Data expirarii reprezinta ziua finala in care producatorul unui medicament garanteaza eficienta si siguranta produsului. Data de expirare se gaseste pe majoritatea etichetelor de pe medicamente, atat in cazul celor cu prescriptie, cat si in cazul celor fara, dar si pentru suplimente.
Un aspect important de mentionat este acela ca odata deschis recipientul unui medicament, data de expirare se poate modifica. Data inscriptionata pe medicament atunci cand este achizitionat, este valabila pentru medicamentul neinceput, nedeschis.
Anumite conditii precum caldura, umiditatea, lumina si alti factori pot afecta stabilitatea termenului de valabilitate.
Marea majoritate a medicamentelor sunt valabile timp de 2 pana la 3 ani de la momentul fabricarii. Multe dintre acestea nu expira neaparat dupa depasirea termenului, dar nu mai exista acea garantie a calitatii medicamentului.
FDA (Administratia Drogurilor si Alimentelor) recomanda a nu se administra medicamente dupa data lor de expirare, fiind riscant din mai multe puncte de vedere. De exemplu, modul de pastrare al medicamentului inainte sa ajunga la dumneavoastra, retusurile chimice si data originala de fabricare, pot afecta potentialul unui medicament.
Formele farmaceutice solide, precum tabletele, capsulele si alte pastile sunt, deseori, stabile chiar si dupa termenul de expirare. Medicamentele sub forma de solutie sau suspensie, dar si cele ce necesita refrigerare (suspensia de amoxicilina) ar putea sa aiba eficiena alterata dupa data de expirare. Pierderea eficientei poate fi un lucru ingrijorator, in special in cazul antibioticelor, menite sa trateze infectii. In plus, antibioticele expirate pot induce rezistena la antibiotic.
Exista cateva indicii ce ne pot transmite ca medicamentul nostru a expirat, in cazul in care nu avem la dispozitie o data de expirare precisa.
Medicamentele ce se gasesc sub forma de solutie, in special cele injectabile, trebuiesc aruncate daca observati ca formeaza un precipitat, daca au aspect tulbure sau decolorat. Substantele precum picaturile de ochi sau urechi, dar si alte solutii locale, s-ar putea evapora cu timpul. Orice alte schimbari de textura sau culoare pot insemna ca substanta nu mai este 100% eficienta.
Unul dintre cele mai chestionate subiecte este folosirea epipenului. Epipenul este un dispozitiv ce contine substanta Epinefrina, destul de instabila.
Aceste dispozitive sunt folosite de catre pacientii cu istoric de reactii alergice severe, in cazuri de urgenta, si nu este indicata folosirea lor dupa ce au expirat. Epinefrina expirata nu doar ca isi pierde din proprietati, dar poate face mai mult rau. Mai mult decat atat, de regula, aceste dispozitive sunt transportate de catre pacienti dintr-un loc in altul, pe parcursul zilei, trecand prin mai multe conditii, ceea ce ar putea accelera degradarea epinefrinei. Asigurati-va ca EpiPenul pe care il folositi dumneavoastra sau copilul dumneavoastra este inlocuit la timp, inainte sa expire.
In realitate, nu exista un mod sigur de a afla daca un medicament este in regula decat daca este testat. Totusi, exista cateva substante despre care se stie ca devin periculoase dupa expirare:
• Insulina, folosita pentru a controla nivelul de glucoza din sangele pacientilor cu diabet, e susceptibila la degradare dupa data ei de expirare.
• Nitroglicerina orala, un medicament folosit pentru angina pectorala (durere in piept) isi pierde eficiena destul de rapid dupa deschiderea recipientului.
• Vaccinurile se degradeaza rapid odata atinsa data de expirare.
• Medicamentele care au aspect invechit: pudrat sau sfaramicios, mirosuri puternice sau textura uscata (cel mai des in cazul cremelor) ar trebui intotdeauna aruncate, indiferent de data de expirare trecuta pe ambalaj.
• Orice substanta injectabila, in special daca si-a modificat in vreun fel aspectul, este periculos de administrat daca este expirata.
De asemenea, sunt cateva medicamente internationale a caror termen de valabilitate este in general, acelasi, indiferent de producator.
• Aspirina este complet eficienta pana la 5 ani
• Tilenolul sau Acetaminofena are eficienta maxima pana la 4 sau 5 ani. Ibuprofenul este in aceeasi situatie.
• Antibioticele ar trebui administrate si astfel ,,consumate’’ imediat dupa ce sunt prescrise. Medicamentele pentru alergii sub forma de pastile pot fi folosite pana la 8 ani de la fabricare.
Medicamentele expirate nu se arunca la gunoi sau in toaleta, deoarece pot reprezenta un adevarat pericol pentru cine le poate gasi (animale de companie sau chiar copii). Mai mult decat atat, toate substantele medicamentoase sunt o sursa importanta de poluare a mediului, deci ar fi ideal ca ele sa nu ajunga in pamant sau ape, unde ar avea efecte daunatoare pentru vietuitoare si plante.
Cea mai buna modalitate de a scapa de medicamentele expirate este de a le duce la farmacii specializate pentru acest lucru, implicate in programe de recuperare si distrugere a medicamentelor. Farmacistii vor directiona medicamentele colectate catre companii care le vor distruge intr-un mod controlat, profesional, fara a polua mediul inconjurator.
Pastrarea si depozitarea corespunzatoare a medicamentelor poate ajuta la mentinerea si extinderea eficientei acestora. Din pacate, baia sau dulapul de medicamente nu sunt locuri ideale pentru pastrarea medicamentelor, intrucat sunt umede si calde. Medicamentele nu ar trebui lasate in masina sau in alte locuri afectate direct de temperatura din exterior.
Majoritatea medicamentelor solide, administrate pe cale orala, raman stabile in locuri racoroase, uscate, in care nu patrunde prea multa lumina. Multe dintre medicamente au etichete cu instructiuni de pastrare, pe care trebuie neaparat sa le cititi. Daca medicamentele au nevoie de refrigerare si nu aveti un frigider aproape (de exemplu, cand sunteti pe drum sau in natura, afara) incercati sa gasiti alternative racoroase, pachete de gheata sau alte lucruri reci. Un alt truc ar fi sa nu pastrati prea multe medicamente la un loc, sa incercati sa le compartimentati astfel incat sa nu fie incurcate ambalajele si deci datele de expirare intre ele.
Este recomandat sa tineti capacele recipientelor bine inchise, sa respectati cerintele speciale de refrigerare sau chiar congelare, unde este cazul, si sa nu lasati medicamentele la indemana copiilor sau animalelor de companie.
Cea mai buna varianta, este, intotdeauna, sa nu folositi medicamentele expirate. Aceasta este cea mai sigura cale. Daca luati medicamente esentiale pentru o boala cronica sau alte situatii amenintatoare de viata, asigurati-va ca luati o noua prescriptie inainte ca medicamentul sa expire, astfel incat sa nu ramaneti cu medicamente ineficiente sau periculoase. Aveti intotdeauna grija la modul de pastrare a medicamentelor si verificati-le data de expirare inainte de folosire.