Grefa osoasa are rol in repararea si vindecarea oaselor dupa o fractura sau dupa un proces de consolidare gresit. Prin grefarea osoasa, doua oase se sudeaza si mai bine, lucru ce ajuta in patologiile ce evolueaza cu durere cronica.
Exista multiple tehnici si moduri de grefare osoasa precum alogrefele, autogrefele si grele osoase sintetice.
Realizarea unei grefe osoase este o procedura chirurgicala ce favorizeaza procesul de osteogeneza (formare de os) natural, pe care corpul deja il are.
Tehnica de grefare presupune aplicarea substantelor de grefare in regiunile slabe, rupte sau cu deficit de os, pentru a adauga suport. Tesutul este stimulat sa creasca si sa se restabileasca continuitatea osoasa, puterea si rigiditatea oaselor.
Procedura de grefare osoasa poate fi necesara la pacientii care au avut o fractura, dar care in urma tratamentului clasic nu s-a consolidat complet, oasele nu s-au vindecat in intregime.
Exista 3 principale defecte ce pot duce la nevoia de grefa osoasa:
• Consolidare intarziata: Fuzionarea oaselor apare mult mai lent decat este asteptat
• Consolidare gresita: Oasele se vindeca intr-o pozitie anormala
• Lipsa consolidarii: Oasele nu se fuzioneaza
Alte indicatii de utilizare a grefelor osoase includ:
• Patologii osoase primare precum osteonecroza sau tumorile osoase
• Osteomielita (infectia osoasa)
• Anomalii congenitale precum membrele inegale
• Grefa osoasa dentara, inaintea unui implant dentar
• Operatia de inlocuire de sold cu implantarea articulatiei artificiale
• Fuziunea vertebrala
• Traumatisme soldate cu fracturi
Exista cateva metode de a realiza o grefa osoasa. Acestea sunt:
• Allogrefa. In acest tip de grefa se utilizeaza tesut osos de la o alta persoana, numita donator. Serviciile de sanatate publica au reglementari stricte in ceea ce priveste pastrarea si manipularea tesuturilor, pentru a asigura viabilitatea si siguranta grefelor.
• Autogrefa. Intr-o autogrefa este utilizat tesut osos de la un alt os din propriul organism. Cel mai adesea se recolteaza un fragment osos de la nivelul crestei iliace, care face parte din osul bazinului. Avantajul utilizarii propriului tesut este cresterea sansei de fuziune osoasa eficienta. Dezavantajul este cantitatea limitata de tesut pe care o putem folosi.
• Aspiratul medular. Maduva osoasa este o substanta spongioasa ce se gaseste in interiorul oaselor. Aceasta contine celule stem si celule progenitoare ce pot ajuta la vindecarea oaselor fracturare.
Cu ajutorul unui ac, medicul recolteaza o proba de maduva din creasta iliaca. Aspiratul medular poate fi utilizat singur sau in combinatie cu grefele osoase, pentru a le accentua consolidarea.
• Grefa osoasa sintetica. In cadrul acestei proceduri se folosesc tesuturi osoase artificiale, materiale produse dintr-o multitudine de substante.
Procedura de grefare osoasa se realizeaza de catre medicul ortoped, in sala de operatii. Veti primi anestezie loco-regionala si/sau generala, in functie de particularitatile fiecarui caz.
Medicul va face apoi o incizie pana la nivelul osului ce trebuie grefat. Tesutul patologic este indepartat, osul este curatat si pregatit pentru a primi grefa.
Tesutul de grefa este apoi aplicat si securizat cu ajutorul unor tehnici chirurgicale speciale ce pot include placi metalice, suruburi, fixatoare.
Recuperarea este de regula scurta, insa depinde de osul grefat si de starea generala a pacientului.
Toate procedurile de grefare osoasa, precum si alte interventii chirurgicale, vin cu cateva riscuri. Acestea includ:
• Hemoragii
• Infectii
• Probleme de vindecare a osului
• Durere cronica
• Cicatrizare excesiva
Beneficiile acestui tratament difera in functie de tipul de grefa.
Autogrefa:
• Nu prezinta risc de transmisie a patologiilor
• Risc redus de infectie
• Sanse crescute de vindecare eficienta
Allogrefa:
• Nu are nevoie de proceduri separate pentru recoltarea tesutului osos si grefarea acestuia
• Risc redus de transmisie a patologiilor
• Nu presupune pierderea tesutului din alte oase
Grefa osoasa sintetica:
• Este sterila, cu risc inexistent de contaminare a osului
• Disponibilitate mare, de marimi si dimensiuni variabile
• Numeroase optiuni, ceea ce ofera accesibilitate crescuta pentru un numar mai mare de pacienti
Odata cu timpul, materialul de grefa, biologic sau sintetic, incepe sa fuzioneze sau sa creasca in tesutul osos preexistent. Acest proces poate dura de la cateva saptamani pana la un an de zile dupa interventia de grefare.
Durata perioadei de recuperare depinde de marimea si locatia exacta a grefei osoase. Alti factori ce influenteaza eficienta grefei sunt varsta pacientului si starea generala de sanatate.
In ceea ce priveste prognosticul, segmentele osoase cu grefa se vindeca fara complicatii, de cele mai multe ori.
In cazuri rare, recuperarea si consolidarea grefa-os nu merge conform planului.
Problemele ce pot aparea sunt:
• Reactia de rejet a grefei: organismul nu accepta acest tesut strain in organism si apare o reactie imunologica exagerata
• Infectii
• Leziuni nervoase periferice
Pentru a reduce riscul de complicatii si a imbunatati prognosticul, medicii recomanda in primul rand oprirea fumatului sau utilizarii produselor cu tutun. Fumatul intarzie procesele de vindecare si astfel scade sansele de a avea rezultate bune in urma grefelor osoase.
Dupa procedura de grefare, este posibil sa ramaneti internat pe sectia de ortopedie pentru o scurta vreme, cateva zile.
Medicul va externeaza apoi cu sau fara tratament medicamentos la domiciliu si cu programare de consult peste o perioada de timp.
Daca inafara consulturilor regulate de dupa interventie, experimentati oricare dintre urmatoarele simptome, sunati-va medicul si anuntati-l:
• Hemoragii, tumefiere, echimoze sau secretii neobisnuite la nivelul la care s-a facut incizia
• Febra
• Amorteala sau furnicaturi, semne ale neuropatiei, la locul grefei
• Durere ce nu raspunde la tratament medicamentos
Grefa osoasa este un tratament chirurgical ce consta in aplicarea tesutului osos sau a tesutului sintetic osos la nivelul oaselor lezate. Grefele osoase se utilizeaza preponderent dupa fracturi.
Metodele de grefare osoasa sunt multiple si includ allogrefa, autogrefa si grefarea cu os sintetic.
Medicul dumneavoastra ortoped va decide care este cea mai buna optiune, pe baza istoricului medical si a starii generale de sanatate.
Prognosticul este de cele mai multe ori unul bun, iar grefele osoase raman un tratament eficient pe termen lung.
Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/16796-bone-grafting
https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/bone-grafting