Parodontoza sau boala parodontala este una dintre cele mai grave afectiuni dentare, deoarece poate duce la pierderea dintilor in cazul in care nu este descoperita si tratata la timp. Este caracterizata prin aparitia unor infectii la nivelul gingiei si structurii osului maxilarului provocate de bacteriile care au fost lasate sa se acumuleze pe dinti si gingii.
Potrivit FDA, aproximativ 20% din populatia adulta (35 – 44 ani) sufera de o forma de boala parodontala.
De cele mai multe ori debutul parodontozei nici macar nu este sesizat, deoarece nu apar dureri sau stari de disconfort. Primele semne (sangerarea gingivala, inflamarea gingiilor, dureri usoare) sunt adesea ignorate, in loc sa fie un semnal de alarma. Din acest motiv, parodontoza este cunoscuta si sub numele de boala dintilor frumosi. Cu toate acestea, daca parodontoza este tratata din timp si este mentinuta o igiena orala adecvata, deteriorarea poate fi oprita.
Inflamatia (gingivita). Parodontoza incepe cu inflamarea gingiilor, cunoscuta sub numele de gingivita. Principala cauza a gingivitei este igiena orala precara, ceea ce face ca placa bacteriana si tartrul sa se depuna pe gingii si sa conduca la inflamarea acestora. Unul dintre primele semne ale gingivitei este sangerarea gingiei in timpul perierii dintilor. De asemenea, se poate observa si o decolorare a dintilor, ca urmare a acumularii de placa bacteriana.
Parodontita superficiala. In acest stadiu al parodontozei, inflamatia s-a raspandit mai mult decat in cazul gingivitei, gingiile se retrag, intre gingie si dinti formandu-se mici buzunare (pungi parodontale). Acestea acumuleaza bacterii daunatoare si apar infectiile.
Sistemul imunitar incearca sa lupte impotriva infectiei, iar tesutul gingival incepe sa se retraga. Se vor resimti disconfort si sangerari in timpul periajului si al folosirii atei dentare, precum si o posibila pierdere de tesut osos. Daca apelati la un specialist in acest stadiu, parodontita superficiala poate fi vindecata foarte repede si usor.
Parodontita moderata. Daca este lasata sa progreseze pana la parodontita moderata, este posibil sa apara sangerari, dureri in jurul dintilor sau respiratie urat mirositoare. In acest stadiu, apare mobilitatea dintilor (dintii se misca) sau schimbarea pozitiei acestora, dar si abcese (infectii ale pungilor parodontale). Infectia poate duce, de asemenea, la un raspuns inflamator in intregul corp.
Parodontita avansata/profunda. In aceasta faza, tesutul conjunctiv care sustine dintii incepe sa se deterioreze. Apare o durere severa in timpul masticatiei, respiratie urat mirositoare si un gust neplacut in gura. Dintii incep sa cada. Din pacate, vorbim deja despre o afectiune ireversibila, care nu mai poate fi tratata.
Parodontoza este o boala care evolueaza lent, astfel ca simptomele pot fi trecute cu vederea in faza de debut a bolii. In functie de stadiul parodontozei, simptomele pot fi:
- Gingii umflate sau retrase;
- Gingii de culoare rosu aprins sau violacee;
- Acumularea de placa sau tartru pe dinti;
- Sangerare usoara a gingiilor;
- Gingiile se indeparteaza de dinti, facand dintii sa para mai mari decat in mod obisnuit;
- Apar spatiile interdentare;
- Respiratie urat mirositoare;
- Gust neplacut in gura;
- Durere dentara;
- Durere la mestecat;
- Pierderea dintilor.
Parodontoza este cauzata de mai multi factori, insa cel mai important este placa dentara sau bacteriana.
Oamenii sanatosi au in gura in jur de 700-800 de tipuri diferite de bacterii, cele mai multe dintre ele fiind inofensive. Totusi, in lipsa unei igiene orale periodice, bacteriile se inmultesc si se acumuleaza pe dinti, devenind periculoase pentru sanatatea orala. Placa dentara se formeaza atunci cand amidonul si zaharurile din alimente interactioneaza cu bacteriile din cavitatea bucala. Periajul dentar de doua ori pe zi si folosirea atei dentare contribuie la indepartarea placii bacteriene, insa in momentul in care apare tartrul este nevoie de detartraj profesional realizat in cabinetul stomatologic.
La baza aparitiei bolii parodontale mai stau si factorii genetici (aproximativ 30% dintre cei care dezvolta aceasta boala o au in istoricul medical al familiei), factorii endocrini, diverse boli profesionale, obiceiuri nocive si un stil alimentar care include consumul frecvent de alimente nesanatoase.
- gingivita;
- fumatul;
- varsta;
- modificari hormonale, cum ar fi cele legate de sarcina sau menopauza;
- consum de droguri;
- obezitate;
- deficit de vitamina C;
- factori genetici;
- anumite medicamente;
- afectiuni care cauzeaza scaderea imunitatii;
- boli precum diabetul, artrita reumatoida si boala Crohn.
Studii recente au demonstrat legatura existenta intre boala parodontala si afectiuni sistemice grave. Potrivit sepecialistilor, infectie bacteriana declansata de boala parodontala poate patrunde in sange, prin intermediul fluxului sanguin, si poate fi un factor declansator pentru numeroase complicatii:
• afectiuni cardiovasculare
• Accident vascular cerebral
• Diabet
• Probleme respiratorii
• Pentru femeile insarcinate care sufera de afectiuni ale gingiilor (parodontoza) exista riscul de a naste mai devreme sau ca bebelusul sa fie sub greutate
Pentru ca boala parodontala este o afectiune „silentioasa”, in sensul ca nu provoaca durere decat atunci cand este intr-un stadiu avansat, este esential sa acordam o atentie deosebita igienei orale si controalelor regulate la medicul stomatolog.
Tratamentul are scopul de a elimina placa si depozitele bacteriene pe dinti si gingii. Aceasta se realizeaza printr-o igiena orala temeinica: perierea dintilor de cel putin doua ori pe zi sau de fiecare data cand este posibil si folosirea atei dentare si a apei de gura.
De doua ori pe an este recomandata o curatare profesionala a danturii, realizata in cabinetul stomatologic.
In unele cazuri, medicul dentist va prescrie antibiotice pentru a trata infectiile persistente ale gingiilor.
Daca inflamatia persista in locatii inaccesibile pentru periaj si ata dentara, stomatologul poate recomanda o interventie chirurgicala pentru a curata depozitele formate sub gingii. Sub anestezie, gingiile sunt indepartate si radacinile dintilor sunt curatate. Ulterior, gingiile sunt suturate in pozitia initiala.