Dermatita periorala este o patologie dermatologica manifestata prin iritatie si inflamatie a tegumentelor cu localizare pe barbie si in jurul gurii, destul de rar intalnita in practica medicala, cu o prevalenta crescuta in randul copiilor si a femeilor de varsta fertila (majoritatea cu varsta intre 20 si 45 de ani). Pe acest placard inflamator se pot regasi papule, pustule si vezicule, iar daca acestea din urma se rup eliminand lichidul continut, pot aparea si scuamele.
Afectiunea este limitata la nivel tegumentar, prin urmare nu are severitate crescuta si nu pune viata pacientului in pericol, singurul impediment este cel de factura emotionala, precum si posibila evolutie cronica caracterizata prin perioade de remisie si recurente in functie de factorii trigger.
Etiologia dermatitei periorale nu este inca de deplin elucidata fiind suspectati mai multi factori atat intrinseci, cat si extrinseci. Expunerea la corticosteroizii cu aplicare locala, substante precum fluorul din pasta de dinti sau cele continute de produsele cosmetice sunt unele dintre cauzele care ar putea declansa aparitia acesteia.
Se considera ca femeile care au un ten mai uscat, istoric medical de dermatita atopica si care folosesc in mod inadecvat creme cu corticosteroizi cu aplicare locala sau care manifesta reactii de hipersensibilizare la produse cosmetice, prezinta un risc crescut de a dezvolta aceasta patologie.
Din categoria factorilor fizici, schimbarile climatice extreme, frigul si caldura ridicata, precum si expunerea la radiatiile solare ultraviolete pot declansa sau agrava dermatita periorala. Tot din mediul extern sunt anumiti agenti patogeni care pot predispune la aparitia acestei patologii, printre acestia regasindu-se diverse specii de Candida sau alte infectii fungice, bacterii precum Fusiform spirilla, Demodex follicuorum si Helicobacter pylori.
Medicamente de tipul anticonceptionalelor orale, variatiile hormonale ciclice specifice femeilor aflate la varsta fertila, iar din sfera gastrointestinala aclorhidria, malabsorbtia, constipatia sau inflamatiile tractului digestiv pot conduce si acestea la dermatita periorala.
Sunt anumite interventii dermatologice precum peelingul mecanic sau chimic care, realizate in maniera agresiva, duc la iritatia tegumentului perioral. Utilizarea sapunurilor iritante, aplicarea cremelor de protectie solara, hidrantante, demacheante sau fonduri de ten care nu sunt prielnice tipului de ten al pacientei respective, produsele anti imbatranire, in special cele cu retinol, acid alfa si beta-hidroxi, acid citric pot agrava eritemul de la nivel facial.
Caracteristic dermatitei periorale este eritemul de natura inflamatorie cu papule si pustule localizate pe menton si perioral. Papulele rosiatice foliculare dispuse in grupuri si pustulele difera prin dimensiune de comedoanele specific aceniece, fiind mult mai mici si prezinta un aspect confluent. De asemenea, se pot forma papulo-vezicule care se pot rupe eliberand lichidul continut, iar dupa rezolutia lor apar scuamele furfuracee si senzatie de tensiune si arsura locala.
In unele cazuri se poate asocia si pruritul, insa acesta este destul de rar intalnit in manifestarea clinica a dermatitei periorale. Evolutia dermatitei periorale este de cele mai multe ori de natura cronica, perioadele de remisie alternand cu cele de recidiva declansate de aparitia unor triggeri fie interni, fie proveniti din mediul extern.
O forma particulara mai rar intalnita este dermatita periorala granulomatoasa. La examinarea cu dermatoscopul se deceleaza un infiltrat granulomatos cu aspect galbui, leziunile prezente sunt confluente sub aspectul unor placi bine delimitate intre menton si santurile nazolabiale.
