Infarctul miocardic presupune moartea unei zone din peretele muscular al inimii datorita faptului ca unul sau mai multe artere coronare au fost obstruate de placi de aterom.
Drept urmare, inima va fi mai slaba, avand mai putin muschi la dispozitie pentru a pompa sangele.
Problemele apar in cazul activitatilor care necesita un efort mai mare, deoarece organismul are nevoie de mai mult oxigen pe care inima nu mai poate sa-l asigure.
Apare asa numita „dispnee de efort” – senzatia de lipsa de aer, care semnalizeaza faptul ca organismul are nevoie acuta de oxigen pentru realizarea activitatii respective.
Iata de ce pacientii a caror inima nu mai are capacitatea de a asigura nevoile de oxigen sunt foarte limitati in ceea ce priveste efortul.
Lipsa activitatii atrage dupa sine o scadere si mai mare a capacitatii de efort. Muschii isi pierd forta, aparatul cardiovascular se deconditioneaza si mai mult, iar situatia se agraveaza.
Se poate iesi oare din acest cerc vicios astfel incat pacientii care au suferit un infarct de miocard sa poata avea din nou o viata normala? Daca da, ce se poate face?
Atitudinea fata de repaus si fata de exercitiul fizic s-a schimbat considerabil in ultima suta de ani in ceea ce priveste pacientii bolnavi de inima.
Daca in 1930 se prescria repaus la pat timp de doua luni in urma unui infarct de miocard, in 1956 mersul incepe sa fie recomandat dupa doua saptamani.
Nu e cea mai fericita situatie, dar e totusi un progres. Anii ’60 vin cu primele studii referitoare la modificarile cardio-circulatorii in timpul antrenamentului la efort si cu primele incercari de a folosi exercitiul fizic ca modalitate terapeutica.
In anii ’80, deja apar studii care arata ca exista beneficii importante asupra scaderii impactului factorilor de risc si in ceea ce priveste scaderea mortalitatii si a ratei de recidiva pentru pacientii prinsi intr-un program de reantrenament la efort.
In anii ’90, studiile aduc in plus date interesante care atesta incetinirea evolutiei bolii coronariene, diminuarea stresului si ameliorarea calitatii vietii ca urmare a efortului fizic.
Desi exista acum zeci si sute de studii care arata eficacitatea reantrenamentului la efort in ce priveste scaderea mortalitatii, a ratei recidivei, a ameliorarii calitatii vietii, de cate ori oare medicii (inclusiv cardiologi!) nu le interzic pacientilor efortul fizic?
Iata o atitudine care necesita a fi schimbata, care nu mai este in acord cu progresele stiintei medicale.
Este drept, readaptarea la efort trebuie neaparat facuta in centre specializate si adaptata fiecarui pacient, in urma unui bilant amanuntit.
In urma acestor teste se stabileste acel nivel de efort de care este capabil un pacient, la care inima si organismul nu sufera din cauza lipsei de oxigen.
Exista solutii
De cele mai multe ori, ateroscleroza vinovata de producerea infarctului miocardic apare ca urmare a unui stil de viata nesanatos.
O alimentatie bogata in calorii si grasimi, fumatul, prezenta obezitatii, a hipertensiunii arteriale, a diabetului zaharat, sedentarismul, stresul sunt factori de risc recunoscuti ca fiind asociati foarte strans cu producerea infarctului de miocard.
Pentru a-i preveni aparitia sau recidiva si a scadea rata consecintelor nefaste, tratamentul trebuie sa inceapa cu anumite schimbari legate de stilul de viata.
Controlul stresului, scaderea LDL colesterolului si cresterea HDL colesterolului prin trecerea la o alimentatie bogata in vegetale si saraca in grasimi de origine animala, renuntarea la fumat, controlul diabetului si al tensiunii arteriale sunt de o importanta vitala daca dorim sa ne bucuram in continuare de o viata de calitate.
Sunt cunoscute in prezent multe dintre efectele pozitive ale unui program de readaptare la efort asupra pacientilor cardiaci.
