Atunci cand oamenii consuma cafeina in mod regulat, adesea dezvolta o "toleranta" la aceasta, ceea ce scade eficienta stimulentului daca nu se consuma si mai multa cafeina. Cand cineva inceteaza brusc sa mai bea cafeina, adesea resimte simptome de sevraj, cum ar fi iritabilitate, dureri de cap, neliniste, tristete si oboseala.
Simptomele sunt cele mai grave in primele cateva zile dupa ce se opreste consumul de cafeina, dar de obicei se amelioreaza dupa o saptamana. Consumul unei cantitati mai mici in timp poate ajuta la reducerea efectelor secundare.
Cafeina reprezinta cel mai fercvent consumat tip de substanta psihoactiva din lume. Functioneaza ca un stimulent al sistemului nervos central, ceea ce inseamna ca afecteaza activitatea neuronilor din creier si creste nivelul de alerta, totodata reducand senzatia de oboseala.
Daca organismul se obisnuieste cu cafeina, eliminarea acesteia din alimentatie poate provoca simptome de sevraj, care incep de obicei la 12-24 de ore dupa ce se opreste consumul de cafeina. Sevrajul la cafeina este o afectiune medicala reala cu care se poate confrunta oricine consuma cafeina in mod regulat.
Atunci cand cineva care bea cafeina in mod regulat se opreste din a mai consuma aceasta substanta, apare sevrajul la cafeina. Majoritatea persoanelor care consuma in mod regulat bauturi cu cafeina cunosc cel putin unele dintre semnele acestui sevraj.
Exista mai multe motive pentru care s-ar putea dori oprirea consumului de cafeina, de la faptul ca ar putea crea o senzatie ca pacientul se simte rau, si pana la pretul ridicat din cafenele al cafelelor de specialitate. Dar, imediat ce se inceteaza consumul de cafea, este posibil sa apara simptome inconfortabile ale sevrajului la cafeina, cum ar fi senzatia de ameteala, oboseala, durerile de cap, iritabilitatea, senzatie de rau si voma sau o dispozitie proasta.
Atunci cand se sare peste cafeaua de dimineata, unele simptome pot aparea in doar cateva ore. In functie de cat de multa cafeina este consumata de obicei, acestea pot fi destul de usoare sau mai severe.
Iata semnele si simptomele sevrajului la cafeina cele mai frecvente pe care le experimenteaza majoritatea oamenilor atunci cand se opresc din a mai consuma aceasta substanta.
Dureri de cap
Unul dintre cele mai comune semne ale sevrajului la cafeina il reprezinta durerile de cap. Specialistii cred ca, deoarece cafeina provoaca ingustarea vaselor de sange, oprirea sau reducerea consumului de cafeina face ca aceste vase de sange sa se deschida si sa trimita mai mult sange catre creier.
Aceasta schimbare brusca a fluxului de sange poate provoca dureri de cap puternice din cauza sevrajului, care pot dura diferite perioade de timp si se pot inrautati pe masura ce creierul se obisnuieste cu sangele suplimentar.
Stresul si anxietatea
Persoanele care inceteaza sa mai consume cafeina in mod regulat raporteaza adesea ca se simt anxioase. Organismul poate deveni dependent fizic si mental de aceasta, ceea ce ii poate face pe oameni sa se simta anxiosi.
De asemenea, daca va luati cea mai mare parte a cofeinei din sucuri sau cafea cu adaos de zahar, scaderea brusca a zaharului poate agrava si mai mult anxietatea cauzata de sevrajul de cafeina.
Lipsa de energie si oboseala
Oamenii folosesc adesea bauturile cu cafeina ca sa obtina energia de care au nevoie pentru a trece ziua sau pentru a compensa faptul ca nu au dormit suficient.
Odata cu consumul unei cesti de cafea unei bauturi energizante, concentrarea se imbunatateste, ritmul cardiac si nivelul glicemiei cresc. Acest lucru asigura mai multa energie fizica si mentala.
Urmarind aceste efecte, consumatorii pot deveni dependenti de cafeina si au nevoie de tot mai multa pentru a obtine acelasi impuls energetic. Acesta este motivul pentru care oamenii care reduc sau inceteaza sa mai consume cafeina spun adesea ca se simt obositi.
De asemenea, cafeina creste starea de alerta si scade oboseala prin blocarea receptorilor pentru neurotransmitatorul adenozina, care creeaza senzatia de somnolenta. Eliminarea cafeinei din alimentatie poate avea efectul opus, creand stari de oboseala si somnolenta.
