Scleroza multipla, numita si scleroza in placi sau scleroza diseminata este o boala autoimuna, inflamatorie care afecteaza sistemul nervos central (SNC) si nervii periferici.
Aceasta boala actioneaza asupra celulelor nervoase din creier si din maduva spinarii pe care le deterioreaza. Astfel, aceasta deteriorare afecteaza capacitatea sistemului nervos de a comunica, producand numeroase semne si simptome.
Cauza acestei boli este necunoscuta, insa unele studii indica o legatura intre scleroza multipla si virusul Epstein Barr, in timp ce alte studii suspecteaza ca fiind o posibila cauza factorii de mediu, precum carenta vitaminei D sau infectiile.
Scleroza multipla este, de obicei, diagnosticata pe baza prezentei simptomelor si a rezultatelor testelor medicale corespunzatoare pentru aceasta boala.
Nu toate formele de scleroza multipla sunt la fel, in unele cazuri, simptomele pot sa apara in episoade sporadice, iar in altele pot evolua progresiv, agravandu-se odata cu trecerea timpului. Intre episoade, simptomele pot chiar sa dispara complet.
Pentru a ajuta la o distingere cat mai corecta a diferitelor tipuri de scleroza multipla, Societatea Naional de Scleroza Multipla (NMSS) a identificat patru categorii distincte.
Pentru a defini cu precizie cele patru tipuri de scleroza multipla, in 1996, NMSS a realizat un studiu de caz cu ajutorul unui grup de oameni de stiinta specializati in ingrijirea si cercetarea pacientilor cu scleroza multipla.
Rezultate studiului obtinute in urma analizei raspunsurilor oamenilor de stiinta au relevat o clasificare a categoriilor de scleroza multipla in patru tipuri primare.
Aceste rezultate au fost actualizate in anul 2013 pentru a reflecta progresele inregistrare in domeniul cercetarii.
Cele 4 tipuri primare sunt:
1. Sindromul clinic izolat (CSI);
2. Scleroza multipla recurent-remisiva (RRMS);
3. Scleroza multipla primar-progresiva (PPMS);
4. Scleroza multipla secundar-progresiva (SPMS).
Aceasta clasificare se bazeaza pe modul in care boala a evoluat la fiecare pacient. Prin aceste categorii, NMSS creeaza un limbaj comun pentru diagnosticarea si tratarea sclerozei multiple.
Sindromul clinic izolat (CIS) se defineste printr-un prim episod neurologic care dureaza cel putin 24 de ore, avand ca substrat fie inflamatia, fie demielinizarea la nivelul sistemului nervos central, ceea ce inseamna ca, in acest caz, simptomele nu pot fi legate de febra.
Sindromul clinic izolat poate sa fie monofocal - pacientul prezinta un singur simptom neurologic - sau multifocal - mai multe semne sau simptome neurologice.
In cazul in care aveti sindromul clinic izolat, este posibil ca acesta sa fie singurul episod pe care il experimentati, sau ar putea sa reprezinte primul atac al sclerozei multiple.
Daca RMN-ul detecteaza leziuni cerebrale similare cu cele intalnite la persoanele cu scleroza multipla, exista o probabilitate de 60-80% pentru aparitia unui alt episod si diagnosticarea cu aceasta afectiune in cativa ani.
In acelasi timp, daca RMN-ul detecteaza leziuni mai vechi intr-o alta parte a sistemului nervos central este posibil sa prezentati deja un diagnostic de SM din cauza unui episod anterior care nu s-a manifestat prin semne sau simptome clinice.
De asemenea, medicul poate stabili diagnosticul de scleroza multipla in cazul in care in urma analizei lichidului cefalorahidian este relevat faptul ca acesta contine benzi oligoclonale.
Cel mai frecvent tip este SM recurt-remisiv (RRMS). Conform NMSS, aproximativ 85% dintre persoanele cu scleroza multipla prezinta acest tip la momentul diagnosticarii.
Forma recurent-remitenta se caracterizeaza prin atacuri recurente imprevizibile, urmate de luni sau ani de acalmie relativa (remisiune), fara semne clinice noi.
Disfunctiile care apar in timpul atacurilor pot disparea sau pot genera probleme, situatie valabila in aproximativ 40% dintre cazuri, incidenta fiind direct proportionala cu vechimea bolii.
Simptomele pot fi de la usoare pana la severe. Forma clinica recurent-remitenta debuteaza de regula cu un sindrom clinic izolat (SCI).
Tipuri progresive de scleroza multipla
In timp ce majoritatea persoanelor diagnosticate cu scleroza multipla prezinta forma recurent-remisiva, exista si pacienti care sunt diagnosticati cu o forma progresiva a bolii: SM primar progresiva (PPMS) sau SM secundar progresiva (SPMS).
Aceste doua forme indica faptul ca boala nu evolueaza intr-o directie buna, ci dimpotriva, se inrautateste.
Aceasta forma a sclerozei multiple progreseaza incet si intr-un mod constant din momentul debutului. Simptomele care debuteaza odata cu aceasta forma sunt de intensitate mai mare. Acestea pot ramane constante si nu sunt prezente perioade de remisiune.
Pacientii cu PPMS prezinta o agravare continua a starii lor de sanatate.
Cu toate acestea, pot exista variatii ale ratei de progresie in cursul bolii, precum si posibilitatea unor imbunatatiri minore, de obicei, temporare si a unor platouri ocazionale in progresia simptomelor.
NMSS estimeaza ca aproximativ 15% din persoanele cu scleroza multipla prezinta PPMS la inceputul acestei afectiuni.
Scleroza multipla secundar progresiva este o forma mult mai complexa. Initial, aceasta forma poate prezenta o activitate recidivant-remisiva, cu aparitia simptomelor, urmate de perioade de recuperare.
Totusi, dizabilitatea produsa de scleroza multipla nu dispare in timpul acestor perioade de recuperare, ci dimpotriva, aceasta perioada de fluctuatie are ca urmare inrautatirea constanta a afectiunii.
Persoanele cu SPMS pot prezenta remisii minore, dar acest lucru nu este valabil in toate cazurile.
Diagnosticarea cu scleroza multipla poate reprezenta o provocare pentru medici. De aceea, este foarte important si util sa intelegem caracteristicile si simptomele sclerozei multiple in momentul diagnosticului initial.
In mod normal, scleroza multipla nu este o boala fatala. In prezent, nu se cunoaste niciun tratament pentru SM. Exista diverse terapii care urmaresc sa imbunatateasca functiile dupa fiecare episod si sa previna aparitia unor noi episoade.
Medicamentele folosite pentru tratamentul SM au o eficacitate destul de mica si pot avea efecte adverse. Pe termen lung, rezultatele bune se pot intalni adesea la femei, la persoane care dobandesc boala din tinerete, la pacientii cu recaderi si la cei care au avut la inceput doar putine episoade.
Speranta de viata este cu 5-10 ani mai mica decat la populatia care nu sufera de aceasta boala.
Evolutia preconizata a bolii depinde de subtipul acesteia, de sexul, varsta si simptomele initiale, si de gradul de invaliditate a persoanei in cauza.
Persoanele de sex feminin, subtipul recurent-remitent, simptomele senzoriale la debut, numarul redus de atacuri in primii ani de la instalarea bolii si, in special, debutul sclerozei multiple la o varsta tanara sunt factori asociati cu o evolutie mai favorabila.