Fobiile reprezinta temeri exagerate de anumite situatii sau obiecte. Termenul de tricofobie provine din cuvintele grecesti „trichos” care inseamna par si „phobia” care inseamna teama.
O persoana care sufera de tricofobie are o frica persistenta si irationala de par, in special sa vada sau sa atinga parul pierdut de pe corp, imbracaminte sau din alta parte.
Persoanele cu tricofobie asociaza parul cu murdaria si cu un risc crescut de a contracta diferiti germeni sau boli nedorite. Aceste temeri pot duce la o serie de simptome care pot interfera cu activitatile de zi cu zi.
Simptomele tricofobiei, ca si ale altor fobii, sunt individuale. Acest lucru inseamna ca simptomele fizice sau emotionale pe care le traiesc persoanele cu tricofobie variaza de la persoana la persoana.
Simptomele fizice pot include:
- Cresterea frecventei cardiace;
- Dilatarea pupilelor;
- Transpiratie;
- Bufeuri de caldura;
- Frisoane;
- Cresterea tensiunii arteriale;
- Dispnee;
- Senzatie de agitatie si tremuraturi;
- Ameteli;
- Greata si varsaturi.
Simptomele emotionale pot include:
- Anxietate sau atacuri de panica;
- Nevoia iminenta de a scapa din situatiile ce declanseaza teama;
- Sentimentul de pierdere a controlului;
- Tulburare de depersonalizare;
- Sentiment de moarte iminenta.
Copiii experimenteaza adesea un set diferit de simptome ale fobiilor. Este posibil ca acestia sa nu-si poata exprima teama la fel de usor ca adultii. In consecinta, un copil poate plange sau poate avea accese de furie atunci cand ii este frica.
Identificarea cauzei exacte a tricofobiei poate fi dificila. Frica poate sa apara brusc sau sa se dezvolte treptat in timp. Unii cercetatori considera ca tricofobia poate sa apara din cauza urmatorilor factori:
- Stres sau anxietate;
- Depresie sau alte afectiuni din sfera sanatatii mintale, precum tricotilomania (tulburare caracterizata prin smulgerea parului);
- Tulburarea obsesiv-compulsiva.
O persoana poate dezvolta teama de par si din cauza altor factori, precum:
Experienta. O experienta neplacuta cu parul, de exemplu, tunsorile nereusite pot duce la tricofobie. De asemenea, situatiile traumatice legate de par, cum ar fi pierderea acestuia din diferite motive.
Familia. Daca in familie exista persoane afectate de diferite fobii sau de anxietate, exista un risc mult mai mare de aparitie a temerilor irationale. Acest lucru poate fi mostenit genetic sau poate fi un comportament invatat.
Dispozitia. Persoanele cu temperamente mai sensibile pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta fobii.
Informatia. Oamenii pot dezvolta, de asemenea, tricofobia prin informarea despre diferite situatii traumatice ce implica parul.
Tricofobia este o fobie considerata foarte rara. Daca aceasta temere produce dificultati in efectuarea activitatilor zilnice, este indicata consultarea unui medic. Medicul poate pune diagnosticul de tricofobie pe baza urmatoarelor aspecte:
- Daca frica persista de mai mult de sase luni;
- Daca situatiile ce produc frica pot fi anticipate, de exemplu mersul la frizerie;
- Daca sentimentul de teama apare in timp ce in jur exista par si exista riscul de atingere al acestuia;
- Daca se recunoaste faptul ca frica este irationala;
- Daca se incearca evitarea situatiilor sau locurilor ce implica apropierea de par sau atingerea acestuia.
Medicul trebuie informat, de asemenea, despre istoricul familial si cel personal.
In timp ce unele persoane cu tricofobie pot experimenta doar un usor disconfort, alte persoane pot dezvolta semne si simptome severe din cauza acestei fobii, sarcinile zilnice fiind afectate.
De asemenea, tricofobia poate duce la un impact negativ asupra locului de munca sau asupra situatiilor sociale. Cu toate acestea, exista o varietate de tratamente care pot ajuta la depasirea senzatiei de frica provocate de par.
Un profesionist din domeniul sanatatii mintale poate oferi suport pentru tratarea tricofobiei. Cele mai eficiente metode sunt terapia cognitiv-comportamentala si terapia prin expunere.
Terapia cognitiv-comportamentala implica expunerea persoanei afectate la obiectul sau situatia care provoaca frica si folosirea altor tehnici pentru a depasi teama.
Scopul terapiei cognitiv-comportamentale consta in castigarea increderii de sine si stapanirea sentimentelor create de fobie, pentru a-i face fata.
Terapia prin expunere implica expunerea repetata la obiectul sau situatiile ce produc teama, in acest caz contactul cu parul. Expunerea se face treptat, in timp.
Prin aceasta modalitate de tratament se poate ajunge la gestionarea temerii si constientizarea faptului ca frica nu este bazata pe argumente reale.
Hipnoterapia reprezinta o alta optiune potentiala pentru cei ce doresc sa depaseasca frica de par. Hipnoterapia nu functioneaza insa la toate persoanele si nu exista dovezi concrete privind rata de succes in tratarea tricofobiei.
Tratamentul medicamentos
In timp ce terapia este adesea prima alegere pentru tratarea fobiilor, anumite medicamente pot fi, de asemenea, foarte utile pentru gestionarea atacurilor de panica si pentru a reduce anxietatea generala. Unele optiuni de medicamente includ:
- Beta-blocantele: blocheaza efectele adrenalinei asupra corpului;
- Sedativele pot, de asemenea, sa atenueze efectele anxietatii. Cu toate acestea, sedativele trebuie evitate de persoanele cu dependenta de droguri sau de alcool.
Utilizarea medicamentelor este, adesea, privita ca o solutie pe termen scurt. Tratamentul medicamentos nu este adecvat pentru toate persoanele.
Medicina alternativa
Exista, de asemenea, remedii complementare care pot ajuta la depasirea temerilor fata de par, dar si a fobiilor, in general. Aceste optiuni complementare includ:
- Anumite amestecuri de plante destinate echilibrarii corpului ai creierului;
- Chiroterapia;
- Anumite tehnici de relaxare;
- Acupunctura.
Rezultatele tratamentului vor varia in functie de fiecare individ si de abordarea si severitatea fobiei. Frica usoara fata de par poate raspunde foarte bine schimbarilor stilului de viata care abordeaza nivelurile de stres si anxietate, cum ar fi respiratia profunda, mersul pe jos sau facand yoga.
Pentru fobiile mai severe este indicata consultarea medicului. Acesta poate oferi cele mai bune indicatii cu privire la tratamentul ce trebuie abordat. Psihoterapia sau anumite medicamente pot ajuta la reducerea temerii de par.
In anumite circumstante, persoanele cu tricofobie se pot simti rusinate, iar trecerea peste acest sentiment reprezinta un aspect important al terapiei.
Cu cat tratamentul este efectuat mai devreme, cu atat rezultatele vor fi mai bune. Fara urmarea unui tratament corespunzator, fobiile au potentialul de a duce la izolare, tulburari de dispozitie, diferite dependente de substante sau complicatii mai grave, cum ar fi sinuciderea.
Este important ca persoanele cu tricofobie sa fie constiente ca aceasta afectiune nu este irecuperabila. Cu ajutorul unui profesionist, psihoterapie si medicatie, tratarea tricofobiei reprezinta doar o chestiune de timp.