Rezultate obtinute in urma derularii proiectului cu ID P 39_379: „METODA INOVATOARE DE RECUPERARE MEDICALA PRIN TRATAMENT CU PLASMA BOGATA IN TROMBOCITE SI AEROCRIOTERAPIE” finantat conform contractului de finantare cu nr: 125/ 16.09.2016
Evolutia din domeniul medical a luat amploare la nivel mondial, simtindu-se o tendinta tot mai accentuata de directionarea de investitii catre sectorul de inovare si cercetare medicala. Astfel, in urma eforturilor sustinute ale cercetatorilor, au aparut pe piata robotii medicali care, coroborat cu dezvoltarea tehnicilor de kinetoterapie au dat rezultate remarcabile, indeosebi in recuperarea neuromotorie.
Patologia genunchiului este foarte diversificata prin afectiuni traumatice, fracturi, reumatice, etc. Datorita faptului ca genunchiul este o articulatie complexa si in acelasi timp superficiala, acesta este expus traumatismelor, iar functia pe care o indeplineste, aceea de articulatie portanta, face ca articulatia sa fie foarte expusa si solicitata, iar problemele apar indiferent de varsta. Manifestarile cele mai frecvente sunt durerea, lipsa mobilitatii articulare, edemul, scadere a fortei musculare.
Recuperarea articulatiei genunchiului, intr-o proportie de peste 80% in majoritatea cazurilor si redarea independentei depline a pacientului, are nevoie de o abordare complexa, in majoritatea cazurilor, afectiunile genunchiului sunt cauzate de accidente mecanice, dar si accidente vasculare. Astfel, robotii medicali permit repetarea a unor exercitii fizice la un nivel de intensitate de durata si de reproductibilitate foarte mare ceea ce in practica fizioterapeutului din terapia clasica, nu este posibil, crescand astfel sansele de recuperare a pacientului intr-o proportie mult mai mare decat in cazul terapiilor clasice.
Fig. 1 Echipament recuperare neuromotorie REO-Ambulatoriu - MOTORIKA
Abordare complexa si integrata este data si de echipamentele care sunt dotate cu programe de training clasic si virtual, care vin in sprijinul pacientului pentru executarea de miscari corecte, monitorizeaza miscarile, le corecteaza, transmite medicului indicii importante despre evolutia procesului de vindecare a genunchiului, dar ajuta in acelasi timp ca pacientul sa execute toate miscarile intr-un ritm adaptat si relaxat. Toate acestea conduc la indeplinirea obiectivului stabilit in schemele de tratament.
Sesiunile de tratament pot fi particularizate in functie de indicii morfofunctionali ai fiecarui pacient pornind de la punctul zero al monitorizarii si in functie de evolutia din perioada tratamentului aplicat genunchiului. La finalul sedintelor de tratament se efectueaza testarea finala, iar pacientul este instruit de catre medic cu privire la continuarea recuperarii la domiciliu si monitorizarea periodica a motricitatii genunchiului.
Informatiile continute in evaluari sunt extrem de importante pentru ca ofera medicului si kinetoterapeutului date clare, obiective, despre starea pacientului astfel incat planul de tratament este individualizat ceea ce nu se intampla in cazul kinetoterapiei clasice unde informatiile pot fi subiective.
Centrul Medical “Polimed Dacia” a achizitionat prin Programul Operational Competitivitate un astfel de echipament ce permite la ora actuala o abordare noua, integrata, a patologiei articulare si o mai buna monitorizare a evolutiei pacientilor.
Parametri inregistrati si monitorizati in timpul sedintelor de recuperare medicala robotizata sunt stocate in memoria echipamentului, ceea ce face posibila construirea cu o acuratete ridicata a planului de recuperare.
Aplicatiile utilizate face posibila abordarea patologiei neurologice si post-traumatica: accidentele vasculare cerebrale, traumatisme ale coloanei vertebrale complete sau incomplete, Scleroza multipla, boala Parkinson, paralizie cerebrala, alte boli neurologice sau traumatisme insotite de tulburari de mers, recuperarea dupa accidentari in sportul de performata.
Echipamentul afiseaza in timp real:
-Timp total pentru sesiunea de tratament
-Distanta parcursa
-Numarul de pasi efectuati
-Viteza
-Cadenta
-Caloriile consumate
-Valoare medie a greutatii portante in timpul mersului
-Simetria miscarilor in timpul exercitiilor
-Forta aplicata la nivelul soldurilor in timpul deplasarii
-Scorul pentru acuratetea miscarilor
-Scorul pentru atentia selectiva
-Rata de eroare in cazul activitatilor de coordonare complexe
-Baza de date cu valorile de scor
-Baza de date cu valorile pentru acuratetea miscarilor
-Baza de date cu erorille inregistrate la indeplinirea programului
Aceste informatii sunt disponibile in timp real si pot fi de asemenea consultate pentru monitorizarea evolutiei tratamentului. Transferul informatiei de la nivel subiectiv la unul cu caracter obiectiv, aduce beneficii de ordin procedural echipei formate din pacient, medicul de medicina fizica si de reabilitare si kinetoterapeut in managementul cazurilor unde aceasta tehnologie este recomandata.
Director de proiect:
Dr. Petre Gorgon – Medic specialist medicina de laborator – “Centrul medical Polimed Dacia”
Cercetatori:
Dr. Costache Cristea – Sef lucr. Univ. “Facultatea de Medicina Generala – Brasov “, medic primar ortopedie - traumatologie
Asistenti cercetatori:
Psih. Albert Ani Delia Mirela – Psiholog “Centrul medical Polimed Dacia”
Dr. Moise Florin – Medic primar ortopedie – traumatologie “Centrul medical Polimed Dacia”
As. Corina Sanziana Borlean – Asistent medicina genarala – “Centrul medical Polimed Dacia”
Co – autori :
Dr. Goanta Maria Cristina – Conferentiar universitar “Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti
Dr. Delia Costache – Asist. Univ. ““Facultatea de Medicina Generala – Brasov “, medic specialist boli -infectioase
Bibliografie:
1.Guidelines for Adult Stroke Rehabilitation and Recovery – http://stroke.ahajournals.org, Stroke – Journal of the American Heart Association
2.Journal of NeuroEngineering an Rehabilitation–2012;9:31 – http: // jneuroenrgrehab.com / content /9 /1/ 31
3.Vocational rehabilitation what works,for whom and when? – Gordon Waddell, A Kim Burton, Nicholas AS Kendall 07/08/2008
4.Commissioning Guidance for Rehabilitation – NHS England -04/04/2016
5. Reo – Ambulator Motorika – Manual de utilizare