Cum tratam defectele congenitale ale pancreasului

Ce sunt defectele congenitale de pancreas

Pancreasul este un organ anexat sistemului digestiv si localizat in spatele stomacului, avand rol esential in digestie prin secretia enzimelor pancreatice. In mod normal, toti indivizii incep viata intrauterina cu un pancreas divizat in 2 parti, care apoi se uneste si formeaza o singura structura bine delimitata, de forma triunghiulara. In timpul vietii intrauterine pot aparea insa defecte ale pancreasului, dintre care cele mai frecvente sunt pancreasul divisum si pancreasul annular. Acestea implica modificari ale morfologiei pancreasului si astfel si a functiei sale.

Pancreasul divisum este un pancreas format din 2 parti, din cauza lipsei de unire a acestora in timpul vietii intrauterine. Astfel pancreasul are 2 ducte pancreatice. Pancreasul annular consta intr-un inel de tesut pancreatic in plus, ce inconjoara duodenul (prima portiune a intestinului subtire). Pancreasul functioneaza in continuare normal, insa tesutul pancreatic in plus poate cauza o multitudine de simptome.

Simptome pancreas anular

Pancreasul anular poate fi diagnosticat inainte de nastere sau imediat dupa nastere, insa uneori ramane nediagnosticat pana in momentul aparitiei simptomelor.

Primele simptome pot aparea in copilarie sau chiar la varsta adultului tanar. La copii si adolescenti, pancreasul anular poate produce intoleranta pentru alimente, varsaturi, distensie abdominala. La adulti apar aproximativ aceleasi simptome insotite de durere abdominala cronica. O mare parte dintre pacientii cu acest defect congenital nu au insa simptome.
Pancreasul anular este asociat cu sindromul Down, astfel ca ¼ dintre pacientii cu defectul congenital vor asocia si semne ale sindromului Down.

Simptome pancreas divisum

Majoritatea persoanelor ce se nasc cu pancreas divisum nu vor experimenta simptome niciodata, fiind o patologie descoperita intamplator de cele mai multe ori. Un procent mic de pacienti are insa cateva manifestari precum:
• Greata
• Varsaturi
• Durere abdominala
• Pancreatita acuta sau cronica, fara alta cauza decelabila

Metode de diagnostic

Atat pancreasul anular, cat si pancreasul divisum, pot fi diagnosticate prin ecografie fetala, realizata in timpul vietii intrauterine sau imediat dupa nastere. Dat fiind insa localizarea posterioara a pancreasului, acesta este deseori dificil de vizualizat prin ecografie.

Daca diagnosticul se realizeaza mai tarziu in timpul vietii, anomalia structurala este identificata prin teste imagistice precum CT, RMN sau radiografii abdominale pe gol.

Optiuni de tratament

Medicul gastroenterolog, impreuna cu medicul pediatru/neonatolog si medicul chirurg pediatru vor compune un plan optim de tratament, personalizat fiecarui caz, tinand cont de urmatoarele:
• Varsta la care se stabileste diagnosticul
• Starea generala de sanatate si istoricul medical
• Prezenta sau absenta simptomelor
• Toleranta la anumite medicamente, proceduri sau interventii
• Preferinta personala a pacientului
Daca defectul congenital cauzeaza simptome si alte probleme, interventia chirurgicala este tratamentul de electie.

Operatia difera in functie de defectul congenital.

Pancreasul anular este tratat prin operatia de bypass digestiv, ocolind obstructia duodenala cauzata de tesutul inelar pancreatic. Tesutul pancreatic in sine este foarte rar rezecat, intrucat are risc de leziuni ale ductului pancreatic.

Pancreasul divisum beneficiaza de multiple optiuni de tratament chirurgical, care insa sunt toate dificil de realizat si relativ controversate, fara sa promita o vindecare completa.

Sfincterotomia este interventia prin care se rezeca papila mica de la nivel duodenal, pentru a largi orificiul si a permite secretiei pancreatice sa curga mai liber. In timpul operatiei se pot insera si stenturi pentru a evita pierderile de enzime pancreatice. Unele studii au demonstrat utilitatea rezectiei de vezica urinara in evolutia pacientilor cu pancreas divisum.

Modificari ale dietei

O consecinta frecventa a pancreasului divisum este pancreatita acuta sau cronica, caz in care modificarea dietei zilnice poate fi de ajutor. Cateva recomandari pentru acesti pacienti includ:

Reduceti cantitatea de grasimi consumata
Cantitatea totala de grasimi de care are nevoie un individ este direct proportionala cu greutatea si inaltimea acestora, insa in general se recomanda un aport de maxim 30% din numarul total de calorii. Astfel, o persoana cu o dieta zilnica de 2000 de calorii ar trebui sa consume maxim 65g de grasimi pe zi. Este ideal sa mentineti grasimile saturate la sub 20g pe zi. Discutati cu medicul dumneavoastra despre regimul potrivit organismului dumneavoastra si luati in considerare consilierea nutritionala.

Eliminati consumul de alcool si hidratati-va corespunzator
Daca aveti orice fel de patologie pancreatica, consumul de alcool este interzis. Alcoolul cauzeaza leziuni pancreatice in mod direct. Deshidratarea afecteaza de asemenea functia pancreatica, asa ca asigurati-va ca sunteti mereu bine hidratat.

Incercati posturi temporare
Uneori poate fi necesar sa dati unui pancreas inflamat o pauza, prin limitarea aportului de mancare. Dieta lichida sau pauza alimentara de cel putin 12 ore poate promova o imbunatatire a functiei pancreatice.

Riscuri si complicatii

In ceea ce priveste complicatiile acestor anomalii congenitale, acestea difera in functie de fiecare tip. Pancreasul anular se poate complica cu obstructia completa a duodenului si astfel tulburari de alimentare si malnutritie.

In cazuri mai rare, cancerul pancreatic se asociaza cu pancreasul anular. Pancreasul divisum creste semnificativ riscul de pancreatita acuta si cronica, ce pot evolua pana la insuficienta pancreatica.

Cand ar trebui sa mergeti la medic

Daca dumneavoastra sau copilul dumneavoastra experimenteaza durere abdominala prelungita sau tulburari de deglutitie sau chiar varsaturi post-alimentare, este posibil ca pancreasul anular sa fie responsabil. De asemenea, orice simptomatologie sugestiva pancreatitei, ce include durere abdominala severa, greata si varsaturi, trebuie raportata unui medic cat mai curand.

Nu ezitati sa apelati la ajutor medical ori de cate ori apare unul sau mai multe simptome ingrijoratoare.

Preventie

Intrucat sunt defecte congenitale, cele doua patologii nu pot fi prevenite. Pot fi insa imbunatatite simptomele in cazul pancreatitei la pacientii cu pancreas divisum, prin respectarea unui regim adecvat, sarac in grasimi, si prin evitarea consumului de alcool. De asemenea, complicatiile celor doua boli congenitale pot fi prevenite prin consulturi regulate la medic si identificarea problemei din timp.

Concluzie

Pancreasul anular si pancreasul divisum sunt cele mai frecvente doua anomalii congenitale ale pancreasului. Acestea pot evolua complet asimptomatic sau pot da simptome si complicatii care sa duca la stabilirea diagnosticului, in copilarie sau la varsta adulta. Este important sa mergeti la medic de la aparitia primelor semne, pentru a primi un diagnostic si tratament corect si pentru a preveni eventualele complicatii.

Bibliografie

https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/annular-pancreas
https://www.healthline.com/health/pancreas-divisum#outlook-and-complications