Puseurile de crestere la copii – motiv de ingrijorare sau normalitate

Puseul de crestere

Desi nu toti copiii cresc in acelasi fel si ritm, exista, de obicei, un model dupa care copilul dumneavoastra creste. Asa zisele puseuri de crestere sunt normale, fiind perioade active de crestere si dezvoltare din viata copilului. Totusi, daca un copil nu trece prin acest puseu de crestere nu inseamna ca nu este sanatos sau nu va fi dezvoltat si proportionat la fel de bine.

Stadii de crestere

Conform unui stuidu realizat in 2017, exista 3 stadii distincte de crestere a unui copil:

• Stadiul 1. Crestere rapida, brusca, in primii 3 ani de viata.
• Stadiul 2. Crestere in inaltime constanta si regulata. In acest stadiu, copilul creste moderat, in ritmul lui.
• Stadiul 3. Puseul de crestere din perioada adolescentei, ce duce la inaltimea finala, mentinuta apoi tot restul vietii.

Dar ce inseamna, mai exact, aceste stadii? Inseamna ca fiul/fiica dumneavoastra este in crestere permanenta pana la varsta de 3 ani; acesta creste cate putin in fiecare zi. Aceasta crestere incetineste la varsta copilariei, fiind reluata la adolescenta.

Stadiul 1 (bebelus). Bebelusii trec printr-o crestere fizica intensa, in primii 3 ani si in special in primul an. Veti observa o diferenta semnificativa intre dimensiunile nou-nascutului si cele ale bebelusului la varsta de 1 an. Pana ajung la 4 pana la 6 luni, acesta va avea greutatea dubla fata de greutatea de la nastere.

Stadiul 2. Dupa primul an, bebelusul continua sa fie in crestere, dar dimensiunile nu se vor mai dubla. Dupa primii 3 ani, cresterea incetineste si mai mult. Cel mai frecvent, un copil va avea 2,5 kilograme in plus la 2 ani fata de 1 an. La fel, acesta va avea 2,5 kilograme in plus la 3 ani fata de 2 ani. Aceasta crestere treptata continua cativa ani. Inaltimea creste, de asemenea, pe masura ce membrele inferioare ale copilului devin mai lungi si se proportioneaza cu restul corpului. De regula, fiecarui copil i se adauga 5 cm la inaltime, in fiecare an.

Avand in vedere ca incep sa fie tot mai activi, copiii consuma tot mai multa energie si, in mod normal, aspectul ,,pufos’’ de bebelus dispare, depozitele de grasime fiind mai reduse si mai uniform distribuite.
Stadiul 3. Aceasta perioada are cea mai mare variabilitate. Incepand de la varsta de aproximativ 5 ani si pana la varsta adulta, atunci cand dezvoltarea se incheie, cresterea fiecaruia dintre noi este diferita.

Fiecare copil va avea propriul ritm de crestere, unii avand puseuri precoce, altii crescand in inaltime doar dupa perioada de pubertate. De aceea veti vedea adesea doi copii de aceeasi varsta aratand semnificativ diferit. Aceste diferente nu trebuie deci sa reprezinte un motiv de ingrijorare pentru parinti, si nici nu ar trebui comparate modelele de crestere dintre diferiti copii. La acest capitol, nu exista o marime universala in care ar trebui sa se incadreze copiii si adolescentii. Intr-un final, rezultatul va fi acelasi si fiecare va fi dezvoltat complet, sanatos si firesc organismului sau, atat din punct de vedere fizic cat si psihic.

Metode de masurare a cresterii

Modul de crestere al copilului dumneavoastra este, desigur, un reper important pentru sanatatea generala a acestuia. Cel mai important lucru este ca dumneavoastra, impreuna cu medicul pediatru, sa urmariti cresterea copilului in comparatie cu el insusi, nu cu alti copii.

Fiti atent si notati, mai ales in primii ani de viata, inaltimea si greutatea copilului dumneavoastra, modificari importante de fizionomie si comportament. Astfel veti observa (de cele mai multe ori) o evolutie fireasca, cu puseuri de crestere ce alterneaza cu perioade de stagnare.

Medicii pediatrici au grafice de crestere speciale, in care noteaza aceste numere la fiecare control, alcatuind un mic grafic, un model personalizat de crestere. Astfel, medicul pediatru va va putea spune daca ritmul de crestere al copilului este pe linia cea buna, avand ca reper propriile valori de inaltime si greutate, de la nastere si pana in prezent.

Cum cresc copiii?

In urmatoarea lista enumeram cativa factori si semne ce va pot spune cu siguranta ca fiul/fiica dumneavoastra este in crestere:
• Pofta de mancare brusca, crescuta
• Mai multe ore de somn
• Pierdere sau castig in greutate spontan
• Schimbarea unei marimi la haine sau pantofi, intr-o perioada scurta, de cateva zile
• Mici dureri la nivelul membrelor, pe masura ce acestea cresc in lungime
• Centrul de greutate se poate schimba
• Perioada de pubertate, cu multiple semne si schimbari fizice si psihice

Ce pot face parintii in perioada de crestere?

In timpul acestor puseuri de crestere, rolul parintilor este pe cat de important pe atat de riscant, deoarece exista o linie fina intre hranirea suficienta si corecta a copilului si hranirea excesiva.

Copilul dumneavoastra are nevoie sa manance destul pentru a-i sustine cresterea, dar in acelasi timp are nevoie si sa nu manance peste limita naturala a acestuia.

Iata cateva sugestii:
• Mancare echilibrata, nutritiva, la ore potrivite
• Portii din ce in ce mai mari, pastrand foarte atent limitele
• Nu il privati de niciun aliment; copilul trebuie sa guste din orice mancare nutritiva, potrivita pentru el
• Corpul copilului stie cand are si cand nu are nevoie de mancare; nu il fortati sa manance, daca nu vrea
• Exercitiu fizic oricat de mic (plimbari, gimnastica) pentru a evita durerile de membre
• Instaurarea unui model de somn bun, eficient, poate cu cate un pui de somn pe timpul zilei
• Alegerea medicamentelor si suplimentelor potrivite, atunci cand este necesar
• Apelarea la medicul pediatru pentru orice nelamurire sau problema

Preferintele de mancare

O parte care face din intregul proces de crestere este modificarea preferintelor de mancare ale copilului. Acest lucru se poate manifesta prin alegerea unui anumit fel de mancare din nou si din nou, prin curiozitate catre alimente noi sau prin respingerea unor alimente pe care bebelusul/copilul le manca pana acum. Atunci cand gasesc un aliment preferat, il pot consuma in cantitati uneori exagerat de mari (ca si adultii, pana la urma).

Pentru a limita totusi consumul exagerat al unui aliment in defavoarea altora, incercati sa asociati alimentul preferat cu o varietate de alte fructe, legume, cereale, lactate nutritive. Astfel, pentru a manca ceea ce doreste de fapt, copilul va ajunge sa consume si restul felurilor din farfurie. Perseverenta este cheia atunci cand vine vorba de alimentatia copilului.

Concluzie

Puseurile de crestere in copilarie si adolescenta nu sunt motiv de ingrijorare, sunt normale si pot varia mult de la copil la copil si chiar de la an la an pentru un singur copil. Rolul parintilor este de a sustine aceasta crestere cat mai sanatos posibil si de a lasa lucrurile sa mearga de la sine, conform ritmului natural al fiecarui copil. Colaborarea stransa cu un medic pediatru este de asemenea, esentiala.