Spondiloza cervicala - cum sa mentinem sanatatea coloanei vertebrale

Ce este spondiloza cervicala

Spondiloza cervicala reprezinta o afectiune ce face parte din categoria artrozelor. In spondiloza cervicala au loc modificari degenerative ale coloanei cervicale. De cele mai multe ori apare odata cu imbatranirea, incepand sa isi faca simtita prezenta in special dupa varsta de 55 ani. Initial sunt afectate 2-3 vertebre cervicale.

Cum se manifesta

Frecvent pacientii acuza cervicalgie, adica durere in zona cefei si a gatului, care poate radia in zona omoplatilor, umerilor si la nivelul bratelor, ajungand chiar si pana la degetele mainii. Se pot simti tulburari de sensibilitate la nivelul membrelor superioare precum parestezii (“furnicaturi”). Mai poate fi prezenta durerea occipitala sau cefaleea.

Durerea se poate amplifica la miscarea capului sau chiar atunci cand tusiti sau stranutati. Dimineata poate exista senzatia de intepeneala a gatului si a umerilor. Durerea din spondiloza cervicala este mai accentuata in timpul iernii si se amelioreaza vara la caldura.

Factori care pot influenta aparitia spondilozei cervicale:
- Varsta mai mare de 50 ani
- Sedentarismul prin dezechilibru muscular
- Ocupatia - postura de lucru cu stat prelungit la birou sau miscari repetitive ale capului in diverse pozitii in special ce necesita flexia capului
- Obezitatea
- Traumatisme

Diagnostic  

Diagnosticul se pune in urma unei examinari clinice si imagistice.

La examinarea fizica, pot fi prezente contracturi musculare paravertebrale, diminuearea reflexelor osteotendinoase la nivelul membrelor superioare si o reducere a mobilitatii la nivelul segmentului cervical observate in urma examinarii prin anumite probe. Aceste probe care se fac pentru verificarea mobilitatii coloanei cervicale sunt: distanta menton-stern, occiput-perete si tragus-acromion.

Din punct de vedere imagistic, pentru inceput, o radiografie de fata si profil sunt suficiente in cazul spondilozelor necomplicate. Aici se pot observa modificari degenerative precum: ingustarea spatiului articular, prezenta osteofitelor (“ciocuri”) vertebrale anteriore sau posterioare, pierderea lordozei cervicale fiziologice sau spondilolistezisul (“alunecarea”) unei vertebre fata de vertebra vecina.

In cazul prezentei unor simptome considerate ingrijoratoare precum manifestari neurologice sau oftalmologice, medicul poate recomanda si efectuarea unei rezonante magnetice (RMN) sau a unei tomografii computerizate (CT).

Tratament

Medicamentos

Tratamentele pentru ameliorarea simptomelor in spondiloza cervicala sunt multiple. Antiinflamatoare nesteroidiene urmaresc combaterea durerii si a inflamatiei. Acestea nu trebuie folosite timp indelugat, o cura fiind de maxim 10 zile.

Pacientii care sufera de hipertensiune nu ar trebui sa consume aniinflamatoare nesteroidiene.

In cazuri extreme si numai la recomandarea medicului, acesta poate prescrie antalgice opioide slabe indicate in dureri moderat severe sau relaxante musculare.

Mai nou, exista si o gama variata de posibilitati de tratament de uz extern care pot potoli durerea temporar. Populare in alegeri sunt spray-urile, gelurile, cremele si plasturii.

Tratament fizical-kinetic

Are ca obiective reducerea durerii, a contracturilor musculare si redobandirea mobilitatii.

Tratamentul fizical cuprinde procedurile de electroterapie cu scop antalgic, antiinflamator si decontracturant, hidroterapie, masaj, termoterapie locala.

Din fisa de tratament pot face parte curentii de joasa frecventa (TENS, curentul diadinamic sau Trabert), ultrasunetul sau ionizari paravertebrale cu substante antiinflamatorii.

Kinetoterapia are ca scop reeducarea posturala a coloanei cervicale si a centurii scapulare Se vor executa exercitii de izometrie si de tonifiere musculara pe muschii cervicali si dorsali. Exercitiile se executa cu ochii deschisi, fara miscari bruste si fara a forta continuarea lor daca apare durerea. Este posibil ca la inceput sa apara senzatia de ameteala.

Tratament balnear

Pentru tratamentul balnear, exista statiuni cu ape termale acratoterme, cum ar fi Baile Felix, Baile 1 Mai, Geoagiu-Bai, si altele. De asemenea, sunt disponibile statiuni cu ape sulfuroase, precum Baile Herculane, Calimanesti-Caciulata, Olanesti, si altele.

Prognostic

Evolutia spondilozei este in general lenta si nu poate fi oprita. Spondiloza nu se vindeca, dar simptomele date de aceasta pot fi controlate cu un tratament corespunzator.
Din practica clinica, un numar mare de pacienti care sufera de spondiloza cervicala sustin ca durerea s-a ameliorat dupa tratamentul fizical-kinetic.

Cum traim cu afectiunea

Evitarea posturilor vicioase si efectuarea cu regularitate a exercitiilor specifice de kinetoterapie pentru zona cervicala la domiciliu pot ajuta in prevenirea spondilozei.

Efectuarea in fiecare zi a exercitiilor poate duce la incetinirea aparitiei procesului de degenerativ al coloanei. Este de evitat exercitiul de rotire al capului care comprima si mai mult spatiul dintre vertebre si poate pune presiune pe arterele vertebrale cu scaderea circulatiei sangvine catre creier. Totodata, poate produce comprimarea radacinii nervilor coloanei vertebrale cervicale.

Se recomanda dormitul pe o perna subtire sau o perna ortopedica cervicala din spuma cu memorie. De asemenea, nu se recomanda cititul in pat sau folosirea telefonului. Facand aceste activitati, tinem gatul aplecat si punem presiune pe coloana cervicala si pe musculatura din zona.

Pentru constientizarea pozitilor vicioase si pentru a limita miscarile, se pot purta gulere cervicale. Acestea pot fi rigide sau moi. Ele trebuie folosite la indicatia medicului pentru a vedea care este gulerul potrivit pentru dumneavoastra. Exista riscuri in folosirea lor precum: iritare locala, leziune de presiune sau complicatii mai grave precum lesin.

Se limiteaza pe cat se poate activitatile care ne fac sa tinem gatul in hiperextensie adica trebuie evitata miscarea de lasare pe spate a capului si mentinerea in aceasta pozitie pentru mai mult timp ( exemplu: spalatul la coafor).

Concluzii

Problemele ce tin de coloana vertebrala sunt intalnite pe tot globul si necesita atentia noastra pentru ca putem oricand sa ne lovim de ele. Masurile pe care le luam tin doar de noi si este important sa incercam sa ne educam cu ce putem face pentru a avea cat mai putin de suferit. Astfel, alegerile de viata pe care le facem ne pot influenta starea de bine.

Tratamentul de recuperare osteoarticulara si musculara care cuprinde procedurile de electroterapie si kinetoterapia trebuie facute cu regularitate pentru ca ele duc la ameliorarea simptomelor specifice spondilozei cervicale si pot preveni recidiva simptomelor.

Bibliografie:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3116771/#:~:text=The%20two%20most%20common%20sites,disc%20(C7%20nerve%20root)
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5737310/