Boala Lyme, cauzata de muscatura de capuse, confundata cu gripa!

Capusele, motiv de ingrijorare din mai pana in septembrie

Capusele (insectele mici, parazite, inrudite cu paianjenii, care traiesc in iarba inalta, in zonele cu paduri, arbusti, pajisti) creeaza ingrijorare in fiecare vara in Europa, inclusiv in Romania.

Capusele pot transmite bacteria Borrelia Burgdorferi. Bacteria provoaca boala Lyme sau borelioza, afectiune cunoscuta si sub numele de “boala cu 1.000 de fete” din cauza simptomelor variate pe care le poate dezvolta.

Sezonul de activitate intensa a capuselor, in conditiile climatice din Romania, este in lunile mai-iunie.

Cum se transmite boala?

Nu toate capusele transmit bolerioza. De asemenea, nu orice muscatura de capusa determina transmiterea bolii Lyme.

Aproximativ 20% dintre capuse sunt infectate cu bacteria care provoaca boala Lyme!

Expertii Centrului pentru Prevenirea si Controlul Bolilor din Statele Unite ale Americii (CDC – Center for Disease Control) sustin ca in majoritatea cazurilor, doar capusele care sunt atasate de piele si se hranesc cu sange timp de mai mult de 24 de ore pot transmite bacteria Borrelia.

Odata ajunse pe corpul omului, capusele se pot stabili mai ales in zona axilara, pe pielea capului, inghinal, in spatele genunchiului.

Netratata, infectia cauzata de bacteria transmisa de capusele bolnave intra in sange si afecteaza articulatiile, muschii, inima si sistemul nervos, iar in unele cazuri bolnavii pot paraliza.

Cum se diagnosticheaza boala Lyme?

Borelioza se diagnosticheaza de catre medicul infectionist ca urmare a aparitiei eruptiei cutanate si a istoricului medical. Prin analize de laborator, boala poate fi depistata dupa doua saptamani de la producerea infectarii.

Doar dupa aceasta perioada, sunt evidentiati anticorpii produsi de celulele sanguine ca raspuns la infectie.

Care sunt simptomele bolii Lyme?

De multe ori, simptomele bolii Lyme pot fi inselatoare, semnele infectiei fiind asemanatoare cu cele ale gripei, manifestata prin febra, astenie, oboseala, dureri de cap, dureri articulare, dureri musculare, limfadenopatii.

Primul semn al infectiei este insa eritemul migrator, care se poate manifesta oricand intre 2 si 30 de zile de la momentul muscaturii. Eritemul migrator se manifesta ca o eruptie cutanata rosiatica si nedureroasa, care poate fi insotita uneori de prurit sau de senzatia de arsura.

Conform studiilor, boala Lyme apare la 1%-3% din numarul persoanelor muscate de capuse.

In evolutia bolii se pot distinge mai multe etape:

• faza initial localizata (stadiul I: 2 pana la 30 de zile dupa muscatura). In aproximativ 60% din cazuri, primul simptom este eritemul migrator. Eritemul migrator se extinde centrifugal si ajunge la un diametru de cel putin 5 cm pana la maximum 60 cm; eritemul se estompeaza treptat din centru. Uneori, este insotit de simptome specifice gripei, cum ar fi febra, dureri de cap, dureri musculare sau articulare si limfadenopatie.

• infectia diseminata timpuriu (stadiul II: in saptamanile care urmeaza dupa muscatura), care apare la 15% dintre pacientii care nu au fost tratati sau care nu au fost tratati adecvat in timpul primei etape.

• faza cronica (stadiul III: in situatia in care boala Lyme nu a fost tratata la timp si corespunzator, dupa luni sau chiar ani pot aparea: artrita, probleme de memorie, de vorbire, probleme cardiace).

In ce consta tratamentul bolii Lyme?

Borelioza are tratament care duce la vindecare aproape intotdeauna daca este corect recomandat si aplicat de catre medic.

Cele mai multe cazuri de boala Lyme pot fi tratate cu succes cu antibiotice. Cu toate acestea, tratamentul cu antibiotice este indicat doar atunci cand apar simptome (in special eritemul migrator).

Terapia cu antibiotice este recomandata incepand cu etapa initial localizata. Eritemul migrator adesea dispare spontan, insa leziunile cutanate se vindeca mai repede cu antibiotice care impiedica progresia bolii.

Tratamentul oral al bolii Lyme in cadrul etapei initial localizate dureaza intre 2 pana la 3 saptamani.

In etapa diseminata, cand sunt evidentiate probleme neurologice sau cardiace, este necesara administrarea intravenoasa a antibioticelor.

Nu exista dovezi ca administrarea repetata sau pe termen lung a antibioticelor la pacientii cu sindrom post-Lyme este utila, de aceea este atat de important ca tratamentul sa fie instituit cat mai devreme posibil.

Cum se extrag capusele?

Capusele trebuie extrase cat mai repede si, pe cat posibil, scoase intregi de pe piele. In niciun caz, capusele nu trebuie scoase cu degetele!

Capusele se extrag cu ajutorul pensetei: se apuca cat mai aproape de piele, se prind si se trage ferm, fara a se rasuci sau strivi.

In niciun caz nu se pun substante chimice pe capuse!

In situatia in care aveti dubii ca ati putea scoate capusa singur, apelati la ajutorul medicului infectionist!

Dupa extragere, locul se spala cu apa si sapun si se aplica alcool sau iod. Si instrumentul folosit trebuie dezinfectat dupa extragere.

Cum ne putem feri de intepaturile capuselor?

Intepaturile de capuse nu sunt usor de evitat. Cu toate acestea, cateva masuri minime de precautie pot fi luate:

- purtati haine deschise la culoare, cu maneca lunga, pantaloni lungi si incaltaminte corespunzatoare in special cand mergeti in parc sau in locuri cu vegetatie salbatica.

- dupa fiecare plimbare in aer liber, inspectati cu atentie corpul copiilor;

- in parc, nu va asezati niciodata direct pe iarba, ci pe o patura, de preferat de culoare deschisa pe care sa poata fi observate capusele.

- dezinsectia propriei curti si gradini este obligatorie.

- atunci cand iesiti in aer liber, puteti folosi substante repelente (care alunga insectele) in cazul in care mergeti in zone cu lacuri si vegetatie.

Concluzii

Peste 300 de romani intepati de capuse au ajuns la spital in ultimele trei luni doar in Sibiu.

Medicii ne recomanda ca, atunci cand mergem in parcuri, paduri sau in locuri cu multa vegetatie, sa ne imbracam corespunzator si sa fim atenti la animalele care sunt purtatoare de capuse.

Exista mai multe maladii care pot fi transmise de la temuta boala Lyme si meningoencefalita de capusa (mai frecvent intalnite in tara noastra si in Europa), la babetioza, ehrlichioza, febra butunoasa, febra Q, tuleremia etc.

Capusele trebuie indepartate de pe suprafata corpului imediat ce sunt descoperite, astfel se reduce riscul aparitiei unor reactii inflamatorii tegumentare, cat si cel de transmitere a unor boli infectioase. De asemenea, se recomanda prezentarea de urgenta la medicul infectionist.