Sifilisul sau luesul este principala boala cu transmitere sexuala produsa de o bacterie din clasa spirochetelor ce poarta denumirea de Treponema Pallidum sau Spirocheta pallida. Se caracterizeaza clinic prin aparitia leziunilor specifice cutaneo-mucoase si ale fanerelor, cu posibilitatea afectarii organelor interne in faza tardiva a bolii.
Agentul cauzator Treponema Pallidum este un microorganism spiralat, foarte activ si destul de rezistent in diverse medii, mobil si dotat cu un aparat locomotor fibrilar, ce are rolul de a penetra leziunea foarte usor, chiar si prin epidermul aparent sanatos sau la nivelul unor solutii minime de continuitate.
Alte cai de transmitere pot fi: leziunile deschise cutaneo-mucoase la nivelul carora exista spirochete nedepistate prin contactul direct si prin sange sau secretii contaminate, dar si transmiterea transplancetara de la mama la fat, ce poarta denumirea de sifilis congenital.
Astfel ca nu toti indivizii expusi la agentul etiologic dezvolta obligatoriu afectiunea, aceasta poate sa nu apara la cei cu imunitate generala buna. De asemenea, nu toti bolnavii netratati evolueaza spre sifilis secundar, iar dintre acestea dor 15% pot dezvolta sifilisul tertiar.
Boala poate produce adevarate epidemii daca nu este oprit lantul epidemiologic al bolii si, de aceea, supravegherea populatiei se face prin testarea VDRL obligatorie la angajare, cu repetare periodica la diverse intervale de timp, dar si testarea gravidelor in timpul sarcinii.
Spirocheta se dezvolta la poarta de intrare in perioada de incubatie pana cand depaseste bariera de aparare locala, avand ca rezultat aparitia sifilomului dupa 21 de zile.
Exista si mici variatii in acest interval de timp, care poate fi scurtat sau prelungit, in functie de statusul imun al pacientului, dar si de eventualele tratamente ce le urmeaza pentru o alta afectiune, cum ar fi tratamentul cu antibiotice care poate prelungi perioada pana la 2 luni.
La 7 zile de la aparitia sancrului apare adenopatia satelita, ce inseamna depasirea barierei locale si invazia regionala a infectiei.
In stadiul al doilea, ce incepe dupa aproximativ 66 de zile de la momentul infectiei, afectiunea se caracterizeaza prin stadiul de diseminare sanguina sau septicemia spirochetica, cand spirocheta ajunge in sange de la nivelul ganglionilor sateliti regionali, unde s-a inmultit, infectia transmitandu-se la organele interne, sistemul ganglionar si apoi la nivelul dermului si al epidermului.
In evolutia afectiunii exista multiple perioade oscilatorii intre imunitatea pacientului si alergia la boala, ceea ce explica si aparitia perioadelor de acalmie intre puseele eruptive si tendinta de vindecare spontana a leziunilor.
Cand imunitatea scade, spirochetele se inmultesc si apar sifilidele, iar cand imunitatea creste, prin producerea de anticorpi specifici, se produce aparenta vindecare a leziunilor.
Ciclul acesta de vindecare-remisie-reaparitie al leziunilor poate dura pana la 2 ani daca pacientul nu se prezinta cat mai rapid la medic.
Clasificarea actuala a sifilisului cuprinde trei stadii:
1. Stadiul I sau sifilisul primar este perioada cuprinsa intre momentul aparitiei primei leziuni si pana la 45 de zile dupa aparitia acesteia.
Se caracterizeaza prin aparitia unei leziuni ulcerative numita “sifilom”, “sancru de inoculare” sau “sancru dur”, ce nu este dureroasa, are dimensiuni cuprinse intre 0,50 cm si 1-2 cm, de forma ovalara sau rotunda, cu o baza dura, indurata si cu o suprafata lucioasa, iar marginile se pierd in pielea sanatoasa.
Localizarea sancrului sifilitic este in zona genitala atat la barbati, cat si la femei, dar mai poate aparea si la nivel anal, cavitatea bucala, la nivelul sanilor, bratelor, dar si occipital.
Dupa o perioada de 7-14 zile, isi face aparitia adenopatia satelita dispusa sub forma de ”closca cu pui”, adica un ganglion mai mare si restul mai mici, nedurerosi, mobili pe planurile adicente si cu o consitenta mai dura, care poate persista pana la 6 luni fara tratament si mai putin cu tratament.
Analizele de laborator in acest stadiu initial al bolii pot fi negative in primele trei saptamani de boala, si de aceea mai poate si numit si sifilisul primar sero-negativ, iar la aproximativ 4 saptamani si imediat dupa aparitia adenopatiei se pozitiveaza serologia, si atunci se numeste sifilis primar sero-pozitiv.
Pentru confirmarea cat mai rapida a diagnosticului in primele saptamani in care serologia este negativa se practica ultramicroscopia in camp intunecat, unde se evidentiaza spirocheta vie din leziune.
2. Stadiul al II-lea sau sifilisul secundar incepe dupa cele 45 de zile de la aparitia primelor leziuni si dureaza pana la doi ani. Leziunile din acest sadiu se numesc “sifilide” si sunt leziuni diseminate, generalizate si cutaneo-mucoase.
In cursul stadiului exista mai multe valuri eruptive, iar primul val apare la aproximativ 66 de zile de la mometul infectarii.
Aparitia sifilidelor poate sa coincida cu prezenta sancrului in curs de epitelizare, iar rozeolele sifilitice pot avea urmatoarele localizari: pe torace, pe flancuri, la nivelul membrelor superioare si inferioare si au un diametru cuprins intre 0,5 cm - 1 cm, de culoare roz-pal si forma rotunda, care dispar in momentul apasarii pe ele (depresibile la vitropresiune), nedureroase si nepruriginoase.
Sifiidele din al doilea val sunt putin diferite fata de primele deoarece au forma de papule infiltrative nedureroase si o culoare brun-aramie.
Analizele de laborator din acest stadiul al bolii sunt intense si concordant pozitive, ceea ce face ca microscopia sa nu fie obligatorie de efectuat, deoarece confirmarea se face strict serologic si clinic.
3. Stadiul trei sau sifilisul tardiv nu apare obligatoriu la toti pacientii infectati si netratati deoarece intervine statusul imun si, daca imunitatea este scazuta, atunci riscurile sunt mai mari de a trece in ultima faza a bolii.
Leziunile din acest stadiu sunt ireversibile si distructive. Sunt afectate organele intern, iar localizarile pot fi la nivel cutanat, osteo-articular, neuro-psihice, cardiovascular.
Tratamentul de electie pentru aceasta boala este cu injectii din grupul penicilinelor, iar daca persoana este alergica, se recurge la celelalte clase de antibiotice, apoi se urmareste controlul eficient al tratamentului, prin repetarea serologiei VDRL la fiecare 3 luni, in primul an de tratament, si la 6 luni, in anul doi de tratament.
Concluzii
Pentru un tratament eficient este necesar sa se depisteze si ceilalti membri infestati pentru a eradica prin tratament transmiterea bolii.