Melanomul este un tip de cancer, o tumora cu originea in celulele ce produc melanina. Melanina este pigmentul natural al organismului, produs atat in piele si fire de par, cat si la nivelul ochiului, in iris, pentru a da culoarea irisului. Melanomul irian se numeste si melanom ocular.
Majoritatea melanoamelor oculare se produc intr-o regiune a globului ocular profunda, ce nu poate fi vazuta cu ochiul liber. Desi exista tratamente multiple, diagnosticul si tratamentul melanomului irian sunt dificile si pot implica complicatii oculare.
Deseori, melanomul irian nu cauzeaza semne si simptome. In cazurile in care acestea apar, ele pot include:
• Prezenta scotoamelor in campul vizual (mici puncte negre sau albe de dimensiuni variabile, vazute de catre pacient)
• Aparitia unei regiuni negre, rotunjite, pe suprafata irisului, vizibila din exterior
• Modificarea formei pupilare (centrul irisului, portiunea neagra)
• Vedere incetosata unilaterala, la un singur ochi
• Pierderea sau slabirea vederii periferice
Faceti o programare la medicul oftalmolog daca experimentati orice fel de simptom ce va ingrijoreaza. Modificarile bruste de vedere reprezinta urgente oftalmologice, ceea ce impune ajutorul medical de urgenta.
Melanomul ocular nu are cauze exacte. Cercetatorii stiu ca melanomul apare atunci cand se produc erori de dezvoltare a ADN-ului in celulele globului ocular. Celulele producatoare de melanina se vor dezvolta si vor creste incontrolabil, devenind mutante. Celulele mutante se acumuleaza si formeaza melanomul ocular.
In functie de localizare, exista 3 tipuri principale de melanom. Cel mai frecvent, melanomul se dezvolta la nivelul uveei (portiunea centrala a globului ocular). La randul ei, uveea are trei straturi unde poate aparea un melanom:
• Irisul (portiunea colorata a ochiului)
• Coroida-stratul de vase sanguine si tesut conjunctiv. Coroida asigura vascularizatia si nutritia sclerei si retinei.
• Corpul ciliar, situat in fata uveei, cu rol secretor
Localizarea exacta a melanomului este deseori dificil de identificat, insa unele studii au demonstrat prezenta iriana a melanomului ca fiind cea mai frecventa. Din acest motiv, orice melanom ocular se considera melanom irian, pana la o eventuala proba contrarie.
Mult mai rar, melanoamele pot aparea si la nivelul conjunctivei, acel strat ce acopera suprafata externa a globului ocular, respectiv suprafata interna a pleoapelor.
Factorii ce cresc riscul unei persoane de a dezvolta melanom ocular, sunt:
• Culoarea deschisa a ochilor. Persoanele cu ochi verzi sau albastri au risc crescut de melanom irian.
• Culoarea deschisa a pielii. Persoanele din rasa alba au risc crescut de melanom ocular, in comparatie cu cele din alte rase.
• Varsta. Riscul de melanom creste cu varsta.
• Anumite afectiuni dermatologice mostenite. Sindromul de nev displastic cauzeaza aparitia nevilor anormali (alunite) si este asociat cu melanoame tegumentare si melanoame oculare. In plus, persoanele cu pigmentari tegumentare anormale ce implica si pielea pleoapelor au risc crescut de hiperpigmentare oculara, afectiune numita melanocitoza. Prin prezenta melanocitozei, creste riscul de melanom ocular.
• Expunerea la lumina ultravioleta. Rolul luminii UV in aparitia melanomului este inca necunoscut. Exista insa studii ce asociaza lumina UV solara si lumina UV din cadrul solarelor artificiale cu risc crescut de melanom ocular. Astfel, oftalmologii recomanda purtarea ochelarilor de soare cu protectie UV pe durata sezonului cald.
• Anumite mutatii genetice. Unele gene mostenite de la parinti va pot predispune la a dezvolta melanom irian.
Complicatiile date de melanomul ocular includ:
• Cresterea presiunii intraoculare si instalarea glaucomului. O tumora de tip melanom, pe masura ce creste in dimensiuni, produce un efect de masa si creste presiunea globului ocular. Astfel se instaleaza glaucomul, manifestat prin ochi rosu si dureros si scaderea acuitatii vizuale.
