Ligamentul incrucisat anterior este o structura foarte rezistenta alcatuita printre altele din fibre de colagen si de elastina si face legatura intre femur si tibie. Ligamentul are rolul sa stabilizeze articulatia in diversele directii de mobilizare si are o lungime care variaza, dar care in medie este de aproximativ 35 mm.
Ruptura ligamentului incrucisat anterior este una dintre cele mai frecvente leziuni de la nivelul genunchiului, fiind ligamentul cel mai des afectat. Aceasta ruptura poate fi partiala sau totala.
Genunchiul este una dintre artriculatiile care este cel mai frecvent afectata de durere, lucru care se datoreaza structurii sale anatomice, dar si faptului ca mereu este supus la cerinte functionale mari.
Ligamentele incrucisate fac parte din structurile principale intraarticulare si sunt in numar de doua. Mai exact, ele sunt situate in interiorul genunchiului si sunt reprezentate de ligamentul incrucisat anterior si ligamentul incrucisat posterior. Numele lor vine de la faptul ca ele se incruciseaza la propriu in interiorul articulatiei genunchiului.
Ligamentul incrucisat anterior este principalul stabilizator al articulatiei genunchiului. El impiedica tibia sa alunece anterior, pe cand ligamentul incrucisat posterior impiedica tibia sa alunece posterior. Deci aceste doua ligamente au capacitatea de a stabiliza genunchiul in sens antero-posterior.
In cazul unei rupturi, ligamentele au capacitatea de a se vindeca prin formarea de cicatrice. Ele nu se regenereaza. Locul unde se formeaza cicatricea va ramane locul de slaba rezistenta si va fi mereu predispus la noi leziuni, dar in cazul ligamentului incrucisat anterior, capacitatea de vindecare este rara, chiar exceptionala.
Cel mai frecvent ruptura apare in urma asa numitelor traumatisme non-contact, adica fara sa exista o lovitura directa la nivelul genunchiului. Atat persoanele care practica un sport, cat si cei ce nu practica un sport, trebuie sa stie ca miscarile precum sariturile in urma carora genunchiul nu poate prelua corect greutatea corpului, schimbarea sau oprirea brusca a directiei sunt miscari favorizante care pot duce la ruperea partiala sau totala a ligamentului incurcisat anterior.
.
Nu doar in cazul sportivilor pot exista rupturi ale ligamentului incrucisat anterior. Si persoanele care nu practica un sport pot suferi o ruptura ligamentara. In multe din activitatile din viata de zi cu zi efectuam aceste miscari care favorizeaza ruptura fara sa ne dam seama.
Femeile, in special adolescentele care practica sport sunt mai des afectate ca barbatii. Acest lucru se pune pe seama hormonilor sexuali, diferentelor anatomice si biomecanice. Ligamentul incrucisat anterior este mai mic la femei si deci are o capacitate mai mica de absorbtie a energiei si de incarcare.
De asemenea, slabiciunea musculaturii coapsei si a gambei poate favoriza aparitia unei rupturi a ligamentului..
Simptomul principal este durerea intensa de la nivelul genunchiului. Ruptura ligamentului incrucisat anterior duce la afectarea biomecanica normala a genunchiului. La anumite miscari pot aparea fenomene de instabilitate a genunchiului, adica sa exista o senzatie de “cedare” a genunchiului si uneori se pot auzi zgomote articulare. Concomitent, apare edamatierea genuchiului.
Totodata, lezarea ligamentului incrucisat anterior duce si la suferinta structurilor invecinate. Mai exact, se poate produce comprimarea meniscului intre femur si tibie datorita instabilitatii aparute.
Ruptura ligamentului incrucisat anterior duce la scaderea fortei muschiului cvadriceps si a muschiilor ischiogambieri (muschiul semimembranos, semitendinos si biceps femural).
Totusi, in cazul persoanelor care nu sunt active, nu practiva un sport, ruptura ligamentului incrucisat anterior poate trece chiar si neobservata.
Istoricul medical si examinarea clinica sunt cele mai importante pentru stabilirea diagnosticului.
Exista o serie de teste si de manevre care verifica instabilitatea genunchiului pe care medicul le cunoaste si le efectueaza. Daca aceste teste sunt pozitive, se ia in calcul diagnosticul de ruptura de ligament incrucisat anterior.
Dezavantajul aici este ca unele dintre ele pot accentua durerea cand sunt realizate. Pentru a evalua stabilitatea genunchiului si integritatea LIA se utilizeaza cel mai frecvent urmatoarele doua teste: testul Lachman si testul sertarului anterior.
