Infectiile de la nivelul tractului respirator se numara printre cele mai comune afectiuni din randul populatiei, la nivel global.
Procesele inflamatorii in desfasurare isi pun amprenta in boli respiratorii diagnosticate, precum astmul bronsic, bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC) si fibroza pulmonara.
O infectie de la nivelul plamanilor poate prezenta o etiologie multipla, de la un virus la bacterie pana la fung. Una dintre cele mai comune tipuri de infectii pulmonare, cu proces inflamatoriu este pneumonia.
Pneumonia afecteaza alveolele pulmonare, de forma unor saculeti mici cu aer, situati la capatul arborelui respirator. Afectiunea este cauzata de cele mai multe ori de microorganisme bacteriene, dar deasemenea o cauza virala nu e exclusa, avand o rata de infectare vizibil redusa in detrimentul cauzalitatii bacteriene.
O persoana se poate infecta prin inhalarea agentului etiologic patogen (bacterian, sau viral) in momentul in care acesta este eliberat in aer de catre o persoana infectata, purtatoare, prin stranut sau tuse. Pneumonia se instaleaza cand alveolele pulmonare se umplu cu lichid, ca raspuns al infectiei survenite.
Pe langa microorganismele ce pot produce inflamatii ale parenchimului pulmonar, alte cai spre inflamatie sunt expunerea de durata medie/lunga la agenti iritanti precum substantele chimice din fumul de tigara sau la diversi compusi care se volatilizeaza din solutii de uz casnic, particule minuscule daunatoare precum unele metale din mediul profesional.
Efectele imediate, cat si cele tardive ale inflamatiei isi fac aparitia in functie de contextul prezentei sau absentei comorbiditatilor la persoana afectata. In principiu, in functie de cauzalitatea inflamatiei, starea generala de sanatate a individului, timpul scurs de la afectarea plamanilor simptomele variaza. Daca pacientul prezinta o inflamatie cronica, din cauza obisnuintei, el tinde sa-si ignore simptomele, in special daca acestea au caracter regulat si sunt de intensitate medie.
Majoritatea simptomelor cu care se confrunta pacietii cu o inflamatie localizata toracic la nivelul plamanilor sunt starea generala de oboseala accentuata dupa o activitate fizica moderata, lipsa de enegie, tuse seaca sau productiva, coriza (inflamare a mucoasei nazale sau popular, guturai), wheezing (zgomot expirator asemanator cu un suierat), probleme in sustinerea unei respiratii normale, disconfort la nivelul pieptului, durere in piept, senzatia de durere la nivelul plamanilor si sentimentul de a ramane fara aer, prezenta ralurilor inspiratorii, respiratie zgomotoasa, expectoratie excesiva de sputa.
Probleme precum febra, scaderea in greutate sau hipertensiunea arteriala, nu sunt excluse din a-si face aparitia. De tinut cont este ca aceste simptome nerelationate cu inflamatia apar in contextul altor afectiuni preexistente ale pacientului, care pot interactiona cu medicatia urmata si de care trebuie tinut cont in schema de tratament.
Inflamatia plamanilor poate aborda un caracter efemer, caz fericit in care se aseamana cu o raceala. Pe de alta parte, afectiunile incriminate a produce o infectie de tip mai sever, moderat spre grav, te pot impiedica din a-ti continua activitatile cotidiene in ritmul sustinut cu care erai obisnuit. Printre afectiunile recurente infectiei severe ale plamanilor se numara pneumonia, bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC) si fibroza pulmonara.
Un nivel scazut energetic este de asteptat din cauza faptului ca organismul consuma inerent mai multa energie, pentru a combate infectia instalata. Prin urmare este normal sa resimtiti un nivel scazut de energie.
De multe ori, o inflamatie severa a plamanilor poate sa interfere serios cu absorbtia oxigenului din aer in plamani, ceea ce duce la o respiratie ingreunata. De aici, pot aparea simptome precum hipoxia (nivel scazut de oxigen in tesuturi) ori hipoxemia (nivel scazut de oxigen din sangele arterial) ce se traduc ulterior prin pierderea cunostintei si ameteala. Se recomanda de urgenta apelarea la personalul medical in cazul mentionat.
Inflamatia cronica poate remodela caile bronsice, de patrundere a aerului, caile ingustandu-se si crescand cantitativ secretiile bronsice.
Ventilatia pulmonara sufera modificari patologice prin scaderea absorbtiei oxigenului si a eliberarii dioxidului de carbon.
Cauzele inflamatiei parenchimului pulmonar pot fi specifice, insa si de natura necunoscuta. Plamanii se pot inflama cand sunt infectati, iritati sau raniti in vreun fel. Procesul inflamator in organism este un mod prin care corpul initiaza procesul de vindecare, deci vine ca un raspuns la un stimul daunator.
In cazuri izolate, plamanii pot accede inspre un proces inflamator din cauza unei predispozitii ereditare, precum fibroza chistica sau din cauza unui sistem imunitar suprastimulat, cum este cazul bolilor autoimune, spre exemplu sindromul Sjogren.
