Alergia la bijuterii este o cauza frecventa a dermatitei alergice de contact. Cele mai multe alergii la bijuterii sunt cauzate de nichel, un metal utilizat in fabricarea aliajelor de metale pretioase. In bijuteriile mai putin costisitoare, nichelul este folosit ca material de baza, apoi este placat cu aur sau argint.
Reactia alergica la bijuterii nu apare la aur sau argint, ci la nichel. Acesta poate fi folosit in amestec cu metalele pretioase pentru a le intari sau pentru a le da stralucire.
La persoanele afectate, dermatita (eczema) se dezvolta in locurile unde metalul care contine nichel atinge pielea. Cele mai comune zone sunt lobii urechii (de la cercei), degetele (de la inele) si de jur imprejurul gatului (de la coliere).
Zonele afectate devin pruriginoase si se pot inrosi, putand sa apara umflaturi sau basici si chiar pigmentare (dermatita cronica).
Reactiile la bijuterii nu sunt cauzate intotdeauna de alergia la un anumit metal. Trebuie luate in considerare si alte motive pentru o eruptie dupa purtarea unei bijuterii.
- Dermatita de contact iritanta poate fi provocata de frecare, particule de praf, transpiratie. Reactiile iritante apar mai frecvent la persoanele care au piele sensibila sau dermatita atopica.
- Psoriazisul si vitiligo pot aparea in zona afectata de iritatie.
- Locul in care este fixat un piercing poate fi infectat cu Staphylococcus aureus, ducand la iritatie si la formarea crustelor.
Aparitia eruptiei cutanate in zona in care are loc contactul dintre bijuterii si piele apare, de obicei, la 12-48 de ore si poate dura pana la doua saptamani. Simptomele pot include:
- eruptie;
- urticarie;
- prurit;
- rinita alergica (secretii nazale apoase, stranut);
- respiratie ingreunata;
- respiratie suieratoare;
- ochi aposi;
- piele inrosita;
- anafilaxie.
Daca este lasata netratata, pielea poate deveni mai inchisa la culoare in zona afectata. In cazuri grave, eruptia cutanata se poate raspandi. Transpiratia este cea care o agraveaza.
Medicul poate diagnostica adesea o alergie la nichel doar privind pielea afectata si intreband pacientul daca a atins ceva metalic.
Un dermatolog va efectua si un test rapid. Acesta va alimenta cantitati mici de nichel si alti alergeni pe piele, apoi va acoperi zona cu plasturi. Dupa 48 de ore, pielea persoanelor alergice la nichel va deveni iritata.
Exista modalitati de a usura simptomele alergiei la nichel. Cel mai important este sa evitati contactul cu obiectele care pot provoca o reactie alergica. Se administreaza apoi antihistaminice si se foloseste o crema cu hidrocortizon pentru zona afectata.
Pentru simptome mai grave, medicul poate prescrie o crema pe baza de steroizi. Daca simptomele sunt severe, tratamentul poate include si steroizi administrati pe cale orala si pilule antihistaminice.
O dieta bogata in fier poate contracara efectele negative ale nichelului. Persoanele care au intoleranta la nichel ar trebui sa evite si alimentele bogate in nichel, precum nucile, alunele si ciocolata.
Alte obiecte care pot contine nichel:
- bijuterii;
- piercing-uri;
- curele de ceas;
- accesorii vestimentare precum fermoare sau capse;
- rame de ochelari;
- monede;
- chei;
- tigari electronice.