Astmul ramane o provocare pentru pacienti si medici, chiar daca exista tratamente care permit o viata normala

Astmul, una dintre cel mai frecvente boli cronice, ramane o provocare pentru pacientii si medicii din intreaga lume, chiar daca in prezent exista tratamente inovative care permit o viata normala. Peste 300 de milioane de oameni din intreaga lume sunt diagnosticati cu astm, in Europa, o persoana moare din cauza acestei boli in fiecare ora, iar in Romania sunt un milion de pacienti diagnosticati (5-10% dintre ei au astm sever), dar apar din ce in ce mai multe cazuri. Ziua Mondiala de Lupta impotriva Astmului este marcata in intreaga lume in prima zi de marti a lunii mai, in scopul constientizarii si educatiei in legatura cu astmul bronsic. Tema din acest an este „Ingrijire pentru TOTI pacientii cu astm”.

Astmul este o boala a cailor respiratorii care transporta aer catre plamani. Din cauza bolii, caile respiratorii ajung sa se ingusteze si sa se umple cu mucus, lucru care face respiratia dificila si duce la episoade de tuse. Atunci cand astmul este sub control - este tratat corespunzator - caile respiratorii sunt curate, iar aerul circula normal.

Astmul poate aparea inca din copilarie sau la orice alta varsta si nu este o boala contagioasa, chiar daca, uneori, mai multi membri ai aceleiasi familii pot suferi de astm.

Cauzele aparitiei astmului bronsic nu sunt pe deplin intelese, insa boala este cauzata, cel mai probabil, de o combinatie intre factori ereditari si factori de mediu. Spre exemplu, copiii care sufera de alergii alimentare sunt mai predispusi la astm.

Cele mai frecvente simptome ale astmului sunt:
• respiratie suieratoare;
• senzatie de limitare a respiratiei;
• tuse - mai accentuata in timpul noptii si in orele diminetii;
• dureri toracice - mai accentuate in timpul noptii si in orele diminetii;
• persoanele care sufera de astm bronsic se pot trezi in timpul noptii din cauza tusei sau a dificultatilor de respiratie;
• crize de astm - care sunt episodice. Ele pot fi usoare, grave sau foarte grave. In timpul unei crize severe de astm, pacientul poate muri.

Spirometrii gratuite timp de trei zile in Sun Plaza

Cu prilejul Zilei Mondiale de Lupta impotriva Astmului, Societatea Romana de Pneumologie ofera spirometrii gratuite, timp de trei zile, in centrul comercial Sun Plaza din Bucuresti. Programul spirometriilor gratuite este vineri, 5 mai - 16:00 - 22:00, sambata, 6 mai - 10:00 - 22:00, duminica, 7 mai - 10:00 - 16:00.

Astmul, o boala inca subdiagnosticata si intermitent tratata, ramane o provocare pentru medic si pacient. Progresele terapeutice actuale permit tratarea tuturor pacientilor, indiferent de stadiul de severitate al bolii, ultimele tratamente biologice dau o noua sansa chiar si celor cu astm sever. Totul este ca tratamentele sa fie urmate corect si constant.” spune prof. dr. Florin Mihaltan, medic primar pneumolog, presedintele viitor al Societatii Romane de Pneumologie (2024 - 2026).

Desi vorbim de o boala cronica, o boala care ne afecteaza inca din copilarie, putem sa vorbim de o boala tratabila. O boala cu care, daca e corect tratata, putem avea o viata normala. Putem sa facem sport si sa fim chiar campioni. Astmul nu trebuie sa fie un stigmat!” spune prof. dr. Cristian Oancea, medic primar pneumolog, secretarul general al Societatii Romane de Pneumologie.

Cum diagnosticam astmul:
• Spirometria este un test simplu utilizat pentru diagnosticarea astmului bronsic, atunci cand simptomele conduc la suspiciunea de astm.
• Spirometria este utilizata, de asemenea, si dupa diagnostic, pentru monitorizarea bolii.
„De cativa ani, romanii au la dispozitie platforma casapneumologilor.ro. Aici sunt informatii despre bolile pulmonare, o harta a pneumologilor din Romania si aplicatia Navigator. In felul acesta, o programare la un medic pneumolog aflat aproape de casa pacientului este mult mai usoara. Programarile se pot face si telefonic, la numarul 021.9904.” spune prof. dr. Roxana Maria Nemes, medic primar pneumolog, presedinta Societatii Romane de Pneumologie.

Aderenta la tratament. Sau de ce oamenii nu isi iau medicamentele prescrise.

Succesul tratamentului pentru astm depinde in mare masura de pacienti si de disciplina lor de a-si lua medicamentele prescrise, lucru numit de medici drept „aderenta la tratament”. Cu toate acestea, astmul si BPOC au una dintre cele mai scazute rate de aderenta la tratament, doar 33% dintre pacienti urmeaza intocmai ce le-au prescris medicii. Prin comparatie, diabetul are 51%, depresia 62%, iar cancerul, scleroza multipla si hipertensiunea arteriala au peste 75% aderenta la tratament. Mai mult, in Romania, aderenta la tratamentele inhalatorii este de 68%.

Principalele motive pentru care oamenii nu isi iau medicamentele sunt faptul ca uita si ca intrerup tratamentul atunci cand incep sa se simta bine (chiar daca indicatia medicului este alta).

„Dialogul medic - pacient este esential pentru a imbunatati aderenta la tratament: tehnica inhalatorie corecta trebuie explicata si verificata la fiecare vizita; necesitatea unui tratament continuu, desi simptomele apar si dispar, trebuie argumentata intr-un limbaj adecvat. Aderenta la tratamentul zilnic este un factor esential al succesului terapeutic pentru pacientul cu astm bronsic.” spune prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, medic primar pneumolog, presedinta Sectiunii de Cancer Pulmonar a Societatii Romane de Pneumologie.

Sfaturi pentru a tine boala sub control pentru pacientii cu astm bronsic:

1. Asigurati-va ca respectati tratamentul prescris de medic si ca stiti cum sa utilizati inhalatorul corect si folositi-l ori de cate ori va spune medicul.

2. Mergeti la medic cel putin o data pe an pentru controale sau imediat dupa ce ati avut un atac de astm sau o accentuare a simptomelor. Vizita periodica la medic este necesara si daca va simtiti bine.

3. Cereti un plan de actiune scris pentru astmul bronsic, astfel incat sa stiti ce aveti de facut pentru a gestiona bine boala sau atunci cand ea se agraveaza.

4. Stati cat mai departe de factorii de risc care pot declansa crize de astm - praf, blana de animale, polen, mucegai, fum de tigara, poluare, infectii respiratorii, efort fizic mare.

Despre Societatea Romana de Pneumologie
Societatea Romana de Pneumologie este formata cu scopul promovarii asistentei medicale, educatiei si cercetarii stiintifice in domeniul bolilor respiratorii. SRP este continuatoarea organizatiilor neguvernamentale din Romania cu acelasi scop: „Societatea pentru profilaxia tuberculozei” (1901), „Societatea pentru studiul tuberculozei” (1929), „Liga contra tuberculozei” (1946), „Societatea de Ftiziologie” (1963) si „Societatea de Pneumoftiziologie” (1991).