Numarul pacientilor care apeleaza la tehnicile de chirurgie plastica a crescut in ultima perioada. Tehnicile avansate au crescut optiunile pe care le pot avea. Este insa recomandat sa te informezi inainte de a lua in considerare o anumita procedura. Orice interventie chirurgicala este grevata de anumite riscuri. Si, desi o interventie de chirurgie estetica iti poate imbunatati o anumita parte a corpului, foarte rar iti imbunatateste intreaga viata. Fii sigur ca ai teluri realiste in legatura cu interventia dorita!
In mod general, esti considerat un bun candidat pentru chirurgia estetica in cazul in care esti aproape de greutatea ideala, nu esti fumator si esti echilibrat din punct de vedere social si emotional. Este important sa efectuezi exercitii fizice zilnic si sa mentii un stil de viata sanatos. Este important ca sa nu consumi mai mult de un pahar de vin pe zi in cazul femeilor si nu mai mult de doua pahare in cazul barbatilor; se recomanda si limitarea si consumului de cofeina. Alcoolul determina subtierea sangelui, iar cafeina poate ridica usor tensiunea arteriala, deci intreruperea consumului acestora este utila inainte de interventia chirurgicala. Si nu in ultimul rand, este important sa intelegi dezavantajele unei interventii chirurgicale cosmetice, de exemplu costurile, disconfortul si riscurile medicale.
De ce? Este important sa ai asteptari realiste in legatura cu interventia chirurgicala. Chirurgia cosmetica nu iti poate schimba viata sau nu te poate face cu 20 de ani mai tanara. In plus, daca esti fumator sau consumi alcool in cantitate mare, ai un risc mai mare de complicatii, iar rezultatele interventiei cosmetice ar putea sa nu dureze atat de mult pe cat ai dori.
Nu esti un bun candidat pentru chirurgia cosmetica in cazul in care ai probleme de sanatate ca:
- diabet
- hipertensiune arteriala
- tulburari de coagulare
- boli cardiace sau pulmonare
- obezitate
- alergii severe
- nivel crescut al colesterolului
- artrita
- depresie.
Daca suferi de oricare dintre aceste afectiuni, daca esti fumator sau consumator de alcool, vei avea un risc mai mare de a face complicatii. Unii medici chirurgi recomanda intreruperea fumatului cu doua pana la patru saptamani inainte de interventia chirurgicala si apoi doua pana la patru saptamani dupa interventie. Acest lucru ajuta la recuperare si vindecarea adecvata.
Este foarte important sa comunici medicului chirurg istoricul medical, inclusiv ingestia de medicamente de tipul aspirinei, vitaminelor, hormoni (contraceptive orale sau substitutie hormonala) sau alte suplimente sau compusi pe baza de plante. Aceste produse pot interfera cu procesul de coagulare sau cu alte medicamente utilizate in timpul interventiei chirurgicale.