Jocurile de noroc se pot transforma dintr-o activitate distractiva si inofensiva intr-o obsesie cu consecinte grave. Indiferent daca este vorba de pariuri sportive, ruleta, poker, jocuri de cazino sau online, o problema legata de jocurile de noroc poate interfera cu multe aspect din viata unei persoane.
Dependenta de jocuri de noroc este o tulburare de control al impulsurilor. Un jucator de noroc compulsiv nu poate controla impulsul de a paria, chiar si atunci cand are consecinte negative pentru el sau pentru cei dragi. Aceste persoane continua sa parieze chiar si in ciuda pierderilor substantiale, ignorand adesea alte indatoriri si parerile celor din jur.
O astfel de persoana isi va minimiza sa nege problema si va simti nevoia sa ascunda altora faptul ca joaca astfel de jocuri sau frecventa cu care o face. Lipsa de control sau constientizarea momentului in care este nevoie sa se retraga este de asemenea intalnita, astfel rezultand probleme financiare grave.
Unele persoane participa la jocuri de noroc chiar si atunci cand nu au bani pe care sa-i parieze, ignorand nevoile familiei sau datoriile pe care deja le au. Pot recurge chiar la modalitati ilegale de a face rost de bani pentru a-si satisfice dependenta.
Multi experti cred ca jucatorii trec prin etape progresive pana ajung la a dezvolta o dependenta. Nu toti jucatorii trec prin toate aceste etape si ordinea lor nu este mereu aceeasi:
Etapa castigurilor
In aceasta etapa individul descopera faptul ca jocurile de noroc sunt interesante, implica socializare si le poate vedea ca pe o scapare de la singuratate sau de la stresul creat la munca sau in familie. Emotiile pozitive asociate cu jocurile de noroc pot creste in urma catorva victorii, iar individul inca mai are bani si se simte in control.
Etapa pierderilor
Etapa castigurilor se intransforma mai repede sau mai tarziu in cea a pierderilor. Odata ce pierderile cresc, jucatorul devine din ce in ce mai procupat, iar nevoia de a face pariuri mai mari si mai frecvente creste. Mizele financiare si emotionale cresc si ele, individul fiind tentat sa-si compenseze pierderile printr-un posibil castig care intarzie sa apara.
Etapa disperarii
In aceasta etapa persoana este posibil sa se confrunte cu probleme de sanatate, cum ar fi insomnia, in timp ce datoriile cresc si relatiile personale se strica. Emotional, acesta se simte fara putere sau speranta, intervenind episoadele depresive.
Internarea in centre de reabilitare este o optiune pentru persoanele cu probleme grave, care au nevoie de ingrijiri in mod constant.
O dependenta sau o problema de jocuri de noroc este adesea asociata cu alte tulburari de comportament sau de dispozitie. Abuzul de substante, stresul, depresia si anxietatea pot fi adesea intalnite concomitent.
Tratarea afectiunii de baza, de la care porneste dependenta este esentiala, masurile luate fiind diferite de la caz la caz si incluzand diverse metode de terapie si tratament medicamentos.
Terapia cognitiv comportamentala este un tip de terapie care are scopul de a schimba comportamentul fata de jocurile de noroc prin corectarea gandurilor si convingerilor false despre acest subiect. De asemenea, poate ajuta persoana sa isi resolve si problemele relationare, de munca si financiare cauzate de dependenta.
Personele din preajma unui dependent de jocuri de noroc se confrunta cu emotii conflictuale diverse, datorate incercarilor de a impiedica acest obicei. E posibil sa existe sentimente de furie sau chiar de oboseala dupa numeroase interventii nereusite.
Jucatorii compulsivi au nevoie de ajutorul familiei si prietenilor, insa in final, decizia de a renunta trebuie sa fie a lor. Nu poti opri pe cineva sa joace jocuri de noroc, insa il poti incuraja sa ceara ajutor, il poti sustine in eforturile pe care le face. De asemenea, trebuie luate in serios orice discutii despre sinucidere, deoarece odata ce realizeaza consecintele propriilor actiuni, jucatorii compulsivi pot trece printr-o scadere semnificativa a stimei de sine, ceea ce poate determina tentative de suicid.
Membrii familiei unei astfel de persoane sunt sfatuiti sa ceara ajuturul atunci cand se simt coplesiti, chiar si in ciuda unor eventuale sentimente de rusine. De asemenea, este important sa nu ia vina asupra lor si sa incerce sa se protejeze pe ei insisi atat emotional cat si financiar. Deoarece metodele folosite de un jucator de noroc pentru a cere bani familiei sunt foarte diverse (de la manipulare la amenintari), persoanele implicate trebuie sa isi tina in siguranta propriile venituri si sa se gandeasca in ce fel vor refuza jucatorul compulsiv atunci cand acesta va incerca sa le acceseze fondurile.
Pentru multe persoane, nu renuntarea la jocurile de noroc este cea mai mare provocare. Mentinerea recuperarii este mult mai dificila si reprezinta un angajament permanent de a sta departe de jocurile de noroc.
Internetul a facut jocurile de noroc mult mai accesibile, ceea ce face mai greu pentru dependentii in recuperare sa evite recidiva. Astfel, este indicata evitarea paginilor web care ar putea reprezenta o tentatie, prezenta oamenilor dragi in jur si permiterea altei persoane de a se ocupa de finante.
Timpul care in mod normal ar fi fost folosit pentru jocuri de noroc, trebuie alocat altor feluri de activitati. Pentru inlocuirea nevoii de adrenalina se recomanda alegerea unui hobby mai antrenant, precum ciclismul sau alpinismul. Plictiseala si singuratatea se pot de asemenea alunga prin gasirea unoi noi pasiuni si impartasirea lor cu cei dragi, sau prin pariciparea la activitati care necesita socializare.
Dependenta de jocuri de noroc este un fenomen complex, ce tine de numerosi factori individuali. Cu toate acestea, exista numeroase posibilitati de recuperare, care includ nu doar implicarea unui specialist, cat si multa sustinere si ajutor din partea celor dragi. Totul trebuie sa porneasca insa de la o dorinta sincera a persoanei de a-si recastiga controlul.