Depresia si iritabilitatea
Este binecunoscuta starea de bine pe care o poate oferi consumul de cafeina, prin capacitatea de a bloca adenozina si de a oferi mai multa energie. Aceste efecte dispar odata cu intreruperea consumului de cafeina.
Din acest motiv, starea de spirit poate avea de suferit. Consumatorii devin irascibili si tristi atunci cand opresc consumul de cafeina.
De asemenea, persoanele care beau cafea in fiecare zi sunt adesea morocanoase inainte de prima lor ceasca din zi. Este posibil ca acest sentiment de iritabilitate sa fie cauzat de catre cafeina din cafea.
Oamenii care beau cafea sunt obisnuiti cu modul in care cafeina le stimuleaza starea de spirit si le ofera o explozie de energie. Deoarece cafeina ramane in organism doar aproximativ 5 ore, simptomele de sevraj, cum ar fi iritabilitatea, pot aparea dupa o noapte de somn.
Dificultati in mentinerea atentiei
Cafeina creste cantitatea de adrenalina (numita si epinefrina), un hormon care este produs de glandele suprarenale atunci cand organismul este stresat. De asemenea, ajuta ca dopamina si norepinefrina sa lucreze mai mult.
Acest lant de reactii creste ritmul cardiac si tensiunea arteriala si determina creierul sa lucreze mai mult, facand persoana mai alerta si mai capabila sa se concentreze. Oprirea brusca a cafeinei poate ingreuna concentrarea, deoarece organismul trebuie sa lucreze din greu pentru a se obisnui sa functioneze fara ea.
Tremuraturi
Chiar daca tremuraturile nu sunt la fel de frecvente ca alte simptome ale sevrajului la cafeina, acestea se pot manifesta la persoanele foarte dependente.
Deoarece cafeina este un stimulent al sistemului nervos central, prea multa cafeina poate crea senzatia de agitatie sau anxietate, si poate genera tremuratul mainilor.
Simptomele sevrajului la cafeina ar trebui sa dureze doar intre 2 si 9 zile, cele mai grave avand loc la 24-51 de ore dupa ultima ceasca de cafea. Chiar daca aceste simptome dureaza de obicei doar o perioada scurta de timp, ele pot fi puternice si pot ingreuna activitatile zilnice.
Exista modalitati de a scadea probabilitatea de a avea aceste efecte secundare neplacute, precum reducerea treptata a consumului, reducerea consumului de bauturi cu cafeina, o hidratare atenta, incercarea stimularii nivelului de energie fara cafeina si, bineinteles, odihna suficienta.
Majoritatea oamenilor trec rapid peste sevrajul la cafeina, iar majoritatea simptomelor sunt usoare si pot fi tratate cu autoingrijire si analgezice. Pentru a renunta definitiv la cafeina, este necesara atentia in privinta acestui aspect.
Dupa depasirea sevrajului, consumul de mai multa cafeina decat s-ar fi dorit poate avea loc cu usurinta. Este important ca pacientul sa cunoasca alimentele si bauturile care contin cafeina si sa fie constient ca aceasta substanta se poate afla chiar si in unele medicamente.
Consumul excesiv repetat de prea multa cafeina va conduce din nou la confruntarea acelorasi simptome de sevraj. Se recomanda re-inceperea reducerii consumului pentru a elimina treptat cafeina sau reducerea cantitatii consumate.
Sevrajul la cafeina se poate intampla oricarei persoane care consuma cafeina in mod regulat si care inceteaza brusc sa o mai foloseasca. Simptomele frecvente includ dureri de cap, oboseala, un nivel scazut de energie, iritabilitate, anxietate, concentrare slaba, depresie si tremuraturi, care pot dura intre 2 si 9 zile.
Exista modalitati de a scapa de aceste simptome, cum ar fi reducerea treptata a consumului de cafeina, mentinerea hidratarii, dormitul suficient si gasirea unor modalitati naturale de a obtine mai multa energie. La inceput, sevrajul de cafeina poate parea insuportabil, dar este doar o senzatie temporara pe calea catre a scadea dependenta de cafeina.
Bibliografie:
https://www.healthline.com/nutrition/caffeine-withdrawal-symptoms
https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/caffeine/
https://my.clevelandclinic.org/health/articles/15496-caffeine-how-to-hack-it-and-how-to-quit-it
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430790/
https://mentaltimes.co.uk/the-evolution-of-a-term-what-is-addiction/
https://www.verywellmind.com/what-to-expect-from-caffeine-withdrawal-21844
https://www.webmd.com/diet/ss/slideshow-what-happens-when-you-give-up-caffeine