Diferenta dintre tulburarea bipolara de tip I si cea de tip II

Generalitati

Tulburarea bipolara este o afectiune mintala ce determina schimbari extreme de dispozitie. Ea afecteaza atat calitatea vietii pacientului, cat si capacitatea acestuia de a functiona. Durata acestor stari variaza in functie de fiecare pacient.

Exista mai multe tipuri de tulburare bipolara, cele mai raspandite fiind cele de tip I si tip II.

Tipuri de tulburare bipolara

Persoanele cu tulburare bipolara se confrunta cu modificari anormale ale starii de spirit. Cand aceste modificari ating un prag maxim apare un fenomen, cunoscut ca un episod maniacal, in care oamenii simt o energie intensa sau emotii puternice.

Cand modificarile ating un prag minim sau depresiv, persoanele afectate resimt simptomele depresiei, cum ar fi tristetea si lipsa de speranta.

Exista patru tipuri distincte de tulburare bipolara:

- Tulburare bipolara de tip I;
- Tulburare bipolara de tip II;
- Tulburare ciclotimica;
- Alte tulburari bipolare specifice si nespecifice.

Un medic poate diagnostica o persoana cu unul dintre tipurile de mai sus, pe baza duratei si intensitatii simptomelor. Tulburarea bipolara de tip I si cea de tip II sunt cele mai raspandite formei ale afectiunii. Ele sunt, de asemenea, cele mai severe dintre tulburarile bipolare.

Tulburarea bipolara de tip I fata de cea de tip II

Cele doua tipuri de bipolaritate reprezinta semne si simptome diferite. Cu toate acestea, persoanele cu tulburare bipolara de tip II vor experimenta episoade maniacale mai putin severe decat persoanele cu tulburare bipolara de tip I.

Pentru a primi un diagnostic al afectiunii de tip II, o persoana trebuie, de asemenea, sa experimenteze un episod depresiv major, care nu se aplica in diagnosticul afectiunii de tip I.

Un medic poate diagnostica o tulburare bipolara pe baza prezentei unui episod maniacal singur. Persoanele cu afectiune de tip I au cel putin un episod maniacal care persista o saptamana sau mai mult sau o manie severa ce necesita spitalizare.

Intre aceste episoade de manie si depresie, persoanele care au oricare dintre aceste tipuri de tulburare bipolara pot prezenta perioade fara fluctuatii ale dispozitiei. De asemenea, este posibil sa aveti simptome de depresie si manie in acelasi timp. Acest fenomen este cunoscut ca bipolaritate cu caracteristici mixte.

Simptome

Principalele simptome ale tulburarilor bipolare de tip I si cele de tip II sunt mania, hipomania si depresia.

Mania

In timpul unui episod maniacal pacientul poate experimenta:
- Entuziasm intens, fericire sau emotie;
- Furie, agitatie sau iritabilitate;
- Energie crescuta, caracterizata prin faptul ca este prea vorbaret sau hiperactiv;
- Nevoie redusa de somn si odihna;
- Dificultate in concentrare si in luarea deciziilor;
- Cresterea interesului pentru sex, droguri si alcool.

Perioadele de manie pot interfera cu activitatile zilnice ale pacientului si cu relatiile acestuia cu ceilalti. Unii pacienti nu au capacitatea de a atinge o stare de calm sau sa aiba ganduri rationale in timpul unui episod maniacal.

Hipomania

Intr-o stare de hipomanie, pacientii au simptome asemanatoare cu cele din manie, dar mai putin severe. Hipomania poate afecta calitatea vietii pacientului, iar familia si prietenii pot observa ca pacientul se confrunta cu schimbari de dispozitie.

Depresia

Persoanele cu tulburare bipolara pot prezenta simptome depresive care sunt aceleasi cu cele intalnite in cazurile de depresie clinica. Acestea includ:
- Tristete;
- Inutilitate;
- Oboseala;
- Insomnie;
- Modificari ale apetitului;
- Concentrare slaba;
- Pierderea interesului pentru activitatile anterior placute;
- Stima de sine scazuta;
- Dureri ce nu au nicio cauza fizica aparenta;
- Ganduri de sinucidere;
- Comportament suicidar.

Psihiatrii considera ca aparitia acestor simptome reprezinta un episod depresiv daca persista timp de doua saptamani sau mai mult.

Diagnostic

Diagnosticul de tulburare bipolara este stabilit de catre un psihiatru sau un psiholog. Acestia vor examina istoricul medical al pacientului si simptomele acestuia.

Evaluarea psihiatrica se va concentra pe gandurile, sentimentele si comportamentul pacientului. Este recomandat ca pacientul sa fie insotit de o persoana apropiata, pentru a oferi medicului informatii despre alte simptome, in special in timpul perioadelor maniacale.

Psihiatrul sau psihologul pot solicita, de asemenea, pacientului sa pastreze un jurnal in care sa noteze toate schimbarile de dispozitie. Medicul poate efectua teste de sange, examene fizice sau teste de imagistica ale creierului pentru a exclude alte cauze ale simptomelor.

Tratament

Tratamentul pentru tulburarea bipolara de tip si I si pentru cea de tip II consta, in mod tipic, in tratament psihotrop (medicamente), terapie psihologica si modificari ale stilului de viata.

Deoarece tulburarea bipolara este o afectiune pe termen lung, tratamentul va fi de lunga durata. Se pot forma echipe de medici pentru tratarea bolii, formata din: un psiholog, un terapeut si un medic psihiatru.

Medicamente

Medicii pot prescrie medicamente antipsihotice si timostabilizatoare (stabilizatoare ale dispozitiei) pentru episoadele maniacale si antidepresive pentru depresie.

Deoarece medicamentele antidepresive pot declansa episoade maniacale la unii pacienti, medicul poate inlocui antidepresivele cu anumite antipsihotice, pentru a reduce depresia fara a aparea episoadele maniacale. Este necesara efectuarea unui istoric cat mai amanuntit pentru a reduce riscul virajului maniacal.

Pentru persoanele care au probleme de anxietate sau somn, anxioliticele, cum ar fi benzodiazepinele, pot ajuta. Exista insa riscul ca benzodiazepinele sa creeze dependenta.

Pacientul poate incepe sa ia medicatia imediat, chiar daca in prezent nu se confrunta cu un episod maniacal sau depresiv. Este vital ca pacientul sa ia medicamentele chiar si in perioadele de stare de spirit stabila, pentru a evita recidivele.

Psihoterapia

Psihoterapia este o parte esentiala a tratamentului tulburarilor bipolare. Terapia poate avea loc in particular, in cadrul unui grup sau intr-un cadru familial.

Recomandari privind stilul de viata

Anumite modificari ale stilului de viata pot ameliora simptomele, precum:
- Evitarea alcoolului si a drogurilor;
- O dieta alimentara echilibrata;
- Program de odihna regulat;
- Meditatia;
- Reducerea stresului.

Concluzii

Desi tulburarea bipolara de tip I si cea de tip II reprezinta o afectiune pe termen lung, majoritatea pacientilor isi pot imbunatati calitatea vietii prin intermediul medicamentelor, terapiei si prin schimbarea stilului de viata.

Mentinerea contactului regulat cu profesionistii din domeniul sanatatii mintale si cautarea unui sprijin din partea prietenilor si al familiei poate ajuta pacientul in drumul sau spre vindecare.