie este de mare folos, deoarece un defect de vorbire nediagnosticat la timp va face dificila rezolvarea lui mai tarziu.
- Retard mintal
- Pierderea sau alte tulburari ale auzului
- Prematuritate (intarziere de dezvoltare a limbajului)
- Tulburare de limbaj expresiv (afazie expresiva de dezvoltare)
- Bilingvism
- Privarea psihosociala
- Tulburari din spectrul autist
- Mutism electiv
- Afazia receptiva
- Paralizia cerebrala
Daca parintii isi fac griji despre evolutia si dezvoltarea vorbirii, primul pas pe care ar trebui sa-l faca este consultarea un medic pediatru. Medicul pediatru reprezinta un bun punct de pornire, pentru ca acesta ghideaza parintii spre cel mai adecvat tratament.
Acestia sustin faptul ca in general la varsta de doi ani, copilul ar trebui sa fie capabil sa lege cateva cuvinte. La varsta de trei ani acesta ar trebui sa comunice independent.
Asta inseamna ca ar trebuie sa fie capabili sa se faca intelesi, fara ca un parinte sa repete sau sa interpreteze pentru cei de fata ceea ce spune copilul. In cazul in care copilul dumneavoastra nu este capabil sa comunice pana la varsta de trei ani, ar fi bine sa apelati la asistenta de specialitate.
Un istoric complet al evolutiei, cu o atentie speciala asupra etapelor de dezvoltare a limbajului, este extrem de important in stabilirea diagnosticului. Medicul ar trebui sa fie ingrijorat daca copilul nu gangureste pana la varsta de 12-15 luni, nu intelege comenzi simple pana la varsta de 18 luni, nu vorbeste pana la varsta de doi ani, nu face propozitii pana la varsta de trei ani sau are dificultati in a spune o poveste simpla pana la varsta de patru-cinci ani.
Medicul ar trebui, de asemenea, sa fie ingrijorat daca vorbirea copilului este in mare parte neinteligibila dupa varsta de trei ani sau daca vorbirea copilului apare cu mai mult de un an intarziere in comparatie cu modelele normale de dezvoltare a vorbirii. Intarzierea generalizata in toate aspectele etapelor de dezvoltare sugereaza retardul mental ca fiind cauza intarzierii vorbirii copilului.
Anamneza medicala trebuie sa includa orice boala a mamei in timpul sarcinii, traume perinatale, infectii sau asfixie, varsta gestationala la nastere, greutatea la nastere, starea de sanatate anterioara, utilizarea de medicamente ototoxice, istoricul psihosocial, limba (limbile) vorbita (vorbite) de copil si istoricul familial de boala semnificativa sau de intarziere a vorbirii.
Specialistii in acest gen de problema pot determina daca defectele de vorbire sunt cauzate de hipoacuzie, involutia cerebrala sau alte cauze cum ar fi autismul.
In alte cazuri, o famile poate apela la asistenta de specialitate in identificarea unor probleme legate de vorbire, mai ales daca copilul poate fi inteles de catre familie, dar nu si de catre altcineva. Este bine pentru parinti sa ia in considerare evaluarea copilului la o varsta cat mai frageda.
Copiii cu probleme de vorbire, care raman nediagnosticati, pot avea mari probleme mai tarziu, ca exemplu fiind dificultatea cu care ei vor invata. Atunci aceasta problema va fi imposibil de remediat.
Cititul, scrisul sau matematica sunt alte forme de limbaj si de aceea, copiii au nevoie de o baza a limbajului. In caz contrar, nu mai conteaza cat suport ii oferiti copilului mai tarziu, acesta nu isi va mai putea atinge potentialul. Este ca si cand ati construi o casa si nu aveti structura care sa o sustina.
Specialistii spun ca este important sa diferentiem dificultatea de exprimare de dificultatea de a vorbi, pentru ca sunt doua notiuni diferite. Dificultatea de exprimare are legatura cu modul in care copilul raspunde si reactioneaza la mediul inconjurator, pe cand dificultatea de a vorbi are mai mult legatura cu formarea sunetelor si ordinea acestora, in formarea cuvintelor.
Anumite sunete cum sunt "r", "l" si "s" pot fi dificil de pronuntat, chiar si de catre copiii cu varste de pana la sapte ani. De cele mai multe ori este nevoie doar de timp, pentru ca un copil sa invata sa pronunte corect anumite sunete sau cuvinte.
Sunt insa cazuri unde este de preferat sa intervenim:
- daca numele copilului incepe cu R sau cu S, iar acesta nu-si poate rosti corect nici macar propriul nume, este important sa apelati la servicii specializate, pentru ca desi problema pare destul de normala pentru un copil de varsta aceasta il poate afecta din punct de vedere emotional.
- pentru copiii si adultii care nu pot vorbi din cauze motrice, cum ar fi scleroza multipla, traumatisme cranio-cerebrale sau accidente vasculare cerebrale, unele dispozitive electronice pot ajuta acesti pacienti sa comunice acasa, la serviciu sau la scoala.
Managementul unui copil cu intarziere in vorbire trebuie sa fie individualizat. Echipa de asistenta medicala ar putea include medicul, un logoped, un audiolog, un psiholog, un terapeut ocupational si un asistent social. Medicul ar trebui sa furnizeze echipei informatii despre cauza intarzierii de vorbire si sa fie responsabil pentru orice tratament medical disponibil pentru a corecta sau minimiza handicapul.
Un logoped joaca un rol esential in formularea planurilor de tratament si a obiectivelor vizate. Scopul principal al remedierii limbajului este de a invata copilul strategii de intelegere a limbajului vorbit si de producere a unui comportament lingvistic sau comunicativ adecvat. Logopedul poate ajuta parintii sa invete modalitati de incurajare si de imbunatatire a abilitatilor de comunicare ale copilului.
In cazul copiilor cu hipoacuzie, pot fi indicate masuri precum proteze auditive, antrenament auditiv, instruire pentru citirea pe buze si miringotomie; ocazional, poate fi necesara reconstructia canalului auditiv extern, reconstructia osiculara si implantarea cohleara. Utilizarea unui registru de risc ridicat, precum si screening-ul auditiv universal pot ajuta la identificarea pierderii auzului la o varsta frageda.
Psihoterapia este indicata pentru copilul cu mutism electiv. De asemenea, este recomandata atunci cand intarzierea vorbirii este insotita de anxietate sau depresie nejustificata. La copiii autisti, au fost raportate castiguri in achizitia vorbirii cu ajutorul terapiei comportamentale care include conditionarea operanta.
Parintii si ingrijitorii care lucreaza cu copii cu intarzieri de vorbire trebuie sa fie constienti de necesitatea de a-si adapta discursul la nivelul copilului respectiv. Profesorii ar trebui sa ia in considerare utilizarea instruirii in grupuri mici pentru copiii cu intarzieri de vorbire
Daca va faceti griji cu privire la dezvoltarea limbajului copilului dumneavoastra, consultati un medic pediatru. Copiii cu probleme de vorbire care raman nediagnosticati pot ramane cu tulburari de limbaj sau invatare si in viata de adult. Managementul unui copil cu intarziere in vorbire trebuie sa fie individualizat, felul terapiei primite sau necesare putand depinde de cauzele intarzierii vorbirii.