Sindromul Sjogren reprezinta o tulburare cronica a sistemului imunitar. Este o afectiune autoimuna, ceea ce inseamna ca tesuturile si celulele sanatoase sunt atacate din greseala de propriul sistem imunitar.
Cauzele acestei afectiuni sunt in mare parte necunoscute. Cu toate acestea, sunt incriminati factorii genetici, factorii de mediu, infectiile virale sau bacteriene si scaderea nivelurilor de estrogen.
Sindromul Sjogren apare atunci cand celulele albe ataca glandele salivare, glandele lacrimale, dar si alte tesuturi, ducand la scaderea productiei de lacrimi si saliva. Acest sindrom provoaca senzatie de uscaciune la nivelul gurii, ochilor, pielii, nasului, tractului respirator si vaginului.
Sindromul Sjogren este adesea asociat cu alte tulburari autoimune, inclusiv artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic si colangita biliara primara.
Sindromul Sjogren primar se dezvolta singur, dar cel secundar coexista cu o alta afectiune, precum lupusul. Simptomele celor doua tipuri de sindrom Sjogren sunt similare, ambele putand fi severe.
Acest sindrom poate sa apara la orice varsta, dar cele mai multe diagnostice sunt puse dupa varsta de 40 de ani. In 90% din cazuri, persoanele afectate sunt de sex feminin, dar boala afecteaza si barbatii.
Cel mai frecvent simptom asociat sindromului Sjogren este reprezentat de incapacitatea de a produce lacrimi si saliva. Femeile pot, de asemenea, sa raporteze uscaciune vaginala.
Alte simptome ale acestui sindrom sunt reprezentate de:
• Deteriorarea dintilor si eventuala pierdere a acestora;
• Tuse uscata persistenta;
• Tulburari de mestecare si deglutitie;
• Voce ragusita;
• Dificultate in vorbire;
• Inflamarea glandelor salivare;
• Ulceratii bucale.
Semnele si simptomele asociate cu uscaciunea ochilor includ:
• Senzatie de iritare si corpi straini, precum nisip sau pietris, in unul sau ambii ochi;
• Oboseala oculara;
• Senzatie de mancarime;
• Fotofobie (sensibilitate la lumina);
• Senzatie de usturime sau arsura la nivelul ochilor;
• Inflamare;
• Vedere neclara.
Fumatul, zborul cu avionul, ventilatoarele si mediile cu aer conditionat sau vant puternic pot exacerba simptomele.
In unele cazuri, sistemul imunitar al pacientului ataca si alte parti ale corpului, provocand urmatoarele semne si simptome:
• Oboseala generala;
• „Ceata” cerebrala;
• Dureri musculare;
• Inflamatia articulatiilor, precum si rigiditate articulara;
• Amorteli si dureri ocazionale la nivelul bratelor si picioarelor;
• Boli pulmonare;
• Fenomen Raynaud;
• Vasculita, adica inflamarea vaselor de sange.
Nu exista un regim alimentar special pentru sindromul Sjogren, dar medicul poate recomanda o alimentatie care sa ajute pacientul. Alcoolul trebuie evitat cu desavarsire.
De asemenea, persoanele afectate, trebuie sa evite alimentele care pot irita gura, precum produsele picante sau acide. Anumite bomboane sau gume de mestecat ar putea ajuta la mentinerea umiditatii normale a gurii.
Cea mai buna optiune este alegerea unei diete echilibrate, bogate in fructe si legume proaspete. De asemenea, regimul alimentar trebuie sa aiba un continut redus de grasimi saturate si zahar.
Este indicata evitarea indulcitorilor artificiali, deoarece se considera ca acestia pot declansa anumite reactii inflamatorii.
Pastrarea unui jurnal alimentar poate ajuta la identificarea alimentelor care pot calma sau agrava simptomele.
Tratamentul sindromului Sjogren are scopul de a lubrifia zonele afectate si de a preveni aparitia complicatiilor.
Optiunile de tratament includ:
Medicamentele pentru stimularea fluxului salivar - au un impact pe termen scurt, limitat doar la cateva ore, de aceea trebuie administrate de mai multe ori pe zi.
Saliva artificiala - inlocuitorii de saliva si gelurile pot usura senzatia de uscaciune a gurii.
Aceste substante pot fi utilizate sub forma de spray-uri, tampoane pre-tratate si lichide. Acestea sunt utilizate, in special, noaptea, deoarece gura devine uscata in timpul somnului.
Lacrimile artificiale - acestea pot ajuta la lubrifierea ochilor si la disparitia simptomelor oculare.