Iritanti bronsici
Inflamatia ajuta la repararea tesutului care captuseste plamanii. Depinde de severitatea iritatiei daca procesul inflamator este de scurta durata, cu minime consecinte asupra plamanilor, sau de lunga durata si grav daunatoare asupra organelor.
Cand alveolele pulmonare se intalnesc cu toxine din aer, precum fumul de tigara, poluanti, gaze nocive sau substante iritante de natura chimica, se concluzioneaza prin iritarea plamanilor. In functie de timpul scurs de la momentul primei expuneri, cantitatea de agent iritant la care au fost expusi plamanii, predispozitia genetica si tipul agentului patologic se poate determina cu exactitate modul optim de reducere al simptomelor, asigurarea confortului pacientului, imbunatatirea conditiilor de viata.
Pneumonita de hipersensibilitate (PH) este un tip de inflamatie difuza a parenchimului pulmonar care se dezvolta in urma expunerii la agenti chimici iritanti (subtante organice, mucegaiuri, metale din mediul profesional).
Un alt tip de pneumonita ce se poate dezvolta post-iradiere este asa numita pneumonita radica, survenita in urma tratamentului cu chimioterapice.
Microorganisme
Bacteriile comune, des incriminate pentru pneumonia dobandita in comunitate sunt Mycoplasma pneumoniae, Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Moraxella catarrhalis. In cadrul pneumoniei dobandite in mediul intraspitalicesc, bacilii Gram-negativi, Staphylococcus aureus si bacteriile multi-rezistente la antibiotice joaca rolul principal.
Un factor predispozant dobandirii pneumoniei de spital este ventilatia mecanica, acompaniata de pozitia de decubit dorsal, sindromul de detresa respiratorie acuta, expunerea anterioara la tratament cu antibiotice.
Bacteriile anaerobe sunt cel mai des asociate cu pneumonia produsa prin aspirarea continutului gastric sau orofaringian.
Bronsita acuta ce se traduce ca fiind inflamatia epiteliului cailor aeriene mari are ca si principali agenti etiopatologic virusurile respiratorii. Virusul gripal de tip A sau B, virusul paragripal, virusul respirator sincitial sunt cativa dintre agentii cauzatori principali. Nu la fel de des intalnite sunt virusurile care produc raceala comuna (rinovirusurile sau coronavirusurile) si adenovirusurile. Etiologia virala are frecventa de aparitie ridicata in randul pacientilor pediatrici.
Infectiile de la nivelul plamanilor cu caracter acut sau cronic, precum bronsita si pnemonia produc o inflamatie greu de ignorat. Daca infectia este grava, poate rezulta sindromul de detresa respiratorie acuta, ce poate pune in pericol viata pacientului daca nu sunt luate masuri corespunzatoare, de urgenta.
Bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC) e in mod recurent cauzata de catre fumul de tigara, pe cand astmul este declansat de agenti declansatori, precum alergeni, expunerea la aer rece sau substante chimice. Boli ale plamanilor precum fibroza pulmonara pun o problematica mai serioasa in discutie, deoarece uneori prezinta o sursa bine definita, dar alteori este cu caracter necunoscut.
Diagnosticul de plaman inflamat este pus in urma unui examen obiectiv realizat de catre personalul medical autorizat in aceasta directie. O perspectiva multifactoriala este de dorit a fi abordata cand discutam despre o posibila inflamatie a parenchimului pulmonar.
Pentru un diagnostic valid al bolii este necesara o anamneza amanuntita privind factorii de mediu, examen clinic, evaluarea eventualelor antecedente sau predispozitii, radiografie toracica, examen microbiologic al sputei, teste serologice pentru identificarea anticorpilor antivirali specifici, in functie de simptomele si semnele procesului inflamator.
In functie de cauza, inflamatia plamanilor poate fi supusa unui tratament medicamentos sau proceduri in vederea atenuarii simptomatologiei existente si mentinerea sub control a afectiunii de care sufera pacientul.
Terapiile pentru boala inflamatorie a plamanului pot fi eficiente in context simptomatic, insa nu si curativ.
Tratamentul, in prima faza, consta in terapie medicamentoasa cu corticosteroizi, beta agonisti, antagonisti ai receptoilor pentru leucotriene sau metilxantine. In stadii incipiente ale bolii, monoterapia este preferata, dar daca se constata o progresie a bolii, atunci se tinde spre un tratament pe baza cu mai multe tipuri de medicamente, fiind luata in considerare si o suplinire a aportului de oxigen si o reabilitare a functiei pulmonare diminuate.
Bibliografie
Wells, Barbara G.; Schwinghammer, Terry L.; DiPiro, Joseph T.; DiPiro, Cecily V.; Manual de Farmacoterapie Editia a X-a, Bucuresti, Editura PRIOR, 2019, Pag 416-430
https://www.pharmamodels.net/indications/inflammatory-lung-diseases/
https://www.verywellhealth.com/chest-pain-common-potential-causes-1745274
https://www.healthline.com/health/symptoms-of-lung-infection