Magneziul este unul dintre cele mai importante elemente metalice din interiorul celulei, unde cantitatea sa este depasita numai de potasiu. De asemenea, este unul dintre cei mai importanti ioni bivalenti care ajuta la mentinerea sanatatii oaselor.
Magneziul este un element esential in procesele metabolice majore: sinteza ADN si ARN, sinteza proteinelor, transmiterea impulsului nervos, contractia musculara, transportul membranar, diviziunea celulara, fosforilarea oxidativa si fotosinteza. In plus, Mg este o componenta structurala a multor macromolecule si un constituent al centrului catalitic activ al enzimelor.
Organismul adult contine aproximativ 1000 mmoli, din care aproximativ 50% se gaseste la nivelul oaselor, iar cealalta jumatate este distribuita egal intre muschi si alte tesuturi vitale. Numai 15-29 mmoli se gasesc in lichidul cefalo-rahidian (LCR), iar concentratia serica este de 0,8-1,2 mmoli/l.
Cantitatea normala de magneziu ingerata zilnic (10-12 mmoli) este mult mai mare decat cea necesara mentinerii balantei de magneziu (8 mmoli/zi). Excesul este eliminat pe care renala.
Simptomele deficitului de magneziu pot fi: stari de slabiciune, nervozitate, oboseala, tulburari de somn, crampe musculare, greata, anorexie cat i tulburari cognitive, ritm cardiac neregulat.
Cele mai frecvente cauze ale hipomagnezemiei sunt:
- malabsorbtie, malnutritie si fistule digestive
- alcoolismul cronic
- afeciuni renale
- terapia diuretica (ex.Furosemid), antibiotice aminoglicozidice (gentamicina), antiaritmice (digoxin)
- excesul cronic al hormonilor mineral-corticoizi
- pierderi gastrointestinale: rezectie intestinala, pancreatita, diaree
- dietele pentru slabit
- hipotermie
- hipercalcemie
- cetoacidoza diabetica
- hipertiroidie/hipotiroidie
- sepsis
- lactatie
Diagnosticul de hipomagnezemie se stabileste pe baza simptomelor relatate de pacient, dar si cu ajutorul unui simplu test de sange care masoara nivelul de magneziu. De asemenea, este posibil ca medicul sa recomande efectuarea unor teste suplimentare pentru masurarea nivelului de calciu si potasiu din sange.
Nivelurile de magneziu considerate normale sunt cele cuprinse intre valorile 1,8 si 2,2 mg/dL de sange. Nivelurile de magneziu sub 1,2 mg/dL de sange conduc la diagnosticul de hipomagnezemie severa.
Suplimentar, in cazuri rare se mai poate efectua electromiografie,ce depisteaza potentialele miografice, dar cu mentiunea ca acestea sunt compatibile si cu hipocalcemia sau hipokaliemia (deficitul de K).
Complicatii pot apare daca exista un deficit de magneziu pe termen lung, netratat cu impact asupra sanatatii si cu aparitia unor boli, cum ar fi:
- afectiuni cardiace
- tensiune arteriala crescuta (hipertensiune arteriala)
- diabet zaharat de tip 2
- osteoporoza
Medici care trateaza hipomagnezemia:
- medicul internist
- medicul de medicina generala
- medicul cardiolog
Tratamentul hipomagnezemiei presupune, de cele mai multe ori, administrarea de suplimente alimentare sub forma de capsule sau intravenos, daca simptomele sunt severe si pacientul nu poate ingera pastilele.
Exista mai multe formule in care se gasesc suplimentele cu magneziu, cum ar fi:
- citratul de magneziu
- oxidul de magneziu
- clorura de magneziu
De asemenea, se vor recomanda si suplimente cu calciu sau/si potasiu, pentru a corecta celelalte deficite minerale. In cazul in care deficitul de magneziu are la baza o alta afectiune, se recomanda tratamentul cauzei, nu efectul.
Echilibrarea nivelului de magneziu si preventia hipomagnezemiei pot fi realizate si printr-un aport corespunzator de magneziu din alimente precum: spanac, migdale, caju, alune, cerelae integrale, avocado, banane, peste, cartofi dulci, orez brun, ovaz etc.
Magneziul poate interfera cu anumite medicamente: bisfosfonati (pentru osteoporoza), antibiotice, diuretice, antiacide, doze mari de zinc.
Magneziul trebuie furnizat zilnic corpului, tocmai datorita functiilor multiple pe care le indeplineste. Cand nu avem un aport suficient de magneziu ne putem confrunta cu simptome ale deficientei, lucru care poate perturba echilibrul altor minerale din organism, provocand probleme care se reflecta in toate sistemele organismului.
Deficienta de magneziu se poate modifica in timp, in functie de necesitatea de magneziu din organism si modificarile in dieta si stilul de viata. Cel mai adesea, este intalnita la pubertate (cand organismul este in plina dezvoltare) si in cazul femeilor insarcinate sau care alapteaza.
Consumul in cantitati mari de magneziu este necesar in cazul persoanelor cu un stil de viata hiperactiv, care sunt supuse la perioade prelungite de stres sau care efectueaza activitati fizice solicitante.