Teama de abandon - cu psihoterapeut Lavinia (Ghiorghe) Stoian

Cum apare teama de abandon?

Copilul este in totalitate dependent de parintii sai sau de persoana de atasament pentru a i se indeplini nevoile materiale, hrana, adapost, imbracaminte adecvata, dar si emotionale, pentru a se dezvolta sanatos. Atunci cand aceste nevoi sunt neglijate sau exista orice tip de abuz – fizic, verbal, emotional sau sexual, ori copilul este separat, din orice motiv, de unul dintre parinti, acesta poate percepe ca e abandonat. Copilul care a trait astfel de experiente percepe lumea ca pe un loc nesigur, isi pierde increderea in oameni, se simte vinovat si rusinat si nu-si poate exprima emotiile. Copiii care au suferit o pierdere se tem ca experienta se va repeta si pot pierde oricand o alta persoana semnificativa din viata lor. Aceasta teama este atat de puternica incat ramane prezenta si in viata de adult.

Este important sa tratam teama de abandon, pentru ca afecteaza viata persoanei care sufera de aceasta anxietate, mai ales relatiile de cuplu de la varsta adulta.

Simptome si semne

Iata simptomele pe care le prezinta o persoana cu anxietatea de abandon:

-Incearca sa multumeasca pe toata lumea
-Nu are incredere in ceilalti
-In relatii, da mai mult decat primeste
-Este codependenta
-Dificultati de a-si face noi prieteni daca nu are siguranta ca este placuta de cealalta persoana
-Se simte nesigura in relatia de cuplu sau in relatiile de prietenie
-Simte nevoia de a-i controla pe ceilalti
-Incapacitatea de a mentine relatiile
-Face orice ca sa evite respingerea sau despartirea
-Nu renunta la relatiile nesanatoase
-Nevoia de a i se reconfirma dragostea si de a primi promisiuni ca nu va fi parasita
-Se invinovateste cand ceva nu merge bine in relatie
-Isi saboteaza propriile relatii.

Cauzele anxietatii de abandon

Teama de abandon apare din cauza pierderii unei persoane de atasament, a unui parinte sau unui partener romantic. Uneori aceasta disparitie are loc prin moarte sau prin divort, dar exista si abandonul emotional, cand parintele sau persoana de atasament este prezent fizic, dar absent emotional. Cand parintii sunt excesiv de critici, dispretuitori, invazivi sau prea ocupati, ei nu pot empatiza cu sentimentele si nevoile copilului lor. Copilul se va simti neinteles, singur, ranit sau furios, respins sau descurajat.

Copiii sunt vulnerabili si nu este nevoie de prea mult pentru ca ei sa se simta raniti, abandonati si rusinati. Abandon emotional este si atunci cand copilul este lasat sa-si rezolve singur probleme care depasesc nivelul lui de intelegere, nefiind potrivite varstei lui.

Aparitia anxietatii de abandon este influentata si de alti factori, cum ar fi factori genetici, factori de mediu, factori medicali sau care tin de chimia creierului.

Cand apelam la ajutor specializat

Daca anxietatea de abandon nu se trateaza, persoana afectata va prezenta dificultati in a relationa cu alte persoane si a trai o viata implinita. Persoanele care au in trecutul lor traume sau pierderi de persoane dragi in copilarie este bine sa discute cu un psiholog sau un psihoterapeut.

Diagnostic

Teama de abandon nu este o boala a corpului fizic. Un specialist in sanatate mentala va recunoaste simptomele pe care le prezinta o persoana cu anxietate cauzata de abandon. Acesta poate diagnostica o tulburare de anxietate dupa o evaluare psihologica, conform DSM-5, Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale.

Tratament

Principalul tratament pentru anxietatea de abandon este psihoterapia, in cursul careia persoana poate sa-si analizeze experientele de abandon si sa ajunga la radacina cauzelor fricilor sale. In psihoterapie, se poate invata recunoasterea tiparelor negative din gandire si comportamentale, precum si inlocuirea lor cu ganduri si comportamente sanatoase. Un terapeut te poate invata cum sa iti stabilesti granitele pentru a evita codependenta si alte comportamente care impiedica dezvoltarea unor relatii sanatoase.

Abandonul multiplu creeaza rusine toxica prin mesajul implicit: “nu esti important”, “nu esti de valoare”. Tocmai aceasta este durerea de care ar trebui sa se vindece toti oamenii.

Uneori, in cazul unor forme severe de anxietate, medicul va prescrie medicamente pentru anxietate sau antidepresive. In aceasta situatie tratamentul medicamentos si psihoterapia sunt mai eficiente impreuna, decat separat.

Concluzii

Teama de abandon poate avea un impact negativ in relatiile de la varsta adulta, dar vestea buna este ca exista tehnici de interventii pentru a scapa de aceasta frica.

Psihoterapia ajuta acest proces de eliminare a anxietatii de abandon prin cresterea stimei de sine si dobandirea independentei emotionale.

Vindecarea include reabilitarea credintelor si a vocilor interioare ale parintilor nostri care traiesc in mintea noastra si ne conduc viata.

Ranile din copilarie sunt prezente in inima si mintea persoanei care sufera de aceasta anxietate si durerea este puternic resimtita si la varsta adulta. Cauzele ranilor emotionale trebuie intelese si acceptate ca sa poata fi vindecate.