Ecografia musculo-scheletala prinde popularitate ca metoda ce poate fi folosita de prima linie in diagnosticul leziunii ligamentare. Este o metoda rapida si neiradianta. De precizat ca nu este foarte concludenta in cazul rupturilor partiale de ligament.
Cel mai frecvent se foloseste rezonanta magnetica nucleara (RMN) pentru confirmarea diagnosticelor patologiei genunchiului. Tot prin RMN se pot evalua celelalte ligamente ale genunchiului, cele doua meniscuri, dar si articulatia in sine si cartilajul ei.
Radiografia poate fi indicata pentru a exclude alte afectari osoase, precum o fractura sau prezenta modificarilor degenerative.
Un diagnostic cert s-ar mai putea pune in urma efectuarii unei artroscopii. Aceasta metoda este una minim invaziva, fiind folsita atat ca metoda de diagnostic, cat si de tratament. Cu ajutorul unei camere video in miniatura se poate vedea in interiorul articulatiei locul exact al leziunii.
Tratament nechirurgical
Durerea si edemul local trebuie primele tratate prin crioterapie si compresie externa.
Kinetoterapia urmareste tonifierea musculaturii care asigura stabilitata genunchiului si redobandirea mobilitatii articulare si extensibilitatii tesuturilor moi. Este indicat ca kinetoterapia sa inceapa dupa ce nu mai este prezenta durerea.
Muschii care trebuie antrenati sunt in special muschii coapsei: cvadriceps si ischiogambieri. Muschii ischiogambieri sustin ligamentul incrucisat anterior si protejeaza tibia de alunecarea anterioara excesiva. Exercitiile ar trebui axate pe aceasta grupa musculara la inceput.
Ortezele de genunchi pot oferi protectie si stabilitate genunchiului instabil.
Infiltratiile cu plasma imbogatita cu trombocite (PRP) administrate local prin infiltratie la locul leziunii activeaza functia biologica de reparare si regenerale a tesuturilor.
Este de subliniat faptul ca in cazul in care nu se efectueaza tratament chrirugical, genunchiul poate ramane instabil, lucru ce poate afecta pe termen lung structurile invecinate, ceea ce poate duce la alte complicatii secundare, precum aparitia precoce a artrozei.
Tratament chirurgical
In cazul in care ligamentul incrucisat este rupt, aspectele legate de interventia chirurgicala trebuie bine clarificate de medicul ortoped curant.
In general, argumentele sunt in favoartea unei interventii pentru persoanele active. Totodata, ele sunt in favoarea interventii chirurgicale si in cazul instabilitatii genunchiului, a persistenteti sau recurentei durerii si edemului sau in cazul afectarii si a altor structuri vecine.
Operatia de ruptura de ligament incrucisat anterior este una de reconstructie chirurgicala si presupune inlocuirea cu o grefa formata de obicei din propriile tendoane (allogrefe), grefa de la alt pacient sau pot fi artificiale.
Ligamentul incrucisat anterior are capacitatea de a se vindeca doar in situatii exceptionale, rare, si astfel, partile din ligament care au ramas nu mai sunt viabile, functionale si trebuie inlocuite.
De obicei, interventia chirurgicala se efectueaza dupa aproximativ 4-8 saptamanai de la producerea leziunii.
“Bridge-enhanced ACL repair” este un tip de interventie inovatoare care stimuleaza ligamentul sa se vindece singur. Ligamentul este stabilizat si apoi, intraarticular se introduce un material ca un burete format din proteine speciale care va fi injectat cu propriul sange intraoperator si care, va actiona ca o punte intre partile ligamentului ajutandu-l sa se vindece singur.
Interventia este descrisa a fiind un real succes, mai mult, aceasta scade timpul necesar de recuperare postoperatorie.
O mare parte din accidentari se produc din cauza suprasolicitarii. Slabirea ligamentului incrucisat anterior poate duce la numeroase accidentari. Beneficiile implementarii unui program care sa fie axat pe preventie sunt numeroase. Este foarte importanta efecturea antrenamentelor care sa cuprinda exercitii proprioceptive, de echilibru si coordonare, dar si exercitii de streching (intindere).
Exercitiile de streching trebuie mereu sa fie efectuate dupa fiecare anternament, indiferet de tipul lui.
Bibiliografie
https://www.physio-pedia.com/Anterior_Cruciate_Ligament_(ACL)_Rehabilitation
https://bmjopensem.bmj.com/content/5/1/e000605
https://miachortho.com/patients-and-families/bear-implant/