O simpla raceala poate antrena sistemul imunitar pentru a combate COVID-19

Potrivit celui mai recent studiu realizat de Institutul de Imunologie La Jolla din California, SUA, infectiile anterioare cu virusurile care provoaca raceli pot pregati sistemul imunitar pentru a recunoaste si ataca noul coronavirus.

Explicatia consta in faptul ca limfocitele T, care recunosc coronavirusurile ce produc racelile obisnuite, ar recunoaste si parti din virusul SARS-COV-2. Specialistii care au condus acest studiu sunt de parere ca aceasta memorie a sistemului imunitar ar putea explica de ce unele persoane se confrunta cu forme usoare ale infectiei in comparatie cu ceilalti. In acelasi timp, autorii studiului subliniaza ca ipoteza lor este speculativa, fiind nevoie de mai multe studii pentru a o confirma.

Studii anterioare au aratat faptul ca pana la 35% dintre persoanele care nu au fost niciodata expuse la COVID-19 au celule T care recunosc virusul SARS-COV-2. Cei care au condus studiul respectiv sustin ca cel mai probabil limfocitele T au fost dobandite in urma unei infectii anterioare cu coronavirusuri endemice. SARS-COV-2 face parte din familia coronavirusurilor, care provoaca diverse boli, de la o raceala banala pana la boli severe precum MERS sau SARS, oamenii de stiinta fiind de parere ca aproape fiecare persoana din lume a avut, la un moment dat, de-a face cu un coronavirus in urma caruia, in organismul sau, s-ar fi dezvoltat o imunitate reactiva incrucisata.

Asimptomaticii ar putea avea aceleasi concentratii de virus cu cele ale pacientilor simptomatici

Numarul persoanelor infectate cu COVID-19 este inca in crestere. In Romania numarul cazurilor de coronavirus confirmate se apropie de 60.000, in timp ce la nivel mondial bilantul a depasit 19 milioane. Sunt inca multe necunoscute legate de acest virus, iar cazurile asimptomatice continua sa nasca multe intrebari in randul specialistilor.

Aproape jumatate din totalul infectiilor cu COVID-19 din Statele Unite este alcatuit din persoane care nu prezinta niciun simptom, potrivit CDC (Centrul pentru combaterea si prevenirea bolilor din SUA). Este inca neclar cat de contagioase sunt persoanele asimptomatice, insa un studiu recent, publicat in jurnalul JAMA Internal Medicine, arata ca asimptomaticii au aceeasi cantitate de coronavirus ca cei simptomatici.

Studiul, realizat pe un esantion de 303 persoane din Coreea de Sud, cu varsta medie de 25 de ani, arata ca 29% din persoanele infectate cu COVID-19 nu au prezentat niciodata simptome, insa au purtat aceeasi cantitate de virus ca persoanele simptomatice. Cercetarea a fost realizata in perioada 6-26 martie, in randul persoanelor cu varste curpinse intre 22 si 36 de ani. Doua treimi erau femei. Din cele 303 persoane, 193 prezentau simptime, iar 110 erau asimptomatice. Dintre cei 110, 89 nu au dezvoltat deloc simptome.

Concluzia este ca pacientii asimptomatici prezentau acelasi concentratii de virus cu cele ale pacientilor simptomatici, insa acest lucru nu inseamna neaparat ca aceste persoane au fost contagioase. Autorii studiului precizeaza ca detectarea ARN-ului viral nu este sinonim cu prezenta unui virus infectios si transmisibil si sustin ca sunt necesare studii epidemiologice si experimentale pentru a intelege mai bine aceste lucruri.

1.378 cazuri noi de coronavirus in ultimele 24 de ore. Peste 300 de focare de COVID-19 in Romania

In ultimele 24 de ore au fost inregistrate 1.378 cazuri noi de COVID-19, din 23.956 de teste efectuate, cel mai mare numar de cazuri noi intr-o singura zi, de la debutul pandemiei de coronavirus in Romania.

Pana astazi, 7 august, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 59.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 29.289 de pacienti au fost declarati vindecati si 5.897 de pacienti asimptomatici au fost externati la 10 zile dupa depistare.

De asemenea, in ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 50 de noi decese din cauza infectiilor cu coronavirus, 31 barbati si 19 femei. Pacientii erau internati in spitalele din Alba, Arad, Arges, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Braila, Brasov, Cluj, Dambovita, Galati, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iasi, Maramures, Mehedinti, Prahova, Sibiu, Timis, Valcea, Vaslui, Ilfov si Municipiul Bucuresti.

Dintre acestea, 4 decese s-au inregistrat la categoria de varsta 40-49 ani, 4 decese la categoria de varsta 50-59 ani, 11 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 17 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 50 de decese inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati.

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.801. Dintre acestea, 446 sunt internate la ATI.

Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, afirma ca in prezent in tara sunt peste 300 de focare de COVID-19. Acesta a precizat ca aceste focare sunt foarte limitate, tinute sub control. Raed Arafat mai explica faptul ca aceste forcare inseamna si camine, si azile de batrani, si din domeniul industrial, zona care sunt insa controlabile.

Surse:
https://jamanetwork.com/journals/jamainternalmedicine/fullarticle/2769235
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7291769/
Surse:
https://www.sciencedaily.com/releases/2020/08/200804100219.htm
https://www.livescience.com/common-cold-coronaviruses-t-cells-covid-19-immunity.html
https://www.nature.com/articles/d41586-020-00502-w