Dintre acestea, amintim:
- diminuarea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale (deci a efortului inimii!);
- folosirea mai eficienta a oxigenului la nivel muscular;
- cresterea alimentarii cu sange a inimii;
- ameliorarea capacitatii la efort cu 20-30%;
- scaderea markerilor biologici ai inflamatiei (fibrinogen, proteina C reactiva);
- scaderea LDL-colesterolului si a trigliceridelor, precum si a adezivitatii plachetare;
- scaderea mortalitatii cardiovasculare cu 25%, iar a riscului de moarte subita cu 20%;
- regresia leziunilor ateromatoase;
- formarea de noi vase de sange;
- diminuarea stresului si a depresiei.
Readaptarea la efort dupa un infarct miocardic presupune parcurgerea a trei faze.
Prima faza corespunde stadiului acut si incepe pe sectia de cardiologie imediat dupa internare.
Presupune prevenirea pierderii de masa musculara prin exercitii usoare pentru fiecare grup muscular, prevenirea problemelor ventilatorii prin exersarea respiratiei abdomino-diafragmatice, prevenirea trombozei venoase prin masaj de drenaj venos si exercitii pentru muschii membrelor inferioare, prevenirea hipotensiunii la ridicarea in picioare prin ridicarea din pat precoce (din primle zile), mersul in camera si pe culoar, diminuarea anxietatii prin informarea pacientului asupra beneficiilor programului de recuperare.
A doua faza, cea de readaptare propriu-zisa, incepe dupa a treia sau a patra saptamana de la infarct, dupa cicatrizarea leziunii cardiace, care trebuie evaluata in urma unui bilant cardiologic amanuntit.
Acesta presupune realizarea unei electrocardiograme simple sau timp de 24 de ore (Holter), a unei ecografii cardiace simple sau de stres, realizarea unor probe de efort, masurarea gazelor expiratorii in timpul efortului.
Aceste teste ne vor oferi informatii pretioase in ceeea ce priveste severitatea afectarii inimii, comportamentul inimii la efort, parametrii care trebuie respectati in cadrul procesului de reantrenament.
Obiectivele readaptarii la efort vizeaza cresterea fortei musculare, recuperarea celulelor cardiace care sunt in stare de „hibernare” din cauza ischemiei, formarea de noi vase de sange, combaterea factorilor de risc.
Pentru ca readaptarea sa fie eficienta, sunt necesare un minim de 20 de sedinte de antrenament cu o frecventa de minim 2-3 pe saptamana.
O zi de antrenament presupune o sedinta de relaxare, o sedinta de gimnastica de incalzire (30-45 minute), o sedinta de exercitii de rezistenta lejera (30-45 minute) si o sedinta de antrenament propriu-zis, folosind bicicleta ergometrica sau covorul rulant (30-45 minute).
Exercitiile au o intensitate care creste progresiv, pastrand intotdeauna un nivel constant al frecventei cardiace calculate ca fiind tinta in timpul probelor de efort.
O sedinta de antrenament presupune, de asemenea, 5-10 minute de incalzire, 20-30 de minute de efort constant si 5 minute de recuperare.
In cadrul acestei faze si la sfarsitul ei, probele de efort si masurarea gazelor expirate sunt reluate pentru a masura progresele inregistrate. O monitorizare a activitatii electrice a inimii, a tensiunii arteriale si a frecventei cardiace sunt obligatorii.
Este foarte importanta in aceasta perioada educarea pacientilor cu privire la factorii de risc si beneficiile modificarii lor, cunoasterea propriei maladii, beneficiile antrenamentului la efort, tintele care pot fi atinse.
A treia faza presupune continuarea exercitiilor de antrenament in conditii de securitate, dupa terminarea fazei a doua, odata cu intoarcerea pacientului la domiciliu.
Frecventa cardiaca considerata ca tinta nu trebuie depasita. Sunt necesare un minim de 30 de minute de minim 3 ori pe saptamana de activitati fizice gen inot, ciclism, mers, alergat.
Este posibila o viata normala pentru cei care au suferit un infarct miocardic. Nu uitati insa ca mai simplu de realizat si mai ieftina este prevenirea. Va doresc tuturor o viata sanatoasa!
Autor: Dr. Ionut Dobrescu
Sursa: Revista Viata + sanatate