Deficientele de invatare reprezinta un grup de afectiuni neuro-psihiatrice care limiteaza abilitatea creierului de a memora, a procesa si a produce informatii, ceea ce afecteaza capacitatea unei persoane de a vorbi, a asculta, a citi, a scrie, a calcula.
Un copil cu deficienta de invatare are un coeficient de inteligenta mediu spre mare, insa acesta ramane in urma in ceea ce priveste performantele academice din cauza incapacitatii de invatare. Statisticile prezente indica ca aproximativ 15% din totalul de scolari au un deficit de invatare.
Cel mai comun factor de risc este istoricul familial de deficit de invatare. Factorii de risc mai putin comuni includ nutritia precara, traumatismele cranio-cerebrale severe, abuzul si alti factori legati de sarcina. Otravirile, infectiile sistemului nervos central sau tratamentul pentru cancer pediatric precum leucemia pot, de asemenea, sa induca deficiente de invatare.
Deficienta de invatare nu are o cauza organica, ci este rezultatul unor modificari de la nivel cerebral, modificari ce apar independent de alti factori.
Factorii ce pot produce probleme de invatare, insa nu cauzeaza deficienta de invatare, includ orbirea, tulburarile de vedere, handicapul fizic sau motor. In mod similar, deficientele intelectuale, patologiile ce evolueaza cu autism sau coeficientul de inteligenta redus pot fi asociate cu dificultati de invatare, insa nu sunt considerate deficiente propriu-zise.
Dezavantajele economice, culturale si de mediu nu cauzeaza deficienta de invatare, insa pot fi asociate la acesti pacienti. Tulburarile de comportament si problemele psiho-emotionale sunt, de asemenea, mai frecvent intalnite la acesti pacienti.
Aproximativ 20% dintre copiii cu deficiente de invatare au si ADHD (deficit de atentie-hiperactivitate). Acesti copii pot deveni iritati, isi pierd interesul pentru scoala si evita orice fel de provocare intelectuala. Pot avea probleme de incredere in sine si probleme emotionale pana la anxietate, depresie, violenta, probleme sociale.
Copiii cu deficiente de invatare care insa nu primesc un diagnostic pot creste frustrati si nemultumiti de ei insisi.
Tulburarile de invatare sunt diferente in creierul unei persoane care pot afecta modul in care citeste, scrie, vorbeste, face matematica si gestioneaza alte sarcini similare. Acestea nu sunt o indicatie a inteligentei unei persoane. Cele mai comune dizabilitati de invatare sunt dislexia, disgrafia, discalculia, apraxia vorbirii, tulburarea centrala de procesare auditiva si tulburarile de invatare non-verbale.
Cel mai frecvent tip de deficienta de invatare este dislexia. Dislexia este o patologie ce afecteaza limbajul si comunicarea, ducand la probleme de citire, scriere, spunere pe litere, scriere de mana.
Deficientele de invatare sunt deseori pierdute din vedere si raman nediagnosticate multa vreme.
Parintii au rolul cel mai important pentru identificarea problemei, intrucat ei sunt responsabili de a observa anumite semne ale copilului. Cu cat mai mult timp petrece parintele cu copilul, cu atat mai mari sunt sansele de a observa eventualele dificultati de invatare.
Urmatoarele semne ar trebui sa ridice un semnal de alarma parintilor, intrucat pot sugera prezenta unei deficiente de invatare:
• Dificultati de citire, lipsa placerii de a citi
• Scris de mana dificil, urat
• Dificultati de intelegere si practicare a matematicii
• Dificultati in organizarea gandurilor si in exprimare
• Probleme de memorie
• Tulburari de coordonare
• Dificultati de limbaj si comunicare precum memorarea si amintirea cuvintelor, realizarea de rime, exprimarea gandurilor, urmarea directiilor si instructiunilor
• Dificultati in citirea pe litere
• Abilitate de a vorbi intarziata
Acei copii care au dislexie izolata, neasociata cu alte deficite de invatare, vor avea semne si simptome ce tin de limbaj si vorbire: dificultati in gasirea cuvantului potrivit, incapacitatea de a produce rime, dificultati de pronuntie si incurcarea cuvintelor intre ele, probleme de memorie pe termen scurt.