• Scaderea sau pierderea acuitatii vizuale. Melanoamele oculare de dimensiuni mari pot cauza complicatii precum dezlipirea de retina, ceea ce duce la pierderea vederii la ochiul afectat. Melanoamele de dimensiuni mai mici pot, de asemenea, duce la pierderea vederii, atunci cand au pozitii si localizari vicioase. Poate aparea slabirea vederii in cadranul central sau in cadranul lateral, in functie de localizarea tumorii.
• Complicatii date de extinderea tumorala.Tumora se poate raspandi in structurile din vecinatate, dar si inafara ochiului si a orbitei. Melanomul poate da si metastaze la distanta, in ficat, plamani si oase.
Pentru a diagnostica melanomul, medicul specialist oftalmolog va recomanda:
• Un examen obiectiv ocular. Medicul va examina suprafata externa a ochiului, pentru a identifica semne precum roseata, vasele dilatate sau secretii oculare. Tot in cadrul acestei etape se pot observa uneori fragmente tumorale sub forma de pete inchise la culoare, la nivelul irisului. Urmeaza examenul profund a globului ocular, pentru care medicul va utiliza diverse instrumente. Acestea includ oftalmoscopul si/sau biomicroscopul format din mai multe lentile si tipuri de lumina. Vor putea fi vizualizate majoritatea tumorilor prezente in globul ocular, precum si alte modificari sau complicatii.
• Ecografia de glob ocular. Transductorul ecografului este plasat pe suprafata palpebrala si se poate vizualiza globul ocular.
• Angiografia vaselor de sange oculare. Prin angiografie se pot vizualiza vasele de sange ce hranesc globul ocular. Se va utiliza substanta de contrast.
• Biopsie. In cazuri mai rare, medicul va avea nevoie de un fragment din tesutul ocular si/sau tumoral. Acest fragment se va recolta prin biopsie. Un ac subtire este inserat la nivel ocular si utilizat pentru a intepa si recolta celule dintr-un tesut suspect. Tesutul este apoi analizat in laborator, in cautarea celulelor melanice. Biopsia nu este necesara intotdeauna pentru diagnosticului melanomului ocular.
Fiind forma despre o tumora maligna, canceroasa, trebuie intotdeauna avut in vedere faptul ca melanomul poate fi deja raspandit, fie in vecinatate, fie prin metastaze in alte regiuni ale corpului. Astfel se vor efectua teste imagistice si de laborator pentru a identifica aceste metastaze:
• Analize de sange pentru functia hepatica
• Radiografie toracica
• CT (Computer tomograf)
• PET-CT (Computer tomograf cu emisie de protoni)
• Ecografie abdominala
• RMN cranio-cerebral
Melanomul ocular poate fi tratat prin diverse metode ce depind de localizarea si marimea tumorii, precum si de starea generala de sanatate si preferintele pacientului. Melanomul ocular de dimensiuni mici nu necesita tratament imediat, in special daca este asimptomatic. Unele tumori nu cresc, ci raman la aceeasi dimensiune, nefiind nevoie de tratament ulterior. Acesti pacienti vor fi urmariti periodic pentru a identifica modificarile tumorii.
Pentru melanomul ocular ce necesita tratament, medicul oftalmolog va alege una sau mai multe dintre urmatoarele:
• Radioterapie
• Tratament cu laser
• Terapia fotodinamica
• Crioterapia
• Interventii chirurgicale (rezectia melanomului sau rezectia intregului glob ocular, in cazurile avansate)
Melanomul irian este cel mai frecvent tip de melanom ocular, fiind o tumora maligna cu originea in celulele producatoare de melanina de la nivelul globului ocular. Este o tumora dificil de diagnosticat din cauza stadiului asimptomatic frecvent. Odata diagnosticat, tratamentul depinde de marimea tumorii si de localizarea acestuia, precum si de impactul simptomatologic pe care il are tumora.
Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/eye-melanoma/diagnosis-treatment/drc-20372376
https://eyecancer.com/eye-cancer/conditions/iris-tumors/iris-melanoma/