Sezonul gripei este la apogeu in lunile de iarna. In ceea ce priveste copiii, simptomele incep sa apara, de obicei, la aproximativ doua zilei de la contractarea virusului. Aceste simptome dureaza, de obicei, de la cinci pana la sapte zile, dar, in unele cazuri, pot dura si pana la doua saptamani.
Simptomele gripei la copii sunt, in mare parte, aceleasi precum in cazul adultilor. Aceste simptome sunt reprezentate de debut brusc, febra, ameteala, scaderea apetitului, dureri musculare, congestie nazala, tuse, frisoane, durere de cap, durere de gat, durere la nivelul urechilor, diaree, greata, varsaturi.
In cazul bebelusilor si a copiilor mici care nu pot vorbi si nu pot spune ce simt, se poate observa agitatie si plans des.
Atat gripa, cat si raceala, reprezinta boli respiratorii, dar sunt cauzate de virusuri diferite. Ambele afectiuni au numeroase simptome comune, motiv pentru care poate deveni destul de dificil sa le deosebim.
Una dintre diferente este reprezentata de modul de aparitie a simptomelor. In cazul racelii, simptomele apar, in general, treptat, in timp ce gripa prezinta debut brusc. In general, copilul prezinta o stare generala mai rea in cazul gripei decat in cazul racelii.
Gripa include, de asemenea, simptome pe care raceala de obicei nu le prezinta, cum ar fi frisoane, ameteli si dureri musculare.
Este foarte important ca, in cazul in care suspectam o gripa la copil, sa contactam cat mai repede posibil medicul pediatru. Atat in cazul copiilor mici, cat si in cazul celor mai mari, trebuie contactat medicul daca observam ca starea generala a acestora se inrautateste. Medicul lor poate pune un diagnostic pe baza simptomelor pe care copilul le prezinta sau poate efectua un test pentru a verifica prezenta virusului gripal.
Chiar daca copilul a consultat deja un medic, dar simptomele se agraveaza, trebuie dus din nou la medic sau la unitate de primiri urgente.
Alte simptome care semnaleaza o nevoie imediata de asistenta medicala urgenta, indiferent de varsta copilului, includ:
• simptome de deshidratare, precum si refuzul de a bea sau de a se hrani de la san;
• o tenta albastruie in jurul buzelor sau a unghiilor de la maini sau de la picioare sau o tenta albastruie completa pe piele;
• letargie;
• imposibilitatea de a iti trezi copilul;
• dificultati de respiratie;
• o crestere a febrei, dupa ce febra initiala a disparut;
• durere de cap severa;
• gat intepenit;
• agitatie extrema in cazul bebelusilor;
• iritabilitate sau agitatie, atat in cazul copiilor mici, cat si a celor mai mari;
• refuzul de a fi tinut in brate sau de a fi atins, in cazul bebelusilor si a copiilor mici.
Copilul poate sta acasa cu gripa timp de pana la doua saptamani. Chiar si dupa ce simptomele lor initiale scad, acestia se pot simti rau si obositi. In continuare, va prezentam cateva modalitati prin care putem ingriji copiii acasa si prin care le putem imbunatati recuperarea.
Ajuta copilul sa se simta confortabil
Unul dintre principalele lucruri pe care le putem face pentru copil daca are gripa este sa il ajutam sa se simta mai confortabil. Odihna la pat este importanta, motiv pentru care ne dorim sa ii ajutam sa se odihneasca in mod adecvat.
Copilul poate alterna intre senzatia de cald si cea de frig, motiv pentru care poate avea nevoie de a fi invelit sau dezvelit in timpul somnului. Paturile nu sunt recomandate in cazul bebelusilor, deoarece prezinta risc crescut de sufocare. In schimb, se poate lua in considerare un sac de dormit usor.
Daca copilul are nasul infundat, picaturile nazale saline sau un umidificator pot ajuta. Copiii mai mari pot face gargara cu apa calda sarata pentru a ameliora durerea in gat.
Administrarea medicamentelor fara prescriptie medicala
In functie de varsta si greutatea copilului, medicamentele fara prescriptie medicala precum ibuprofen sau acetaminofen pot ajuta copilul sa se simta mai bine, contribuind la reducerea febrei si a durerilor musculare. Este important sa discutati cu medicul pediatru in ceea ce priveste medicamentele pe care le puteti utiliza, fara a depasi doza recomandata.
De asemenea, discutati cu medicul pediatru daca se recomanda medicamente pentru tuse. Acestea nu sunt de obicei considerate necesare, putand prezenta efecte secundare semnificative.
Mentineti un nivel optim de hidratare a copilului
Este posibil ca apetitul copilului sa fie scazut in timpul gripei. Chiar daca acesta nu poate manca foarte mult, este foarte important ca acesta sa consume lichide pentru a evita deshidratarea. In cazul bebelusilor, deshidratarea se poate prezenta ca un punct moale scufundat in partea de sus a capului.
Alte simptome de deshidratare includ urina de culoare mai inchisa decat in mod normal, plans fara lacrimi, buze uscate si crapate, limba uscata, ochi scufundati, piele uscata, pete pe maini si picioare, care se simt reci la atingere, dificultati de respiratie sau hiperventilatie.
Scaderea productiei de urina reprezinta un alt simptom al deshidratarii. La sugari, se vor schimba mai putin de sase scutece umede pe zi. La copiii mici, nu sunt scutece umede pe o perioada de opt ore.
In acest caz, este important sa oferim copiilor lichide, precum apa, supa sau suc neindulcit. In cazul in care copilul este alaptat, trebuie incercata hranirea normala a acestuia.
In cazul in care copilul nu poate fi determinat sa consume lichide, trebuie anuntat medicul. In unele cazuri, pot fi necesare fluide intravenoase.
Copiii sub varsta de 5 ani si, in special, cei sub varsta de 2 ani, sunt considerati a prezenta un risc ridicat de complicatii ale gripei. Acest lucru nu inseamna ca este obligatoriu ca cel mic sa prezinte o complicatie grava, ci faptul ca trebuie sa fim mult mai vigilenti la simptomele pe care le prezinta.
Copiii de orice varsta care prezinta un diagnostic suplimentar de astm, HIV, diabet, tulburari ale creierului sau tulburari ale sistemului sunt, de asemenea, expusi unui risc mai mare de complicatii.
Bibliografie:
• kidshealth.org/en/parents/flu.html
• cdc.gov/flu/treatment/index.html
• www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/infant-and-toddler-health/expert-answers/flu-shots/faq-20058448
• healthline.com/health/flu-symptoms-in-kids