Aspectul clinic al leziunilor pot indica dermatita periorala, dar nu exista examinari specifice de laborator pentru aceasta patologie. Se pot indica si sunt cu relevanta clinica anumite tipuri de teste pentru diversi agenti patogeni. Astfel, se recomanda testarea serologica pentru infectia cu Helicobacter Pylori, efectuarea de culturi pentru Demodex folliculorul, testare micologica linguala, de asemenea, se fac investigatii pentru integritatea morfo-functionala a tubului digestiv (coprocultura, teste pentru malabsorbtie).
Prin urmare, diagnosticul se face pe baza examenului clinic de catre medicul dermatolog. Nu sunt modificari de laboarator specifice, insa testele suplimentare pentru diferiti agenti patogeni sau factori externi care pot declansa patologia, sunt utili in sustinerea diagnosticului in vederea inititerii terapiei necesare.
Diagnosticul diferential se face cu alte tipuri de dermatita (dermatita de contact de natura alergica sau iritativa, dermatita seboreica), rozaceea, acneea vulgara unde sunt prezente comedoanele, cu rozaceea sau cu lupusul miliar diseminat al fetei.
La indicatia medicului se poate urma tratament cu antibiotice si/sau preparate antiinflamatorii. Antibioticele prescrise sunt de cele mai multe ori cu aplicare topica. Dozele si modul de administrare se vor prescrie in functie de pacient, daca este vorba despre o femeie sau un copil, caz in care cantitatea de substanta administarata se va ajusta corespunzator.
Se iau in considerare si contraindicatiile, in special in ceea ce priveste femeile insarcinate, iar pacientii vor fi monitorizati periodic pentru evolutia tratamentului. Pe langa antibioticele cu aplicare locala se mai pot prescrie antibiotice per os pentru a spori eficienta terapiei. Eficienta medicatiei antibiotice se datoreaza in mare parte reducerii inflamatiei, efect suplimentar pe care il detin unele antibiotice. In cazul copiilor antibioticele din grupul tetracicilinei prezinta contraindicatii, prin urmare pentru acestia se vor recomanda antibiotice din clasa macrolidelor.
Este necesara terapia topica si sistemica efectuata cu antiinflamatoare in functie de severitatea si extinderea patologiei. Din punct de vedere al regimului igieno-dietetic se recomanda evitarea consumului de alcool, alimente picante, fierbinti, precum si evitarea factorilor predispozanti daca acestia au fost identificati ca fiind cei care au condus la aparitia dermatitei periorale (temperaturile extreme, radiatiile ultraviolete, produse cosmetice, creme si unguente cu corticosteroizi).
Dermatita periorala este o afectiune cronica, cel mai adesea intalnita la femeile de varsta fertila si, mai rar, la copii. Se caracterizeaza prin aparitia unui eritem inflamator la nivelul mentonului si in jurul cavitatii orale, eritem pe care pot sa apara pustule, papule sau scuame. Comedoanele nu sunt specifice, asa cum este cazul acneei. Etiologia acestei patologii nu este pe deplin elucidata, insa sunt suspectati factori microbieni externi, expunerea la radiatiile UV, tenul uscat si predispozitia pentru dermatita atopica.
Evolutia dermatitei periorale nu este atat de severa incat sa puna viata pacientului in pericol, iar cu medicatia necesara se poate remite. Complicatiile care pot aparea sunt cele care implica suferinta emotionala a pacientului datorita aspectului eruptiilor si in unele cazuri pot ramane leziuni cicatriciale.
Diagnosticul este unul clinic in principal, iar pentru elucidarea etiologiei se pot cere teste serologice pentru agentii patogeni incriminati, teste cutanate pentru alergii si inevestigatii pentru patologia tractului digestiv daca se ridica suspiciunea unei asocieri intre aceasta si aparitia dermatitei periorale. Tratamentul presupune administrarea de antibiotice si antiinflamatorii fie topice, fie in combinatie cu cele sistemice pentru cresterea eficientei terapiei.
Bibliografie:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30247843/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33275294/