Picaturile pentru ochi.
Ochelarii speciali - impiedica iritarea si mentin umiditatea ochilor.
Medicamente expectorante - sunt utilizate pentru stimularea fluxului de saliva. De asemenea, extractul de in, sorbitolul, xilitolul si acidul malic pot hidrata zona.
Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene - pot oferi ajutor persoanelor cu sindrom Sjogren, care sufera de dureri articulare.
Medicamente antireumatice modificatoare ale bolii - in cazurile in care durerea articulara este insotita de oboseala si eruptii cutanate, aceste medicamente pot ameliora simptomele.
Daca sindromul Sjogren afecteaza muschii, nervii, plamanii sau rinichii, pot fi prescrise medicamente mai puternice sau corticoizi.
Medicamentele antifungice - daca apar infectii fungice orale, pot fi prescrise medicamente pentru combaterea acestora.
Lubrifiantii vaginali - sunt utilizati pentru uscaciunea vaginala. Lubrifiantii vaginali, pe baza de apa, pot oferi o solutie, in special in timpul actului sexual.
Ocluzia punctelor lacrimale - reprezinta o metoda chirurgicala prin care canalele lacrimale sunt blocate, pentru a reduce scurgerea lacrimilor din ochi. Prin aceasta metoda, ochiul este mentinut umed mai mult timp.
Picaturi oculare cu ser autolog - in unele cazuri de uscaciune a ochilor, picaturile oculare pot fi facute din serul din sangele persoanei afectate.
Pentru pastrarea umiditatii cavitatii bucale, se recomanda:
- Consumarea unor cantitati crescute de lichide;
- Dizolvarea in gura a unor cuburi de gheata;
- Clatirea in mod regulat a gurii, pentru a preveni infectia si pentru a calma zona;
- Mentinerea adecvata a igienei orale si dentare;
- Renuntarea la fumat, deoarece fumul irita mucoasa cavitatii bucale si accelereaza evaporarea salivei;
- Mestecarea gumei fara zahar, deoarece stimuleaza producerea de saliva.
Deoarece semnele si simptomele sindromului Sjogren sunt similare cu ale altor conditii de sanatate, uneori este dificil de diagnosticat. Persoana afectata trebuie sa fie diagnosticata si tratata de o echipa multidisciplinara, printre care medici stomatologi, ginecologi si oftalmologi.
Pentru diagnosticarea sindromului Sjogren, pot fi necesare urmatoarele investigatii:
Teste de sange. Sindromul Sjogren declanseaza prezenta anticorpilor anti-La si anti-Ro in sange. Cu toate acestea, acesti anticorpii apar in doar 60-70% din cazuri.
Teste oftalmologice. Un oftalmolog poate efectua o serie de teste pentru a diagnostica zonele afectate ale ochilor.
Debit salivar. Medicul masoara cantitatea de saliva produsa in 5 minute. Daca se produce o cantitate insuficienta, acest lucru poate indica sindromul Sjogren.
Sialograma. Un colorant este injectat in glandele parotide. Apoi, cu ajutorul razelor X se poate determina cat de multa saliva se revarsa in gura pacientului.
Scintigrafia salivara. Un izotop radioactiv este injectat, pentru a urmari functia glandelor salivare.
Radiografie toracica sau scanare CT. Sunt folosite pentru a detecta prezenta inflamatiei in plamani, ce poate fi cauzata de sindromul Sjogren.
Biopsie cutanata. Folosita pentru detectarea infiltratului inflamator limfocitar.
Teste de urina. Urina este prelevata si testata pentru a determina daca rinichii au fost afectati.
Persoanele cu acest sindrom sunt mai susceptibile sa dezvolte eczeme, mai ales dupa expunerea la soare. Utilizarea unui hidratant puternic poate ajuta la prevenirea pielii uscate.
Daca apare vasculita, medicul poate prescrie medicamente pentru suprimarea sistemului imunitar.
Acest sindrom vine cu complicatii grave daca este lasat netratat, de exemplu:
- Risc crescut de limfom si mielom multiplu;
- Infectii fungice;
- Carii dentare;
- Tulburari de vedere;
- Bronsita, pneumonie si alte probleme pulmonare;
- Tulburari ale functiei renale si hepatice;
- Neuropatie periferica.
Sindromul Sjogren este o afectiune grava, dar tratamentul in timp util poate sa scada riscul si severitatea complicatiilor, iar deteriorarea tesuturilor este mai putin probabila. Sub tratament, o persoana poate gestiona mult mai bine afectiunea.