Aparatul dentar este un aparat ortodontic din ce in ce mai folosit si mai accesibil in populatia generala. V-ati intrebat vreodata daca aveti nevoie de aparat dentar? Ar trebui sa aflati ca acesta nu este folosit doar pentru motivul estetic, din dorinta de a avea dinti drepti si o dantura perfecta, ci pentru diverse alte probleme ortodontice. Sanatatea danturii poate fi restaurata si mentinuta pentru toata viata, cu ajutorul unui aparat dentar.
1. Aglomerarea dentara
Fenomenul de aglomerare a dintilor este una dintre cele mai comune probleme pentru care aparatul dentar este solutia. Atunci cand nu este suficient spatiu in cavitatea bucala, dintii se ,,inghesuie’’ si se intercaleaza intr-un mod complet neplacut. Aparatul dentar purtat din copilarie poate ajuta si diminua fenomenul de aglomerare, dar nu de putine ori adultii care au purtat aparat prezinta inca acest fenomen. Aceasta aglomerare se inrautateste cu timpul si duce la formarea unor regiuni greu de periat si curatat, ceea ce duce la acumularea de tartru, rezultand alte complicatii. Din fericire, in ziua de astazi, chiar si aglomerarea dentara la adult poate fi reparata cu ajutorul aparatelor dentare pentru adulti.
2. Spatii interdentare
Desi multe celebritati se mandresc cu strungareata lor, nu este gresit sa va deranjeze. Spatierea dentara este opusul fenomenului de aglomerare, dar poate fi reparata prin purtarea aparatului dentar.
3. Probleme de ocluzie
Ocluzia este de fapt, inchiderea cavitatii bucale atunci cand muscam. In timpul muscaturii, dintii arcadei superioare ar trebui sa se suprapuna perfect celor din arcada inferioara. Exista situatii frecvente cand muscatura nu este corecta datorita deplasarii in fata fie a dintilor superiori, fie a celor inferiori. Avand in vedere faptul ca arcadele nu se mai suprapun perfect, acest lucru duce, in timp, la diverse probleme de sanatate orala si risc crescut de traumatisme, dificultati in mestecarea alimentelor si aspect inestetic la nivel maxilar.
Daca in trecut optiunile erau destul de limitate, in ziua de astazi exista numeroase tipuri si variante de aparat dentar, special alese pentru fiecare pacient si problema in parte. Fiecare tip are atat avantaje, cat si dezavantaje ce ar trebui luate in vedere atunci cand se stabileste optiunea de tratament ortodontic potrivita.
• Aparat dentar metalic, clasic
Aparatul dentar clasic contine fire metalice si bracketi ce sunt atasati pe dinti, unul pentru fiecare dinte, permitand dintilor sa isi modifice pozitia si locul. Cea mai noua imbunatatire a acestui tip de aparat este introducerea firelor activate prin caldura. Acestea utilizeaza caldura corporala de la nivelul gurii pentru a permite dintilor sa se miste mai rapid si cu disconfort redus.
Acest tip de aparat este, de obicei, cea mai putin costisitoare varianta in timp ce eficienta este maxima, astfel ca este cel mai comun tip de aparat dentar utilizat. Dezavantajul principal este ca implica cea mai mare vizibilitate, iar unii pacienti vor sa evite acest aspect, dorind ca aparatul sa fie cat mai putin vizibil celor din jur. Singura modificare estetica pe care o poti face la acest aparat este schimbarea elasticelor bracketilor lunar, schimbandu-le culoarea; acestea vor fi totusi, cat se poate de vizbile.
• Aparat dentar ceramic
Aparatul ceramic este foarte asemanator celui metalic in privinta formei si marimii, dar difera materialul din care sunt facute componentele; materialul ceramic are o culoare ce se camufleaza in culoarea naturala a dintilor, astfel ca aparatul va fi mai putin observabil.
Acesta este la fel de eficient ca si aparatul dentar clasic, in materie de miscare a dintilor catre pozitia si locatia dorita. Avantajul major este scaderea accentuata a vizibilitatii acestuia, aratand mult mai natural si devenind astfel o optiune preferata de multe persoane. Totusi, aceste aparate sunt de regula mult mai costisitoare si prezinta dezavantajul de patare in caz de ingrijire necorespunzatoare.
• Aparat dentar din safir
Acestea sunt realizate dintr-un cristal matur de safir, un material foarte dur, care este aproape invizibil, astfel ca va fi greu sesizabil de persoanele din jur. Un alt avantaj este reprezentat de confortul oferit de bracketii cu margini rotunjite, astfel incat, oricine se poate adapta intr-un timp foarte scurt. Eficienta aparatelor dentare de safir este foarte apropiata de cea a aparatelor metalice.
Dezavantajul consta in faptul ca bracketii aparatelor transparente sunt mai putin rezistenti decat in cazul celor metalice si ceramice.
• Aparat dentar lingual
Aparatul lingual seamana cu primele 2 mentionate, este confectionat de regula din metal, dar diferenta majora consta in faptul ca bracketii sunt montati pe fetele interne ale dintilor, inspre cavitatea bucala. Avantajul evident este ca nu este vizibil din exterior, fiind ascuns in spatele dintilor.
Dezavantajul este eficienta acestuia, fiind mai putin eficient decat modelele clasice, cu bracketii situati in exterior. Alinierea si indreptarea dintilor poate dura ceva mai mult, iar confortul pentru pacient poate fi greu de atins, bracketii fiind in contact direct cu limba. Nu in ultimul rand, acest aparat necesita o ingrijire mult mai riguroasa, fiind mereu nevoie de ata dentara si chiar de un dus bucal, pentru a peria locurile greu vizibile.
• Invisalign
Noul aparat dentar numit Invisalign este unic, deoarece nu implica bracketi si fire. Acesta este alcatuit dintr-o serie de piese transparente, din plastic, purtate deasupra dintilor si facute dupa masuratorile fiecarui pacient. Aceste piese vor fi indepartate si inlocuite la fiecare 2 saptamani.
De asemenea, este esential faptul ca Ivisalign nu este purtat permanent, ca si primele aparate, ci poate fi dat jos cu usurinta, atunci cand pacientul mananca sau isi perie dintii. Multi pacienti vor prefera acest tip de aparat fiind cel mai usor de purtat, transparent si cu un aspect extrem de natural si placut. Totusi, nu este varianta recomandata decat in cazul problemelor ortodontice minore, in cazul adolescentilor si adultilor tineri.
• Aparatul dentar cu capse
Desi asemanator cu aparatul dentar metalic, in acest caz, bracketii nu vor fi prinsi folosind elastice, ci capse. Printr-un sistem de prindere foarte eficient, capsele vor tine firul fixat pe dantura, reducand fenomenul de frictiune. Un alt avantaj este usurinta de ingrijire, pacientii fiind multumiti de cat de usor se curata acest aparat. Eficienta este foarte apropiata aparatului clasic.
Dezavantajele sunt in legatura cu pretul unui astfel de aparat, ceva mai costisitor decat restul, si in continuare este vizibil din exterior.
Purtarea unui aparat dentar este din ce in ce mai des intalnita, iar motivele nu sunt surprinzatoare. Aparatele dentare, indiferent de ce tip alegeti impreuna cu medicul dumneavoastra, sunt categoric eficiente si reprezinta, uneori, singura si cea mai buna metoda de tratament a defectelor dentare de aliniere, pozitie sau locatie.
Bibliografie:
https://www.news-medical.net/health/Types-of-Dental-Braces.aspx
https://nw-ortho.com/orthodontic-blog/do-i-need-braces-8-signs-to-look-for/