Deficientele de invatare sunt tratate prin educatie, fiind mereu preferata interventia cat mai precoce. Un invatator specializat ii poate invata pe acesti copii metode eficiente de invatare, strategii de invatare speciale pentru ei si metode ca acestia sa-si depaseasca conditia si bagajul emotional ce vine cu deficienta.
In plus fata de asigurarea unei institutii de invatamant ce ofera educatie speciala, legea impune asigurarea de servicii speciale pentru acasa acestor copii. Educatia in privat poate fi foarte benefica pentru a maximiza efectele. Repetarea unei clase nu este de regula recomandata si se asociaza cu prognostic pe termen lung inrautatit.
Atat copiii afectati, cat si familiile lor, pot beneficia de consiliere psihologica. Intelegerea copiilor si suportul emotional sunt absolut necesare, pentru ca acestia sa nu-si piarda increderea in sine. Este esential sa fie mereu gasite oportunitati in care copilul sa exceleze in ciuda deficientei de invatare. Consilierea psihologica va imbunatati si abilitatile sociale ale copiilor.
Nu exista tratament medicamentos pentru a remedia acest deficit. Patologiile asociate precum ADHD, anxietatea sau depresia pot insa beneficia de tratament recomandat de catre medicul neurolog pediatru/medicul psihiatru.
Medicii ar trebui sa urmareasca evolutia copiilor ca parte din gestionarea generala a bolii.
Desi copiii afectati nu depasesc niciodata aceasta deficienta, puterea lor de adaptare si imbunatatire a unor abilitati este deseori extraordinara.
Daca sunt diagnosticati de mici si se iau masuri in aceasta privinta, copiii invata sa-si accepte situatia si sa exceleze in domenii ce nu sunt afectate de deficienta.
De asemenea, ei ajung sa poata invata prin metode speciale, personalizate. Astfel, prognosticul este bun, intrucat multi dintre acesti copii ajung adulti de succes si fara probleme cauzate de boala.
Deficienta de invatare ramane o patologie prea putin cunoscuta, iar parintii pot schimba acest lucru prin cereri oficiale de testare de tip screening in gradinite si scoli. Scolile ar trebui sa testeze copiii suspecti de deficiente de invatare, pentru a-i identifica pe cei ce au nevoie de programe speciale de invatare.
Este important ca atat personalul din institutia de invatamant, cat si familia si echipa medicala sa lucreze impreuna pentru a stabili diagnosticul de deficienta de invatare si pentru a concepe un plan de educatie special, optim pentru copil.
Cu cat debutul acestei educatii este mai rapid, cu atat mai mari sunt sansele ca acel copil sa se dezvolte normal, sa-si gaseasca domeniul de interes si sa ajunga un adult complet functional si productiv.
Progresul copilului trebuie intotdeauna monitorizat de catre parinti pentru a observa locurile in care trebuie facute imbunatatiri.
Comunicarea dintre parinti si specialisti, precum si dintre parinti si educatori, este esentiala. Atmosfera de acasa si asigurarea unui mediu sigur, incurajator, sunt, de asemenea, de mare ajutor pentru copil.
Deficientele de invatare reprezinta deficite neurologice permanente, caracterizate prin deficit de memorare, procesare si producere de informatii. Copiii care primesc diagnosticul devreme si pentru care se intervine cu programe speciale de educatie pot ajunge sa fie adulti de succes.
Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/childrens-health/in-depth/learning-disorders/art-20046105
https://www.healthychildren.org/English/health-issues/conditions/learning-disabilities/Pages/Learning-Disabilities-What-Parents-Need-To-Know.aspx
https://childmind.org/topics/learning-disorders/
https://www.nhs.uk/conditions/learning-disabilities/